URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Decembrie 2013, 21:36

Protestatarilor din Piaţa Unirii li s-au adăugat şi localnici din Felix (FOTO / VIDEO)

Aproximativ 100 de persoane au manifestat, pentru a 15-a duminică la rând, împotriva exploatărilor cu cianuri de la Roşia Montană, dar şi împotriva gazelor de şist.

Protestatarilor "tradiţionali" li s-au alăturat şi localnici din Sânmartin şi Băile Felix, după ce, vineri, 23 noiembrie, compania East West Petroleum Corp. a primit undă verde de la Guvernul României pentru a demara activităţile de explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-3 Băile Felix. Cu toţii se tem că acesta este doar un prim pas în ce priveşte exploatarea gazelor de şist în staţiune.

Ca de obicei, manifestanţii s-au strâns în jurul orei 16 la statuia lui Mihai Viteazul, aducând cu ei pancarte şi steaguri.

framefoto.JPGDe data aceasta, ei au confecţionat şi un fel de cadru din lemn (foto) pe care au scris cu o panglică tricoloră "Toţi suntem 1! Uniţi Salvăm Roşia Montană", cu care s-au fotografiat, creând un fel de tablou. Pozele vor fi ditribuie pe reţelele de socializare, cu scopul de a mobiliza cât mai multă lume la proteste.

În plus, pe o bucată de material croită în formă de fruză, împărţită în două, oamenii au scris, în partea superioară, ce le place şi ce nu le place la în această ţară. Dacă în prima jumătate s-au găsit scrise, cu verde, mesaje precum "Apusenii curaţi", "noi, protestatarii", SMURD sau natura, în cea de-a doua s-au încadrat, evident, exploatările privind gazele de şist, cianura, Guvernul sau corupţia.

"Frunza aceasta o să fie un fel de felicitare de Crăciun la adresa politicienilor. Vom găsi o cale să le-o trimitem", a spus Laura Turdean, unul dintre liderii protestatarilor.

Scandând slogane gen "Uniţi, salvăm Roşia Montană", "Ne apărăm pământul, apa, sănătatea", "Oradea, trezeşte-te! Sânmartin, trezeşte-te! Felix trezeşte-te!", manifestanţii au pornit apoi spre prefectură, unde au strigat "Nu cedăm, nu capitulăm" şi "Felix, Felix, fără gazele de şist".

Tot aici, Laura Turdean le-a propus protestatarilor să îi lase un mesaj prefectului Claudiu Pop. "Să facem o dedicaţie domnului prefect. În luna aprilie şi dumnealui a ieşit în stradă şi ne-a spus că putem să stăm liniştiţi, că în Felix n-o să se întâmple nimic", a spus ea, după care manifestanţii au strigat "Nu uitaţi că noi vă plătim ca voi".

Protestul s-a încheiat după aproximativ o oră şi jumătate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
HG 887/l4.11.2013
HOTĂRÂRE nr. 887 din 14 noiembrie 2013 privind aprobarea Acordului petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX - 3 Băile Felix, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi East West Petroleum Corp. În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 31 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Art. 1 Se aprobă Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX - 3 Băile Felix, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi East West Petroleum Corp., în calitate de concesionar, prevăzut în anexa*)care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ______ *) - Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii. Art. 2 Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX - 3 Băile Felix, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****- PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Duţu Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu p. Ministrul delegat pentru buget, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Ministrul economiei, Andrei Dominic Gerea Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă Ministrul mediului şi pădurilor, Rovana Plumb Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Ana Varga Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 721 din data de 22 noiembrie 2013
Postat 02 Decembrie 2013, 07:42 de Oradean
UNIRE !!!!!!!!!!!!
pentru forări în Băile Felix ....... nu ar trebui să se ajungă la manifestaţii .......... în sensul că nici nu ar trebui pusă în discuţie exploatarea, nicidecum să apară un act normativ semnat de prim-ministru si contrasemnat de alti ministri, inclusiv bihoreni care sa dea unda verde gazelor de şist !!!! Vai ş-amar!!!!!!!!!!!!!!
Postat 01 Decembrie 2013, 22:44 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON