URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iunie 2015, 17:34

Recital Kiss, la ieşirea din sala de judecată: "A fost fain în arest. Atmosferă bună, colegi buni, este apă caldă..." (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai bine de 5 ore s-a dezbătut miercuri, la Tribunalul Bihor, propunerea de arestare preventivă făcută de procurorii DNA Oradea pe numele vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, şi al omului de afaceri Beneamin Rus.

Cei doi au fost reţinuţi cu o zi mai devreme într-un dosar în care liderul UDMR Bihor şi partenerul său Alexandru Mudura, decedat anul trecut, sunt acuzaţi că ar fi realizat venituri necuvenite de peste 4,3 milioane euro din racordarea firmelor Keviep şi Selina la banii publici, dar şi din furnizarea de cărbune la suprapreţ CET-ului orădean.

Cum ordonanţa de reţinere a expirat la ora 14, iar pronunţarea verdictului a fost amânată de judecător până la ora 18, în finalul procesului, Alexandru Kiss şi Beneamin Rus au avut posibilitatea să plece. Şi, în timp ce omul de afaceri a fost sfătuit de avocaţi să nu facă nicio declaraţie publică, Kiss a comentat fără perdea pe marginea acuzaţiilor care îi sunt aduse şi pe care le respinge categoric.

"Jumătate din povestea asta n-am înţeles-o de la început, iar cealaltă jumătate o spuneau prea repede şi tot n-am înţeles-o. Eu n-am făcut nimic. Acum 8-10 ani s-a întâmplat ceva şi acum a ajuns la rând. Dosarul l-au deschis în 2006 sau 2002 sau naiba ştie, de atunci tot derulează şi acum au ajuns procurorii la concluzia că trebuie să mă aresteze", a declarat vicepreşedintele CJ Bihor.

"Nu e răzbunare"

De ce a fost încătuşat tocmai acum? "Când o să aflaţi să-mi spuneţi neapărat şi mie. Tare aş vrea să ştiu de ce trebuie clocit 11-12 ani. Probabil au aşteptat să am 60 ani. Nu e o răzbunare. Dacă aş zice aşa ceva ar trebui să ştiu cine e acela şi atunci deja i-aş fi vopsit uşa cu roşu", a zis liderul UDMR, negând totodată şi afirmaţiile din comunicatul UDMR Bihor, care lăsa să se înţeleagă că ar fi o victimă politică.

"Nu are nicio conotaţie politică. Ce pot să spun? Unii spun că sunt nevinovaţi, alţii că sunt victime ale unor abuzuri. Eu spun doar că niciodată n-am fost incorect cu instituţia pe care am condus-o. Se spune că am creat un prejudiciu pentru că n-am vândut un teren. Contractul e aşa prevăzut că, în cazul în care nu va construi, terenurile trebuie să fie date înapoi. Sunt campion al lumii! N-am vândut ceva şi cu asta am creat un prejudiciu", a remarcat, ironic, Kiss.

Strâns cu uşa?

Vicepreşedintele CJ Bihor neagă şi acuzaţiile că ar fi primit şpăgi de la furnizorii de cărbune ai Electrocentralelor Oradea. "A zis (Bojtor Vilmos Laszlo, unul dintre denunţători - n.r) că şi eu sunt în Electrocentrale. Eu nu ştiu ce se face în Electrocentrale. Habar n-am. Niciodată n-am avut întâlnire cu dânşii, niciodată n-am intervenit şi nici n-am avut cum mama focului să intervin", a spus Kiss, susţinând că acuzaţiile ar fi fost inventate de un coinculpat din dosar, Bojtor Vilmos-Laszlo, administratorul Ariston Distribution Corporation, despre care procurorii DNA susţin că ar fi fost intermediarul şpăgilor.

"Domnul Bojtor s-a iluminat sau nu ştiu ce s-a întâmplat cu dânsul, că a zis că mi-a dat mie şi la domnul Mudura. Dânsul este implicat şi în prima parte, cu Selina, unde mă gândesc că l-au strâns cu uşa, sau cu ce se strânge mai nou", a arătat vicepreşedintele CJ, isinuând că Bojtor ar fi fost provocat de anchetatori să îl denunţe.

Fain la arest

Alexandru Kiss spune că în ultimul an, de când procurorii DNA au reluat cercetările abandonate în prima fază, "a fost nasol să stai în suspans şi să aştepţi să vezi ce se întâmplă" şi se aşteaptă să devină o victimă. 

"Este un dosar de 20.000 de pagini, strâns timp de 12 ani. Păi va fi dat afară tot DNA-ul dacă nu va ieşi din el nimic. Vor încerca tot şi să mă închidă. Sincer, încet, încet, o să mă simt vinovat.  Pur şi simplu, cu cât citesc mai mult, cu atât mă simt mai vinovat. La un moment dat s-a zis că am băgat banii la ciorap. «Domnule, am zis, găsiţi-i dracului şi îi împărţim!». Unde i-am pus eu, în ce ciorap? Fantastic! Nu vă doresc niciunuia, nimănui, ca să ajungă aici", a spus Kiss.

Legat de perioada reţinerii, Alexandru Kiss are numai cuvinte de laudă la adresa Arestului Poliţiei Bihor. "Domnul judecător se va gândi la chestiunea asta, dânsul va decide. Dacă aşa va decide să revin, o să mă întorc după ora 18. Ce să spun? A fost fain. Eu am văzut ce disperată era doamna Udrea în situaţia asta. Eu nu sunt aşa de disperat. Nu a sunat telefonul niciodată. Atmosfera bună, colegi buni, este apă caldă. Ce mai trebuie?".

Regretele lui Kiss

Alexandru Kiss a recunoscut că ancheta DNA i-a pus capăt carierei politice şi chiar a deplâns, în faţa jurnaliştilor, perioada în care nu era înregimentat politic.

"Nu ştiu ce va urma, dar, probabil, cariera politică s-a terminat. Eu oricum nu mai candidam, pentru că la 60 ani te gândeşti şi la altceva. Acum or să aibă alţii grijă ca să nici nu pot. Regret că am intrat în politică, pentru că n-aveam nevoie. Mai mult am pierdut decât am câştigat, iar dacă aţi urmărit declaraţia mea de avere, aţi văzut că înainte să devin politician, am fost cam cu 70% mai bogat. Am avut terenuri, case, televiziunea în cablu, ziarele, am avut acţiuni la RCS&RDS, pe care le-am vândut, milioane de euro... Totul, legal", a spus el.

Asta nu înseamnă, însă, că îşi va da demisia deoarece, spune Kiss, dacă nu va fi arestat, intenţionează să îşi ducă mandatul până la capăt, mai ales că se consideră nevinovat. "În condiţiile în care nu sunt vinovat, nu o să-mi dau demisia. Numai dacă o să fiu condamnat, atunci da. Dar nu o să vin încă o dată să candidez pentru poziţia asta", a încheiat Kiss.

Citiţi şi "DNA acuză: Alexandru Kiss, şpăgi de peste 4 milioane euro, inclusiv pe seama CET-ului orădean"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
AVOCATU'
Cu câtă strategie controlată lasă întâmplător să îi scape zâmbete vezi-Doamne "zmulse" de client avocatului!!! dle avocat, puteti lua lectii - linistit - de la dl KISS!!!!!!! EL E MAESTRUL !!!!!!!!!
Postat 05 Iunie 2015, 03:16 de ADINA
Etnicii... separatisti
udmr = ETNOBUSINESS !
Postat 04 Iunie 2015, 20:34 de Control_Room
mai lasa-ne
Asta inseamna SFIDARE....ORICE faci sant intangibili...oare ce intelegere au facut??....
Postat 03 Iunie 2015, 23:05 de Tinas
asa-i la inceput...
probabil la iesire i s-a polarizat rapid un tranzistor... si, probabil, acel tranzistor era cu germaniu sau avea o tensiune pe emitor-colector mai mult decat putea duce...
Postat 03 Iunie 2015, 22:53 de vg
...
”Terminarea" politică: Alt cioban, alt câine, aceeaşi oaie !!!
Postat 03 Iunie 2015, 21:49 de WinDos
Din inima
Daca-i..." Atmosferă bună, colegi buni, este apă caldă... ", ii doresc din toata inima ,o sedere de vreo 30 de ani.
Postat 03 Iunie 2015, 19:04 de Citizen
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON