URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2017, 15:34

Dispută în plen. Consiliul Judeţean va plăti un avocat în procesul cu PNL. Ionel Avrigeanu: "Cheltuiţi bani publici să vă apăraţi scaunele" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O nouă dispută în Consiliul Judeţean. Cei 18 consilieri ai UDMR, PSD şi ALDE au aprobat, marţi, în şedinţa ordinară, o hotărâre prin care instituţia îşi poate angaja o casă de avocatură în procesul în care PNL contestă alegerea conducerii CJ Bihor.

Liderul liberalilor din CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, a criticat decizia spunând că nu este "moral" ca şefii instituţiei să cheltuie bani pentru a-şi "apăra scaunele".

La judecată

Proiectul de hotărâre "privind achiziţionarea unor servicii avocaţiale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare în dosar nr. 4129/111/2016" a fost inclus pe ordinea de zi direct în şedinţa de marţi.

Este vorba despre dosarul în care Consiliul Judeţean, alături de Pasztor Sandor, Ioan Mang şi Traian Bodea, au fost chemaţi în judecată de Partidul Naţional Liberal, filiala Bihor, care solicită anularea Hotărârii nr. 152 din iunie 2016, prin care Pasztor a fost ales preşedinte al instituţiei, respectiv Hotărârii nr. 153 prin care Mang şi Bodea au devenit vicepreşedinţi, pe motiv că nu s-au respectat prevederile privind votul secret.

Potrivit hotărârii adoptate marţi, Consiliul Judeţean îşi poate angaja un avocat sau casă de avocatură care să reprezinte instituţia în proces, preşedintele Pasztor Sandor fiind mandatat cu "negocierea şi semnarea contractului de asistenţă juridică".

Bani publici pentru… scaune

Ultimul pe ordinea de zi, proiectul a stârnit comentarii acide din partea opoziţiei. Liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu (foto), a spus că nu-şi aminteşte ca vreodată Consiliul Judeţean să angajeze un avocat pentru procese de contencios administrativ. El a spus că este de acord să fie angajat un avocat în procese referitoare la revendicări şi la recuperarea unor clădiri importante, însă nu şi pentru interesele unor persoane.

"Sunt consilier judeţean de 17 ani şi nu-mi amintesc ca într-un proces de contencios administrativ Consiliul Judeţean să cheltuie mii de euro pe o casă de avocatură ca să apere funcţiile dumneavoastră", a spus Avrigeanu.

Tot el a spus că instituţia "are jurişti suficienţi, oameni competenţi", care ar putea reprezenta instituţia în proces. "A cheltui astăzi nişte bani publici în acest fel mi se pare o greşeală. Dacă procesul va fi pierdut de Consiliul Judeţean, se va reveni la aceeaşi procedură, dumneavoastră aveţi o majoritate solidă, se vor face alegeri. Dacă nu, noi nu vom mai vota în cabină. Asta e până la urmă miza. Nu înţeleg de ce trebuie să cheltuim mii de euro pe o casă de avocatură pentru ca dumneavoastră să vă scăpaţi funcţiile", a afirmat liderul grupului PNL.

Maxim 5.000 lei pe avocat

Primul care i-a răspuns a fost preşedintele Pasztor Sandor. "În primul rând nu eu angajez un avocat, ci Consiliul Judeţean. În al doilea rând, suma maximă care se poate cheltui, pe lege, este de 5.000 de lei. În al treilea rând, dumneavoastră aţi depus plângerea printr-un avocat? Dacă da, poate şi cealaltă parte are posibilitatea unui avocat. În plus, patru speţe am găsit în ultimii ani prin care Consiliul Judeţean, sub conducere PNL, a angajat avocaţi pe bani mulţi să-i apere interesele, inclusiv în probleme personale", a spus acesta, fără a da exemple.

În discuţie a intervenit secretarul judeţului, Carmen Soltănel, care a subliniat faptul că legea permite ca instituţia să angajeze un avocat. "Sunt două lucruri diferite. Nu vorbim despre un act în care preşedintele este atacat direct. Consiliul Judeţean îşi angajează avocat. Cele trei persoane din conducerea Consiliului Judeţean (n.r. – Pasztor, Mang, Bodea) sunt chemate individual în proces şi şi-au angajat avocaţi separat", a spus Soltănel, adăugând că, în proces, se "apără de fapt o hotărâre a Consiliului Judeţean şi nu o persoană".

"Veţi fi buni de plată!"

Într-o ultimă intervenţie, Ionel Avrigeanu a afirmat că nu consideră hotărârea ilegală, ci contestă moralitatea ei. "Cred că juriştii vă puteau reprezenta suficient. Este o teamă a dumneavoastră a conducerii că o să pierdeţi acest proces şi încercaţi să cheltuiţi bani publici pentru a vă apăra scaunele. Noi nu vom vota acest proiect", a încheiat Avigeanu.

În replică, Pasztor Sandor i-a spus că nici nu se aştepta ca PNL-ul să o voteze, lucru care i-a făcut să zâmbească chiar şi pe consilierii liberali.

Mai dur a fost vicepreşedintele CJ, Ioan Mang, care a criticat demersul liberalilor. "E o jonglerie pe care vreţi să o faceţi ca să lăsaţi senzaţia colegilor din PNL că s-ar putea totuşi să câştige la un moment dat Consiliul Judeţean. Eu personal mi-am angajat un avocat pe sumă maximă, ca să aveţi ce plăti, domnilor de la PNL, pentru că în final nu vedem cum aţi putea câştiga acest proces unic în ţară. Nici la instituţiile conduse de PNL nu se votează în cabină, inclusiv la Primăria Oradea", a spus Mang, adăugând ameninţător: "Veţi fi buni de plată la final!".

În fine, hotărârea a trecut cu 18 voturi "pentru" şi 16 "împotrivă". Prima înfăţişare în acest proces a fost pe 1 februarie, iar următorul termen este programat pentru 2 martie.

Citeşte şi: A început procesul în care PNL contestă legalitatea alegerii conducerii Consiliului Judeţean Bihor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
PCR transpartinic. Ep: Telenovela (pseudo-)”Războiul cuscrilor de la CJ Bihor”. Arbitrii: ”românii” numiți de …Tőkés László & păpușarii săi. Sponsori: buzunarele bihorenilor de bună credință!
I. ”Liderul liberalilor din CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, a criticat decizia spunând că nu este ”moral” ca şefii instituţiei să cheltuie bani pentru a-şi ”apăra scaunele”.” 1. Câte adevăruri poate spune cuscrul lui ”Janoş”, după ce a devenit nr. 1 al Opoziției(!?) de la C.J. Bihor. 2. Este evident faptul, că cuscrului Avrigeanu îi priește mult mai bine la ședințele C.J. Bihor, decât la cele de schimbat scutece, la nepoței. II. ”În discuție a intervenit secretarul judeţului, Carmen Soltănel, care a subliniat faptul că legea permite ca Instituția să angajeze un avocat. "Sunt două lucruri diferite. Nu vorbim despre un act în care președintele este atacat direct. Consiliul Judeţean îşi angajează avocat. Cele trei persoane din conducerea Consiliului Judeţean (n.r. – Pasztor, Mang, Bodea) sunt chemate individual în proces şi şi-au angajat avocaţi separat", a spus Soltănel, adăugând că, în proces, se "apără de fapt o hotărâre a Consiliului Judeţean şi nu o persoană". 1. Încă o dovadă că şi dona Soltănel este un produs marca …”Epoca portocalie!”; 2. În contextul în care această donă este şi şefa Serviciului Juridic-contencios, se impune o demitere urgentă a acesteia. Am dreptate, sau nu, dona Claudia Timofte, mare ”oropsită” a regimului ”portocaliu”? 3. for ”János” Mang: Este timpul să gândiţi şi ca un social-democrat ”pur-sânge” [ex: ca cei din tablourile din biroul de la CJ] şi nu ca un …cuscru transpartinic. Respectul se câștigă greu, dar se pierde ușor. Și un profesor dr. de ”Sorbonica” ar trebui să ştie de ce! III. ”Mai dur a fost vicepreședintele CJ, Ioan Mang, care a criticat demersul liberalilor. "E o jonglerie pe care vreţi să o faceţi ca să lăsaţi senzaţia colegilor din PNL că s-ar putea totuşi să câştige la un moment dat Consiliul Judeţean. Eu personal mi-am angajat un avocat, pe sumă maximă ca să aveţi ce plăti domnilor de la PNL pentru că în final nu vedem cum aţi putea câştiga acest proces unic în ţară. Nici la instituţiile conduse de PNL nu se votează în cabină, inclusiv la Primăria Oradea", a spus Mang, adăugând ameninţător: ”Veţi fi buni de plată la final!”. 1. Dle ”János” Mang: Fapte, nu gargară!. 2. Este timpul ca şi un activist ”portocaliu”, să fie judecat ”corect şi imparțial” de unii ca: …Gligor Laura, Pantea Viorel, Varga Irén ş.a. Să vă dau ceva …Bibliografie/(zeci de) Dosare?
Postat 14 Februarie 2017, 23:45 de stefan
Amatorismul liberal este in crestere.
Avem si noi, la Bihor, o Raluca Turcan, pe numele de scena politica locala ... Ionel Avrigeanu, care e de 17 ani consilier judetean dar, in tot acest timp, nu a lasat nicio urma de eficienta a prezentei lui in consiliu. Adica, a mancat degeaba banii contribuabililor bihoreni ... fiind de incadrat la abuz in serviciu prin statul degeaba pe un scaun nemeritat.
Postat 14 Februarie 2017, 17:51 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON