URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Februarie 2017, 20:08

"Nu cedăm": Protestatarii orădeni au pornit din nou în marş pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea s-a mai "dezmorţit". Aproximativ 300 de orădeni au pornit, duminică seară, într-un marş prin oraş, pentru a protesta împotriva Guvernului PSD-ALDE, care a încercat să promoveze, pe ascuns, OUG 13, pentru modificarea codurilor penale. Numărul protestatarilor este mai mult decât dublu faţă de seara precedentă.

Oamenii s-au strâns în Piaţa Unirii încă din jurul orei 19, "înarmaţi" cu aceleaşi pancarte ca în serile trecute şi scandând aceleaşi mesaje, precum "Cine nu sare nu vrea schimbare", "DNA, noi suntem de partea ta". De asemenea, unii au purtat pancarte pe care scria "Noaptea ca hoţii", aluzie la aprobarea noctură a OUG 13, iar un bărbat a avut un mesaj pentru cei care încă nu au protestat: "Statul în casă dăunează grav statului de drept". Un alt slogan strigat de orădeni a fost "Hai că se poate, faceţi ca Iordache". 

În fiecare seară

"Să facem o recapitulare de ce suntem aici: Vrem demisia acestui guvern", a spus la microfon organizatorul Sebastian Duma, aprobat de cei prezenţi care au strigat "Demisia". "Vrem aprobarea Ordonanţei 14 în Parlament şi respingerea Ordonanţei 13 prin lege", a completat Duma.

La un moment dat, organizatorul a propus ca protestele să nu se mai desfăşoare în fiecare seară, ca până acum, ci doar în weekend. "Din păcate, am observat că nu mai există un interes real pentru a ieşi în stradă. Poate că orădenii, bihorenii au obosit, poate că aşteaptă să vadă ce se va întâmpla", a spus Duma, vădit supărat pe numărul mic de protestatari ieşiţi în stradă în ultima săptămână. 

Dacă iniţial nu au ripostat, ulterior manifestanţii au anunţat că nu sunt de acord, spunând că vor fi prezenţi în Piaţa Unirii zi de zi. O tânără chiar s-a oferit să fie singura, dacă e nevoie, care va sta seară de seară în centrul oraşului. "Nu cedăm, rezistăm!", a strigat şi mulţimea. Drept urmare, oamenii au decis că protestele se vor ţine în fiecare seară şi în săptămâna care urmează. 

Un domn în vârstă (foto) a luat microfonul şi i-a îmbărbătat apoi pe cei prezenţi. Le-a spus că le vorbeşte "în numele românilor din Canada", îi felicită pentru rezistenţă şi îi îndeamnă să fie organizaţi şi să continue manifestaţiile. Acesta le-a sugerat chiar să-şi înfiinţeze o organizaţie, "nu partid", care să reprezinte vocea străzii. 

Creşte media de vârstă

La protestul de duminică seară, al 13-lea consecutiv, numărul orădenilor trecuţi de 40 de ani şi al bătrânilor l-a depăşit pe cel al tinerilor. Dacă în primele seri erau mai mulţi tineri, acum media de vârstă a protestatarilor a crescut semnificativ, lucru observat şi de orădenii care au ieşit în stradă. "E trist că sunt tot mai puţini tineri. Nu există o cultură politică la noi şi nu vor să se implice", a spus Andrei Vincze, un orădean în vârstă de 46 de ani.

Pe de altă parte, duminică seară orădenii din stradă au dovedit şi că nu acceptă orice fel de mesaje. Un bărbat a vrut să împartă mulţimii cărţi religioase, specifice neo-protestanţilor, dar nu a fost lăsat de organizatorii care seară de seară sunt în Piaţa Unirii. "Nu vă folosiţi de asta", i s-a spus bărbatului, care s-a lăsat păgubaş.

De asemenea, un tânăr de aproximativ 20 de ani a început să citească la microfon un mesaj scris de el, dar cu vădite valenţe religioase, criticând consumatorii de băuturi alcoolice, fumătorii ori homosexualii. "Strada" l-a oprit rapid. "Mulţumim!", i-au strigat oamenii, aşa că tânărul s-a lăsat păgubaş.

Înainte să pornească în marş, manifestanţii au ascultat Imnul Naţional, iar unii dintre ei şi-au aprins lanternele de la telefoane.

În marş

La ora 20, protestatarii s-au strâns din nou pe platoul din faţa Bisericii cu Lună, de unde au pornit în marş pe traseul Piaţa Unirii - Traian Moşoiu - Piaţa 1 Decembrie - Piaţa Emanuil Gojdu - Parcul 1 Decembrie - str. Independenţei - Piaţa Unirii. În timpul marşului, orădenii au strigat lozincile deja celebre, precum "Vrem justiţie, nu corupţie", "Dragnea, nu te vrem, ieşi afară din sistem" ori "RTV şi Antena 3, promotorii mafiei".

La ora 20.30, coloana a ajuns în turbogiraţie şi se îndreaptă spre Parcul 1 Decembrie, unde participanţii vor să huiduie la sediul PSD Bihor. Ei au scandat tot drumul, fiind claxonaţi, din când în când, de şoferi. "Asta-i trădare, nu e guvernare", e unul dintre sloganuri. Protestului s-au mai alăturat oameni, astfel că sunt puţin peste 300 de manifestanţi.

Ora 20:40 Mulţimea a oprit în faţa sediului PSD Bihor. A fost cel mai entuziast moment, în care, timp de aproximativ două minute, participanţii la protest au huiduit şi strigat continuu: "Afară cu PSD din ţară", "Asta-i trădare, nu guvernare", "PSD ciuma roşie", "Hoţii".

Ora 20:50 Protestatarii au ajuns din nou în Piaţa Unirii, mulţumindu-le jandarmilor pentru că i-au însoţit: "Jandarmeria, jos pălăria". Marşul s-a derulat fără incidente.

Ora 21:05 Protestul s-a încheiat, după ce orădenii şi-au dat întâlnire pentru luni seară. Aproximativ 30 de oameni au mai rămas în Piaţa Unirii şi socializează între ei, în grupuri mici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Scrisoare de trimis pe e-mail către Parlament
SCRISOARE de trimis pe e-mail către Parlament (pentru o evidenţă mai uşoară, rog trimiteţi şi CC către antioug13@gmail.com, pe care tocmai l-am creat) Destinatari (To:) srp@cdep.ro, ioan.balan@cdep.ro, cabinet.presedinte@senat.ro, cp14@cdep.ro, infopub@senat.ro, cabu@senat.ro, constitutionalitate@senat.ro, steluta.gheorghe@senat.ro, cdo@senat.ro, com.juridica@senat.ro CC: antioug13@gmail.com Subiect: Petiţie. Abrogarea OUG 13: vă rog adoptaţi soluţia optimă Mesaj - în corpul ("body-ul") e-mailului: Către: Membrii Parlamentului României Preşedintele Senatului României, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor Preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului României Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului din cadrul Senatului României Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului României Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări Stimaţi Domni, Este evident şi indubitabil faptul că OUG 13/2017 a stârnit nemulţumiri uriaşe, că eforturile de anulare a acesteia suferă tergiversări şi, în parte, au provocat chiar controverse. Astfel: - în ce priveşte tergiversarea: OUG 14/2017 de abrogare a OUG 13 a fost adoptată şi publicată în 5 februarie a.c. şi proiectul L 24 de aprobarea a OUG 14 va intra în dezbaterea comisiilor abia în data de 14 februarie, conform datelor publice de pe site-ul Senatului: la Comisia pentru drepturile omului figurează pe Ordinea de zi în data de 14 feb., ora 13:00 (http://senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi&ComisieID=57d70a5f-f421-45b7-b355-e11ae37ca421); la Comisia juridică – tot în data de 14 feb., ora 13:00 (http://senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi&ComisieID=7a441d78-c24f-4de6-bb15-2b86f93ad14f ); la Comisia pentru constituţionalitate nu figurează pe ordinea de zi în nici o zi a săptămânii viitoare, deşi această comisie trebuie să-şi dea avizul până pe 14.02.2017 ( http://senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi&ComisieID=8074eff5-8b26-4d62-979a-cf69b4c81868); - în ce priveşte controversele: prevederile OUG 14/2017 ridică unele semne serioase de întrebare, această ordonanţă cuprinzând, pe lângă articolul de abrogare a OUG 13/2017, şi alte prevederi (Art. II), referitoare la Codul de Procedură Penală, asupra cărora planează, în parte, suspiciuni de neconstituţionalitate (conform dlui judecător Cristi Dănileţ, membru CSM; a se vedea articolele domniei sale pe această temă, aici https://cristidanilet.wordpress.com/2017/02/05/7869/ şi aici https://cristidanilet.wordpress.com/2017/02/09/oug-13-e-abrogata-oug-14-trebuie-discutata/) Având în vedere că: - Art. 73, al. 3, lit h din Constituţia României precizează că din categoria legilor organice fac parte acele acte legislative care privesc infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; - Legea nr. 4/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (Art. 1) permite guvernului să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice; - OUG 13 încalcă cele două prevederi legale de mai sus, reglementând prevederi ale Codului Penal şi Codului de Procedură Penală; - OUG 14 (de abrogare a OUG 13) cuprinde, pe lângă articolul I, privind abrogarea OUG 13, şi alte prevederi, referitoare la Codul de Procedură Penală, deci care fac obiectul unor legi organice, şi, ca atare, nu intră în atribuţiile Guvernului, conferite acestuia prin Legea 4/2017; - peste 117.000 de cetăţeni au solicitat printr-o petiţie online revenirea la situaţia de fapt şi de drept de dinaintea OUG 13/2017 (petiţia aici: https://www.petitieonline.com/suntem_impotriva_oug_13_2017_de_modificare_a_cp) - eventualele corecţii privind unele nereguli sesizate de jurişti în privinţa legislaţiei penale pot fi efectuate ulterior, în cadrul Parlamentului, conform legii; - proiectul de lege L 24 de aprobare a OUG 14 /2017 nu are în vedere chestiunile sensibile evidenţiate de unii jurişti (printre care dl Dănileţ, vezi mai sus) - proiectul de lege L13/2017 de aprobare a OUG 13 se află încă pe masa Parlamentului, el figurând pe Ordinea de zi a Comisiei pentru drepturile omului, pentru data de 14 februarie (http://senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi&ComisieID=57d70a5f-f421-45b7-b355-e11ae37ca421); or, date fiind "cvasi-unanimitatea" din Parlament privind anularea OUG 13 şi data adoptării OUG 14 de abrogare a acesteia (5 feb. a.c.), este cel puţin ciudat că L13 încă se află pe această ordine de zi, laolaltă cu L 24, la distanţă de 9 zile după abrogarea OUG 13! - există în prezent un nou proiect de lege (B30/2017, înregistrat la Senat pentru dezbatere în 9.02.2017), iniţiat de un mare număr de parlamentari ai PNL, cu articol unic, privind abrogarea OUG 13/2017 (https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=20321&pos=0&NR=b30&AN=2017) Subsemnatul/Subsemnata ....................., în calitate de cetăţean al României preocupat de interesul general public, vă solicit ca, luând în considerare toate cele de mai sus, să procedaţi de urgenţă la adoptarea soluţiei optime pentru rezolvarea acestei situaţii incredibile şi fără precedent şi pentru revenirea, prin orice măsuri legale, la situaţia de fapt şi de drept de dinaintea adoptării OUG 13/2017. Cu respect şi mulţumiri pentru eforturile pe care sper că le veţi face în sensul celor de mai sus, .....................................
Postat 13 Februarie 2017, 10:43 de aussieboy
Mesaj către Senatul României!
MESAJ către Senatul României, în cadrul dezbaterii publice pe proiectul de lege L 24 de aprobare a OUG 14 – de trimis aici: http://senat.ro/LegiProiectAdmin.aspx Având în vedere că: - Art. 73, al. 3, lit h din Constituţia României precizează că din categoria legilor organice fac parte acele acte legislative care privesc infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; - Legea nr. 4/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (Art. 1) permite guvernului să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice - OUG 13 încalcă cele două prevederi legale de mai sus, reglementând prevederi ale Codului Penal şi Codului de Procedură Penală - OUG 14 (de abrogare a OUG 13) cuprinde, pe lângă articolul 1, privind abrogarea OUG 13, şi alte prevederi, referitoare la Codul de Procedură Penală, deci care fac obiectul unor legi organice, - peste 117.000 de cetăţeni au solicitat printr-o petiţie online revenirea la situaţia de fapt şi de drept de dinaintea OUG 13/2017 (petiţia aici: https://www.petitieonline.com/suntem_impotriva_oug_13_2017_de_modificare_a_cp) Vă solicit respectuos să modificaţi L 24/2017 de aprobare a OUG 14/2017 pentru abrogarea OUG 13/2017, prin eliminarea Art. II din OUG 14/2017, astfel încât legea finală de aprobare a acestei din urmă ordonanţe să nu privească decât subiectul abrogării OUG 13, fără alte completări aduse de OUG 14. Cu alte cuvinte, legea finală rezultată din votarea L 24/2017 să restaureze situaţia de fapt şi de drept de dinaintea adoptării OUG 13 /2017, orice alte modificări ale Codului Penal şi Codului de Procedură Penală urmând a fi dezbătute în parlament, conform legii. Vă mulţumesc, în numele meu şi al celor peste 117.000 de semnatari ai Petiţiei online împotriva OUG 13/2017, Cristina Elena Andrei
Postat 13 Februarie 2017, 10:41 de aussieboy
OUG 13 este încă în Parlament!
ATENŢIE! Proiectul de aprobare a OUG 13 se află încă pe masa Parlamentului! Pe masa parlamentului încă se află un proiect de lege (L 13) pentru aprobarea OUG 13, aflat în dezbatere la comisii! Detalii aici: http://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L13&an_cls=2017 Acest proiect se află pe Ordinea de zi a Comisiei pentru drepturile omului pentru data de 14 feb. 2017, când se va discuta şi L 24 (vezi aici: http://senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi&ComisieID=57d70a5f-f421-45b7-b355-e11ae37ca421) Nu ştiu ce înseamnă acest lucru, dar cred că, din moment ce CCR a precizat că această ordonanţă nu există, nemaifiind în vigoare, din moment ce există în dezbaterea parlamentului două proiecte pentru abrogarea OUG 13, din moment ce toată lumea declară că OUG 13 nu mai trebuie "reînviată", mie mi se pare normal ca acest proiect să fi fost retras sau, cel puţin, să nu mai figureze pe vreo ordine de zi!
Postat 13 Februarie 2017, 10:37 de aussieboy
OUG 13 și OUG 14 votate la pachet
https://goo.gl/86zzth
Postat 13 Februarie 2017, 10:19 de aussieboy
OUG 13 reloaded
S-ar putea intimpla asa (si multi PSD-isti mizeaza pe strategia asta): 1) OUG 14 (de abrogare a OUG 13) este aprobata de Parlament; 2) apoi atacata la CCR (guvernul a avut grija sa introduca in ea o prevedere deja declarata neconstitutionala de CCR in 2016); 3) CCR declara legea rezultata din OUG 14 neconstitutionala; ergo 4) OUG 13 intra automat in vigoare (pentru ca OUG 14 care trebuia sa o abroge nu mai exista). Faptul ca Valer Dorneanu a declarat el ca PUG 13 a fost abrogata e doar o delaratie, fara valoare juridica. Ei, s-asa am putea avea OUG 13 inviata.
Postat 12 Februarie 2017, 21:38 de poli
MARE E GRADINA
D-lor : Rusu, Dehelean, chiar Tent ( absolvent de drept la Arad ), explicati-i lui Duma ca OUG 13, odata abrogata NU POATE FI RESPINSA PRIN LEGE ! Ea nu exista ! A explicat si CCR !
Postat 12 Februarie 2017, 21:10 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON