URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iunie 2014, 13:26

Iadul pe pământ! Cultură de orz, mistuită de flăcări în Husasău de Tinca (FOTO/VIDEO)

Zeci de pompieri militari bihoreni şi voluntari din Husasău de Tinca s-au luptat cu flăcările joi, timp de trei ore, pentru a stinge un incendiu izbucnit pe o cultură de orz.

Incendiul a fost anunţat prin 112 la ora 14.30, terenul agricol fiind în proprietatea unei societăţi comerciale. "La locul intervenţiei au fost mobilizaţi 19 pompieri militari din cadrul Gărzii de Tinca şi Detaşamentului de Pompieri Salonta, fiind alertat în acelaşi timp şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, locotenent Camelia Roşca.

Când pompierii au ajuns acolo, incendiul se manifesta violent şi exista pericolul propagării lui la o pădure din apropiere. De altfel, vântul puternic a şi îngreunat intervenţia militarilor, căci flăcările s-au înteţit rapid, ajungând chiar şi la patru metri înălţime. În plus, pompierii au avut înfruntat şi cantităţile mari de fum şi gaze degajate, care le-a redus vizibilitatea. "Forţele de intervenţie au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, mijloace de primă intervenţie, mături şi bătătoare, precum şi cu utilaje agricole, tractoare, acestea din urmă fiind utilizate pentru crearea fâşiilor de protecţie", a mai spus Roşca.

Focul i-a speriat pe localnicii din sat. "E iadul pe pământ!", a spus o femeie, speriată că focul se va extinde şi mai mult.

Stingerea incendiului a durat aproximativ trei ore, iar la final pompierii au constatat că focul a pornit din cauza frecării mecanice la o combină care efectua lucrări agricole, paiele supraîncălzindu-se în utilaj, în timpul procesului de recoltare.

Focul a mistuit 30 de hectare cultură de orz, aproximativ 20 de hectare mirişte şi 25 de pruni aflaţi într-o livadă din apropiere. Pompierii au reuşit să salveze, însă, un lan de grâu de aproximativ 100 de hectare, peste 50 de pomi fructiferi şi 25 de stupi, o altă livadă situată în proximitatea focarelor de incendiu şi o combină agricolă.

Pentru ca astfel de incendii să nu se mai întâmple, ISU Crişana le reaminteşte asociaţiilor agricole şi persoanelor fizice şi juridice că, în campania de recoltare a păioaselor, trebuie să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor. Tractoarele, combinele şi celelalte maşini agricole trebuie revizuite, iar mecanizatorii şi şoferii trebuie instruiţi.

Toate utilajele trebuie dotate cu stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături cu coada de cel puţin 2 metri, iar alimentarea cu carburanţi se va face în punctele de alimentare special amenajate, fiind interzise transportul şi transvazarea lichidelor combustibile în vase deschise sau confecţionate din material plastic şi alimentarea în lan sau la distanţe mai mici de 100 metri faţă de acestea, a autovehiculelor, maşinilor şi utilajelor agricole.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON