URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iunie 2010, 09:17

Oradea pregăteşte spioni pentru Afganistan (VIDEO)

Celebrul post de televiziune France 24 a difuzat, pe 3 iunie, un reportaj filmat în Oradea, la Centrul de Excelenţă HUMINT, aparţinând NATO, care instruieşte militari în culegerea de informaţii din resursă umană, adică spioni.

Jurnaliştii francezi se laudă că sunt primii care au reuşit să filmeze în interiorul centrului, deşi întreaga presă a avut acces în clădirea centrului, chiar la inaugurare. De altfel, ei difuzează doar imagini din sala de fitness a centrului, unde nişte bărbaţi aflaţi cu spatele la cameră se antrenează, sală pe care şi presa română a filmat-o.

De asemenea, France 24 difuzează un succint interviu cu directorul centrului, Eduard Simion, şi cu un agent român, botezat Ion Ioana. În material se spune că NATO a ales să stabilească acest centru în România deloc întâmplător, deoarece SUA şi ţările din Europa de Vest ar fi devenit conştiente de performanţele serviciilor secrete româneşti încă din perioada comunistă.

"Serviciile româneşti au avut succes pentru că au investit în inteligenţa umană. Nu aveam tehnologia sofisticată specifică Occidentului, dar totuşi sunt lucruri pe care ţările vestice le pot învăţa de la noi. Nu multă lume recunoaşte asta, dar serviciile noastre au adus rezultate de excepţie", afirmă agentul român din materialul televizat.

De asemenea, francezii spun că mulţi orădeni sunt mândri că au un centru de pregătire NATO în oraşul lor, iar ca exemplificare prezintă mărturia actorului local Richard Balint. În finalul reportajului, se spune despre Oradea că, deşi este un oraş transilvănean liniştit, în mod cert are, de acum, o poziţie fermă pe harta inteligenţei militare.

După difuzarea materialului, un prezentator de ştiri al canalului francez a discutat pe marginea aceluiaşi subiect cu George Frederick Jewsbury, cercetător în cadrul Centrului de Studii a Rusiei, Caucazului şi Europa Centrală. Secialistul a explicat cum crede el că sunt instruiţi militarii în cadrul centrului şi l-a asigurat pe prezentatorul de la France că, după ce termină stagiul de la Oradea, spionii sunt trimişi în Afganistan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
007
n-are legatura afganistanul cu humint. e o scoala "extracurriculara", un master daca vreti pe anumite domenii de aplicabilitate. o faci si ai sanse mai mari de promovare in anumite sectoare sau chiar misiuni. chestia interesanta e, ca daca se ajunge la cifrele de scolarizare anuale vehiculate in deschiderea centrului, adica 2000/an, oradea va colcai de agenti 007. pe strazi, prin cafenele, peste tot. oricum, primul semn ca acolo se misca ceva, e "flota" de masini parcate in fata institutiei respective. pana nu creste considerabil in numar si "valoare", oradenii pot ramane linistiti. dar si pe urma. cele bune
Postat 09 Iunie 2010, 15:08 de atotcunoscatorul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON