URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Februarie 2015, 15:38

Ovidiu Mureşan a "fugit" înainte să fie schimbat din funcţia de viceprimar (FOTO/VIDEO)

Liderul PSD Oradea, Ovidiu Mureşan, şi-a petrecut, joi, ultimele minute ca viceprimar în şedinţa ordinară a Consiliului Local, proiectele de hotărâre de schimbare a acestuia din funcţie fiind trecute ultimele pe ordinea de zi.

Pentru dezvoltare

Înaintea votului, primarul Ilie Bolojan a explicat de ce PNL Oradea şi UDMR Oradea au format o nouă majoritate în Consiliului Local.

"Este necesară o majoritate stabilă în Consiliul Municipal. La începutul acestui mandat s-a format o coaliţie PNL-PSD care a asigurat o majoritate stabilă în primii ani. Anul trecut, pe fondul unor evoluţii politice, aceasta a început să nu mai funcţioneze", a spus edilul, enumerând tentativele, din 2014, de formare a unei noi majorităţi fără PNL, spargerea USL de la nivel naţional, perioada de "racolări politice" şi cea a alegerilor prezidenţiale.

Bolojan a arătat că proiectele de dezvoltare ale oraşului au nevoie de voturi fără echivoc, aşadar s-a născut nevoia unei majorităţi de două treimi.

"Am ajuns în situaţia în care astăzi nu mai există o majoritate stabilă de două treimi, care să susţină fără echivoc proiectele Oradiei. Pentru a administra un oraş este suficientă o majoritate simplă. Noi ne dorim însă ca acest oraş să se dezvolte, iar pentru asta e nevoie de o majoritate stabilă. Proiectele de dezvoltare pe care le avem în implementare necesită şi în perioada următoare voturi de două treimi pentru exproprieri ori ajustări de patrimoniu, altfel ar fi blocate", a spus primarul Ilie Bolojan, arătând că atât el cât şi PNL Oradea "îşi asumă" decizia unei majorităţi alături de UDMR.

"Bruiaje" de la Mang

Primarul Bolojan a făcut referire şi la piedicile pe care conducerea PSD Bihor le-a pus în cadrul alianţei. "Unele partide funcţionează pe o verticală pronunţată, în care conducerea judeţeană dă dispoziţii şi consilierii locali trebuie să execute. Ca atare, au existat momente în care domnul viceprimar Mureşan era pus în situaţii neplăcute, pe de o parte adoptând decizii în executiv pe anumite probleme, dar, pe de altă parte - din cauza bruiajului de la nivel judeţean - fiind pus în situaţia ori de a nu avea sprijin politic, ori de a nu mai susţine proiecte pe care le-a semnat în calitate de iniţiator", a afirmat edilul.

Primarul a mai adăugat că decizia este una "de tip administrativ, pentru a asigura o coerenţă a executivului, şi nu o sancţiune pentru activitatea domnului Mureşan". "Doresc să-i mulţumesc domnului Mureşan pentru activitatea pe care a desfăşurat-o", a adăugat Bolojan.

În final, acesta s-a arătat încrezător că noua majoritate va contribuia la dezvoltarea Oradiei. "Dacă ne vom gândi cu toţii la interesul oraşului Oradea şi mai puţin la dorinţele unui preşedinte sau altul sau la imaginea unor partide sunt convins că vom face ca oraşul Oradea să se dezvolte cu o viteză cât mai mare", a încheiat primarul.

"Ne-am respectat promisiunile"

Înainte ca votul să înceapă, şi viceprimarul Ovidiu Mureşan a luat cuvântul. "Am satisfacţia personală că, din punct de vedere profesional, am confirmat pe acest post. Doresc să-i urez succes de pe acum domnului viitor viceprimar Huszar, cu care sunt coleg în diverse comisii. Doresc să le mulţumesc cu prioritate colegilor din direcţiile pe care le-am avut în subordine", a spus acesta.

Totuşi, Mureşan a şi atacat decizia PNL de a schimba alianţa locală, susţinând că PSD Oradea şi-a respectat înţelegerea şi a susţinut tot ce a promis în 2012. "Tot ce am promis, treptat, s-a realizat sau se va realiza. PNL Oradea şi PSD Oradea şi-au respectat angajamentele: am promis revitalizarea mediului de afaceri, sănătate la standarde bune, îmbunătăţiri în educaţie. N-am promis, în schimb, mutarea Muzeului şi statuia Ferdinand. Ne-am făcut datoria pe toate obiectivele strategice pe care le-am promis. Dacă din punct de politic noi, consilierii PSD Oradea, înţelegem acest demers, din punct de vedere moral nu-l înţelegem absolut deloc", a declarat Mureşan.

Cum consilierii PSD Oradea n-au votat, la începutul şedinţei, ordinea de zi, spunând că ultimele puncte, 16 şi 17, cele care făceau referire la înlocuirea lui Mureşan, n-au fost postate din timp pe site-ul Primăriei, Mureşan s-a legat de această problemă pentru a părăsi sala înainte să fie schimbat din funcţie.

"Atâta timp cât nu suntem de acord cu ordinea de zi, iar acum urmează punctele 16 şi 17, grupul PSD Oradea se va retrage din sală", a spus Mureşan, înainte de a se ridica de la prezidiu, urmat de colegii lui de la masa consilierilor, şi de a părăsi sala.

Citiţi pe această temă şi articolul "S-au înţeles: UDMR va avea viceprimar în locul PSD-istului Mureşan, Mang va fi schimbat săptămâna viitoare"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
blestem
Pedeapsa DIVINA sa-l atinga pe BOLOJAN unde i-o fi mai drag! La fel ca_colegii lui A TRADAT! Pana la urma nu e vorba despre Ovidiu Muresan(care chiar a performat si a manifestat o decenta prea mare!). Oamenii mai vin, mai pleaca! EU VORBESC DESPRE TRADAREA USL! PS Atentie, este un "blestem" CARE NU INTRA SUB INCIDENTA LEGII PENALE! Se va implini sau nu, nu e treaba mea! HABAR N-AM!
Postat 14 Februarie 2015, 01:05 de TDS
CENZURA new PNL-ista!
Dupa ce AM FOST CENZURAT pe pagina de FB a Primariei, acum sunt CENZURAT si pe site-ul Primariei! In textul postat pe site-ul PMO Bolojan explica de ce a fost nevoie sa fie inlocuit Ovidiu Muresan cu Huszar! Dar o face cu erori gramaticale. Iata textul STERS de pe site-ul PMO:Citez din BOLOJAN : „nu mai există o majoritate de 2/3 pentru a asigura susţinerea proiectelor de dezvoltare ale municipiului Oradea." D-le BOLOJAN, stiu, gramatica limbii romane este grea dar, totusi sa facem un efort si sa scriem corect romaneste! ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT ! Se scrie CORECT : …proiectelor de dezvoltare A municipiului Oradea ! De ce ? Pentru ca nu proiectele sunt ale municipiului ci dezvoltarea. Va mai dau un exemplu, ca sa intelegeti mai bine : Tranzactiile(PMO)de albire A dezvoltatorului IMPACT ! De ce ? Nu tranzactiile sunt ale IMPACT-ului ci ALBIREA ! Si ce ALBIRE bine facuta!
Postat 14 Februarie 2015, 01:02 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON