URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 20 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fiecare are impresia că meseria lui e cea mai importantă, că fără el nu se poate, că oricum eforturile nu-i sunt răsplătite și că salariul nu e niciodată de ajuns. Așa că nu trebuie să ni se pară nemaiîntâlnit comportamentul angajaților de la UPU.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
24 Februarie 2011, 13:05

Patronii unor bordeluri de apartament din Oradea, prinşi de poliţişti (VIDEO)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unei grupări de crimă organizată specializată pe trafic de minori şi proxenetism, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt a Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Gruparea, formată din cinci orădeni, este acuzată că, începând din decembrie 2009, a recrutat trei minore, două de 17 ani şi una de 15 ani, dar şi mai multe tinere majore, şi, profitând de faptul că fetele aveau diverse dificultăţi materiale şi familiale, le-au exploatat sexual.

„Liderii grupării au închiriat patru apartamente în Oradea în care fetele au fost exploatate prin practicarea prostituţiei contra unor sume de bani cuprinse între 50 şi 200 lei de persoană, în funcţie de „preferinţele" clienţilor", a arătat reprezentanta Poliţiei.

Clienţii erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri făcute la mica publicitate, iar gruparea obţinea de pe urma prostituatelor sume cuprinse între 400 şi 3.000 lei pe zi.

Activitatea proxeneţilor a fost întreruptă de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, la sfârşitul lunii ianuarie 2011, în urma unei acţiuni de prindere în flagrant.

„Acţiunea s-a desfăşurat într-unul dintre apartamentele închiriate, în care un client tocmai beneficia de servicii sexuale contra cost, şi s-a soldat cu reţinerea unuia din liderii grupării", a mai spus inspectorul principal Alina Dinu.

Totodată, poliţiştii au efectuat percheziţii şi în celelalte trei apartamente închiriate, unde au descoperit 10 telefoane mobile care erau puse la dispoziţia clienţilor pentru programări şi diverse obiecte sau accesorii pentru divertismentul erotic.

„Cei doi lideri ai grupării au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, fiind şi în prezent încarceraţi. De asemenea, alte două persoane au fost reţinute pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior procurorii au luat, faţă de acestea, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Tiganii nu pica niciunu?
tiganii mentionati de cuza nu pica niciunu? ei cotizeaza la dicot? sunt sponsori, prostitutie, masini furate, taxe de protectie, aveti cateva dosare de deschis, cand pica kali sau romi ma duc la politie in parcu traian si le multumesc la toti gardistii.
Postat 24 Februarie 2011, 19:26 de cristi
RUSINICA RUSINICA
NU MAI DEZINFORMATI CU ARTICOLE DE-ASTEA IDIOATE , CE GRUPARE DE CRIMA ORGANIZATA?BOSCHETARII CARE AU FOST ARESTATI N-AVEAU DUPA CE BEA APA. VA DAU UN EX. DE GRUPARE DE CRIMA ORGANIZATA CARE STA PE SUTE DE MII DE EURO; BALOGH ALEXANDRU ZIS KALE,MARKOVICS ROMULUS ZIS ROMI NEGUS, TUDORAN MARCEL ZIS MARCELKA,KAJCZA JOHNNY,TIGU SI TITO
Postat 24 Februarie 2011, 19:06 de CUZA
Bravo
BRAVO!! Asa mai deprate baieti! Foarte bine! Felicitari!!
Postat 24 Februarie 2011, 18:31 de Pizza Oradea
minore
felicitări DICOT
Postat 24 Februarie 2011, 15:55 de cdc.c...
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON