URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2017, 20:41

Un grup de adolescenți a cântat în Piaţa Unirii: "Milioane de români pe stradă / Milioane, Dragnea să ne vadă…" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Piaţa Unirii, mii de orădeni (după diverse estimări aproximativ 5.000, fiind ocupat întreg perimetrul Pieţei), protestează împotriva Guvernului PSD.

După citirea proclamaţiei bihorenilor cinstiţi şi responsabili, pe soclul statuii lui Mihai Viteazul a urcat un grup de adolescenți despre care unul dintre organizatori a explicat că sunt cei care au preparat şi servesc în imediata apropiere a statuii ceai fierbinte pentru cei care sunt în piaţă. Copiii au început să interpreze pe melodia unei piese cunoscute "Milioane", cântată de Nicola, al cărui text l-au adaptat pe măsura evenimentului:

"Milioane de români pe stradă,

Milioane,

Dragnea să ne vadă,

Milioane,

Protestăm, strigăm, scandăm, dar nu cedăm!"

După ce s-au prins de melodie, orădenii au început să cânte laolaltă cu adolescenții pe care apoi i-au aplaudat, în timp ce Duma explica şi faptul că tinerii sunt membrii corului unei biserici din Oradea.

După ce reprezentantul organizaţiei Oradea Civică, Cristian Klapan, a citit şi el un mesaj din partea organizaţiei "Corupţia Ucide" de la Bucureşti, în care se reiau ori se exprimă 7 revendicări, unele comune sau cuprinse şi în declaraţia de la Oradea, participanţii la protestul din Piaţa Unirii au pornit în marş pe traseul a cărui modificare a fost anunţat la ora 18 şi anume: Piaţa Unirii – str. Traian Moşoiu – Parcul 1 Decembrie – Centrul Civic – blvd. Magheru – Turbogiraţie, cu întoarcere pe strada Piaţa 1 Decembrie, unde coloana de manifestanţi se va opri pentru a "saluta" reprezentanţii partidului de guvernământ şi a le transmite mesaje care să le explice scopul protestului. De acolo, manifestanţii se vor întoarce în Piaţa Unirii.

Citiți pe această temă și articolele:

Orădenii au început să se adune în Piaţa Unirii şi discută despre posibila capcană din Ordonanţa de abrogare

La Oradea s-a citit "declaraţia bihorenilor cinstiţi şi responsabili", care cer demisia Guvernului şi alegeri anticipate (FOTO/VIDEO)

Tot mai mulţi orădeni în Piaţa Unirii. Traseul marşului de duminică seara a fost schimbat! (FOTO)​

Record de participanţi şi la Oradea: 7.000 de persoane sunt în stradă! (FOTO/VIDEO)

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oradea Civica, !!!???
Organizatia Oradea Civica.Ce surpriza placuta.In sfarsit, praduirea banului public la Oradea,este sub lupa vigilenta a unei organizatii.....patronate cumva de Primaria Oradea ? Nu,nu pot sa cred.Pai ce treaba aveti voi cu coruptia de la Bucuresti,cand aici la doi pasi,la Oradea, aveti una mare cat...."carul"."Frăţia penalilor: DNA dezvăluie cum chestorul Liviu Popa şi judecătorul Ovidiu Galea s-au făcut masoni şi îşi protejau "fraţii" în anchete şi procese"eBihoreanul,proiecte fuserite,fara avize sau avizate precum la Posta Romana,de Institutii servile administratiei Bolojan...De ce aluneca Dealul Ciuperca nu va intereseaza ? Dar Drumul expres,dar intubarea paraului Paris,dar pistele de biciclete desfiintate dupa perioada de amortizare(5 ani),dar pseudo termoficarea Oradei,dar pseudo canalizarea zonei Doja-Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, ... nu fac obiectul activitatii Dvs? Faina organizatie .Dupa chipul si asemanarea birtinezului.Probabil ca v-ati adus aportul si voi la inscrisurile de pe pancartele purtate de oradenii maniati pe coruptii din Guvernul Romaniei:"M..e PSD, Borfasii din..." Oradenii de bine,au incredere in voi. Tineti-o tot asa !
Postat 06 Februarie 2017, 00:44 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON