URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Mai 2012, 21:47

Confruntare în direct: Groza şi Bolojan s-au contrat pe tema încălzirii oraşului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CET-ul pe gaz este una dintre castanele fierbinţi ale campaniei electorale. Încălzirea aparamentelor orădenilor pe timp de iarnă a fost tema principală a dezbaterii televizate organizată luni seară de postul local de televiziune TVS, în moderarea lui Octavian Haragoş, între doi dintre favoriţii cursei pentru funcţia de primar la alegerile din 10 iunie: Mihai Groza (PDL) şi Ilie Bolojan (PNL).

"O chestiune de iresponsabilitate..."

Întâlnirea a fost antrenantă, presărată cu ironii şi replici acide din partea celor doi candidaţi. Adversar declarat al proiectului privind construirea unei centrale termice pe gaz, Groza a afirmat că va renunţa la această variantă de îndată ce va fi ales primar şi va pune accentul pe exploatarea apei geotermale. "Din prima zi de mandat o să fac toate formalităţile necesare ca să anulez acest contrac păgubos pentru Oradea şi am să demarez alte contracte cu parteneri externi din fonduri europene", a promis Mihai Groza.

În replică, Bolojan a arătat că finanţarea pentru CET-ul pe gaz a fost deja atrasă, în vreme ce banii necesari pentru exploatarea apei geotermale sunt doar ipotetici. "Să ai o investiţie de asemenea anvergură (n.r. 77,7 milioane euro numai pentru reabilitarea centralei) câştigată deja, care va funcţiona eficient pentru Oradea, aşa cum funcţionează în foarte multe locuri, şi să o anulezi, este o chestiune de iresponsabilitate, pentru că bani pentru alte proiecte nu vor mai veni decât peste patru ani (n.r. în următorul ciclu bugetar european)", a afirmat Bolojan.

Gazul va scumpi încălzirea...

În ciuda acestui fapt, Groza s-a declarat convins că va reuşi să atragă finanţările necesare. Acesta a afirmat că varianta cea mai bună pentru Oradea constă în implementarea unui sistem de termoficare care să funcţioneze "în proporţie de 80% pe apă geotermală", diferenţa urmând să fie asigurată de puncte termice pe gaz. "Când Uniunea Europeană o să afle că stăm pe e zăcământul cel mai important din Europa şi am să le arăt alternativa, în mod clar că vor găsi posibilităţi de finanţare", a spus democrat liberalul.

Candidatul a susţinut că CET-ul pe gaz este o soluţie păguboasă, chiar şi construit din fonduri europene, pentru că preţul gazelor naturale "se va scumpi exponenţial" şi odată cu el facturile orădenilor. "În plus, cine ne garantează că nu se închide robinetul la gaz, că nu îngheaţă gazul pe conductă? În schimb, dacă mergem pe apă geotermală şi puncte termice pe gaz avem o alternativă. Dacă crapă o sondă, dăm drumul la gaz", a spus PDL-istul.

Încălzirea pe apă geotermală este "o poveste"

Replica lui Bolojan a venit imediat, arătând că soluţia democrat-liberalului este nefezabilă pentru că resursa de apă geotermală nu poate asigura nici pe departe necesarul oraşului. "Teoria apei geotermale încălzite în acestă pondere (de 80% - n.r.) este o poveste", a spus liberalul, făcând trimitere la datele furnizate de operatorul Transgex, care vorbesc de posibilitatea expoatării resursei geotermale într-un procent de maxim 20% în încălzirea oraşului.

Edilul a spus că în ciuda afirmaţiilor opozanţilor proiectului, scumpirea gazului nu va genera automat şi scumpirea gigacaloriei. "Vreau să spun un lucru cât se poate de clar. Aşa cum aţi spus, preţul la gaz şi la cărbune va creşte, dar asta va însemna şi majorarea preţului la energie electrică, iar această centrală vinde eneregie electrică şi încasează bonusuri pentru că lucrează în regim de cogenerare, fapt care ne va permite să obţinem un preţ corect pentru populaţie", a spus liberalul.

Parcările: plătite sau gratis?

În încheierea dezbaterii, cei doi candidaţi s-au mai contrazis pe tema oportunităţii taxării locurilor de parcare, inclusiv a celor de la domiciliu, Mihai Groza afirmând că va elimina taxele de parcare, în vreme ce Ilie Bolojan a arătat că aceasta este singura modalitate prin care municipalitatea poate asigura locuri de parcare libere pentru orădenii care au de lucru la instituţiile din zona centrală, pentru că altfel acestea ar fi ocupate de maşinile funcţionarilor.

În ceea ce priveşte parcările rezidenţiale, liberalul a mai spus că asociaţiile de proprietari au fost cele care le-au cerut. Locurile de parcare cu plată se atribuie numai la cererea asociaţiilor de proprietari, care se şi ocupă de împărţirea acestora, diminuând astfel certurile dintre vecini pe tema locurilor de parcare.

La final, Bolojan a subliniat din nou că nu va face promisiuni pe care nu le va putea onora, amintind că partidul lui Groza a avut 8 ani (între 2000 şi 2008) administraţia locală şi nu a făcut nimic din ceea ce prezintă azi ca proiect fezabil, pe când el a demonstrat în 4 ani că "faptele fac diferenţa". Ironizând, Groza a spus că "din păcate, unele fapte fac diferenţa în buzunarele orădenilor, pentru că serviciile plătite de aceştia sunt tot mai scumpe"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
132 Comentarii
Mai vrei?
...sau te descurci singur ?
Postat 31 Octombrie 2021, 16:43 de excalibur
Uite aici
BOLOVANULE, GIBONULE PE NOI NE ÎNCĂLZEŞTE GIGACALORIA TA SCUMPĂ ŞI NU FAPTUL CĂ TU FACI INVESTIŢII INUTILE DE DRAGUL COMISIONULUI. MAI BINE DU-TE ŞI TRATEZĂ - ŢI BOALA PSIHICĂ DE CARE SUFERI ŞI PE CARE ŢI-O TRATEZI LA VIENA(RANCHIUNOS, RĂZBUNĂTOR, ÎNCRÎNCENAT, PLIN DE SINE, DEŢINĂTOR AL ADEVĂRULUI ABSOLUT) CĂ ACUMA AI BANI(NOI ŞTIM DE UNDE) ŞI NU ÎNŞELA OAMENII DE BUNĂ CREDINŢĂ, CA DOVADĂ ŞI LA ÎNTÎLNIREA TELEVIZATĂ SCRÎŞNEAI DIN DINŢI. AŞA SĂ-ŢI AJUTE DUMNEZEU!!!!!!! ORĂDENE TREZEŞTE-TE PÎNĂ NU ESTE PREA TÎRZIU CA SĂ PLĂTEŞTI 1000 LEI ÎNTREŢINEREA(CĂLDURA) LA UN APARTAMENT ŞI DUPĂ CARE AI SĂ REGREŢI ÎN VIITORI 4 ANI FĂRĂ SĂ POŢI FACE NIMIC !!!!!!!!!!
Postat 31 Octombrie 2021, 16:35 de excalibur
excalibur
Unde esti ??
Postat 31 Octombrie 2021, 14:51 de Sandu2100
Bolojan
Ideeile lui Bolojan sunt mult mai bune si gandite cu cap decat a lui groaza. Acuma sa fim seriosi.Incalizrea pe apa geotermala?Ar fi fost o idee buna daca erau destule resurse cat sa acopere incalzirea orasului in totalitate, nu doar un sfert din el.Iar despre parcari e o idee buna sa sa fie cu taxa,pentru cei care vor locului lui de parcare sa plateasca ,altfel ne-am bate intre noi pentru locurile de parcare,ba e al meu ba e al tau,asa stii ca lai platit si e al tau.
Postat 31 Mai 2012, 15:12 de cristi
serios
PDL-istii care comenteaza stiu o placa si tot pe aia o pun. GRIVCO-ILICI-FELIX-MOTANUL-KGB..ETC Sunteti penibili. Ati uitat de mineriade.... Vorbiti de cine n-a facut autostrazi cand Basescu vostru a fost ministru la transporturi 10 ani. VORBITI DE COMUNISTI CAND BASESCU VOSTRU A FOST MINISTRU IN GUVERNELE SI PCR SI FSN SI PDSR..
Postat 31 Mai 2012, 13:34 de io
mda
Groza vorbeste din nou aiurea. Tipic PDL, adica.
Postat 31 Mai 2012, 13:34 de Mihai
pam pam
Imi pare rau ca nu am vazut dezbaterea televizata, as fi putut sa imi pastrez un grad de obiectivitate.Sincer nici mie varianta cu incalzirea pe gaz nu mi se pare cea mai buna, iarasi apa geotermala nu este viabila decat in zeci de ani.Va fi nevoie de multe investitii numai pentru aparatura, dar pentru instalare si mai mult...Bolojan sincer mi se pare cea mai buna varianta.Groza nu are dreptul, cum ziceam in alt comentariu sa refuze un proiect deja atras, mai ales ca fondurile cu care el \"lucreaza\" sunt invizibile.Poate am dreptate, poate nu, este parerea mea ;).
Postat 31 Mai 2012, 12:52 de popadriana
Hai Bolojan
Groza parca e personaj din filme science fiction, vorbeste prostii, habar n-are despre cum se face administratie in oras, daca ati vazut citea de pe hartii...Halal om, asta vrea sa conduca orasul??? PDL a furat atatia ani, noroc ca il avem pe domnul primar Bolojan, om cinstit care se gandeste la oradeni! Va votam domnule Bolojan, felicitari
Postat 30 Mai 2012, 10:30 de Mihaela
replica
@BIHOREANUL: sigur ca da, aveti alternativa celor mai puri indivizi si individe de pe fata pamanatului care nu au avut nici o tangenta nici cu pcr, nici cu securitatea, adica: base(anvres), blaga(pcr), boc(utc), mru(utc), anastase(cu taticul director comunist inchizator de porti de intreprinderi ca sa nu iasa muncitorii la revolutie)silista poate continua usor! ei sunt comunistii si securistii BUNI, ceilalti "e"cei rai, nu-i asa?
Postat 30 Mai 2012, 07:42 de TDS
raspunsuri imbecile, tipic usl
pe bune, chiar vorbiti serios? care asociatie de bloc e atata de idioata sa ceara sa plateasca bani pentru ca vecinul Georgel se cearta cu Sandel ca nu au avut unde sa isi parcheze masina?????? ce idei nemaipomenite are si BOlojan asta...... votati usl si o sa va puna taxa si pe ce scoateti din teava de esapament nu doar pe locul de parcare :)))
Postat 29 Mai 2012, 22:37 de Ofelia
USL=GRIVCO=FELIX MOTANUL
VOTATI USL ,VOTATI INTOARCEREA IN COMUNISMUL KGB BOMBONEL PATRICIU ORBAN TARICEANU TOV.XEROX MARGA PROSTAVANUL HREBENCIUC FELIX MOTANUL IDIOLOGUL VOSTRU, FILIP TRDATORUL, poanta O SA-L SCAPE DE DOSARE CA SI PE BOMBONEL APOI MARELE PORUMBACU CEL MAI PROFILIC POLITICIAN SI PRIM MINISTRU POANTA CARE ESTE CEL MAI MARE PAPAGAL CU OCHELARI ,MITREA ILICI POPA CORNEL CEL CARE IMPREUNA CU TARICEANUL AU FACUT CEA MAI LUNGA AUTOSTRADA DIN LUME CAND ECONOMIA ROMANIEI DUDUIA DUDUIA DUDUIA BRAVO USL ADUNATURA DE NENOROCITI CONDUSI DE LA CENTRU GRIVCO .
Postat 29 Mai 2012, 19:17 de BIHOREANUL
nu va mananca rusinea?
Dragi PD-isti?Nu va mananca rusinea cand apar la televizor asa zisi "politicieni" si oameni impotenti mintal, precum Groza & Company? Ati uitat ca in mandatul lui s-au defrisat pomii din fata Bisericii cu luna si s-a amenajat un * mare in locul lor?Omul este un imbecil, un mascarici, un "sef mai mic", un bufon. M-as baga in pamant de rusine cu asa candidat!Expulzati-l
Postat 29 Mai 2012, 18:40 de 201b
USL
VOTATI BOLOJAN! VOTATI USL! VOTATI BOLOJAN! VOTATI USL! VOTATI BOLOJAN! VOTATI USL! ......
Postat 29 Mai 2012, 18:15 de USL
@IOSIA
Nu e treaba PMO sa traga conductele de gaz. Este firma de distributie. Ea aduce gazu ea raspunde de conductele de gaz ( una singura care aduce gazu si nu 2 de retur si aceasta din PP care are 50 ani viata) Gazul acelasi pret si la CET si la PT. Conductele magistrale din otel sunt ale PMO- CET si mult de lucru si mentenanat ! Gandeste tat si pana la capat tot lantul tehnologic de la CET la PT si ala dispare. E greu de explicat la novici asa in 2 randuri , dar studiaza !
Postat 29 Mai 2012, 17:44 de scortosul
Bolo` primar
Ce naiba sa faca \\'ranjetu\\' ala de pe afise zis groza...2 ani cat o fost interimar sau naiba`l stie nu a facut absolut nimic..trebuie sa fii ratat sa nu observi diferenta..sau sa nu vrei sa vezi..filip iara..ce o facut si ala..sudist oltean de la mama lui..are bine mersi hectare de terenuri..si papagalii ca voi ii lingeti si votati in continuare! macar asta daca tot o furat..o facut`o cu bun simt..si s-o vazut ceva in urma lui...strazi facut..parcari..poduri..si mai urmeaza...de ce l-au trimis pe bolo de la bucuresti oare? eu zic ca ii incurca pe aialalti mai mari oleak si i-au zis ca ii bine si ca primar..k intradevar la bucale trebuie sa ai c... ca sa iti impui punctu de vedere sau sa te bagi in aceeasi oala cu toti! pa si pusi de la gyusi...sper sa iasa bolo din nou:)
Postat 29 Mai 2012, 16:25 de gogu
Unde dai si unde crapa.
Nu ma gandesc la nimic nene, daduse cineva un exemplu mai devreme cu panouri solare si am zis ca si aia s-ar putea face decat sa fie pe gaz. Ce am zis asa iesit din comun ? si nu e nimic nuclear la panourile solare. Dar in fine.. bine ca tot timpul se gasesc niste destepti. Un motiv pentru care ne merge noua asa de bine in Romania de la prea multi destepti de astia..
Postat 29 Mai 2012, 16:00 de MIsto
IN CEATA
Bai talambule, tu te plimbi cu caruta si te gandesti la fisiune nucleara? Pai scandinavii isi permit sa bage bani in asa ceva, fiindca nu prea mai au pe ce cheltui bani... Infrastructura beton, nivel de trai la care noi nici nu visam, sistem de educatie, protectie sociala si sanatate aproape perfecte... Acum isi permit sa fie foarte eco friendly, indiferent de costuri...
Postat 29 Mai 2012, 15:40 de @MISTO
postat pentru ala fara nume
Prietene cred ca tu ai o problema la nivel superior. Si inca una foarte mare. Nu am zis ca as avea vreo solutie. Am spus doar ca solutia pe gaz nu e una ok. Dar daca tu pui de politician ce esti iti permiti sa platesti gazul in conditiile in care acesta an de an creste atunci n-ai decat sa votezi cu idolul tau Bolojan si sa suporti consecintele. Eu unul nu am sa-l votez pentru ca nu vreau ca cetul sa fie pe gaz sincer. Cat despre geniul ala de care spui tu, nu sunt eu, dar cu toate astea sa stii ca geniul ala chiar daca nu a fost asa geniu nu a mintit cand a spus ca sunt orase care sunt alimentate din energie solara. Si uite ca-ti dau si linkul de la o poza sa te cultivi putin poate o sa te inveti sa nu mai vb atata pe nas. http://en.logstor.cn/ImageGen.ashx?image=/media/17777/marstal.jpg&width=950&height=327 Ca daca la prostii aia scandinavi se poate cu siguranta si la noi s-ar putea. Dar ma rog... ei sunt mai prosti asa de felul lor si nu stiu ce fac.
Postat 29 Mai 2012, 14:14 de MIsto
Misto
@ MIsto Sau esti si tu ca geniul ala de mai jos cu incalzirea solara in tot orasul :)))
Postat 29 Mai 2012, 13:22 de @ Misto
Misto
@ Misto..bine ca ai tu solutii..un om cu idei mari ce mai domne'...
Postat 29 Mai 2012, 13:20 de @ Misto
Afara!!!!
Afara toti politicienii in frunte cu pdlistii care au distrus tara cat 2 mandate PSD. HUOOOOOOOOOOOOOOOOOO
Postat 29 Mai 2012, 13:19 de de la mine
tot nu merge nici asha
oricum solutia unei centrale pe gaz nu e viabila. deci nu-l mai pupa atat in cur pe bolo ca nu merita. gata ati gazut ca lumea a inceput sa-si spuna ofurile si ati sarit voi postaci pnlisti la bataie ? hop tzop. cat va da tata bolo sa ii lingeti bcile ca nucile ?
Postat 29 Mai 2012, 13:18 de MIsto
parcare
cu cit tupeu minte Bolojan,am cerere pt parcare in fata blocului unde locuiesc si mi-a fasut-o cu taxametru,deci daca vreau sa parchez acasa trebuie sa-mi scot tichet de parcare din doua in doua ore,deci pt unii muma pt altii ciuma,ca sa nu mai vorbim ca in mandatul lui toate sau scumpit,sa plece la el la Alesd sa faca ordine acolo noua ne ajunge cit ne-a "ajutat"
Postat 29 Mai 2012, 13:16 de luky
un pic mai mult fair play !
Multi destepti pe lumea asta ! Transgex-ul a fost firma de casa a PDL-ului, asa ca groza ar trebui sa stie ca nu se poate exploata mai mult ... Pe de alta parte, daca macar cu un leu ar fi putut fi agatat Bolojan, ar fi facut-o demult "prietenii " ! Numai ca n-au avut cu ce ! Bolojan s-a straduit mai mult decat oricine sa faca treaba, numai ca sunt multi care ii murdaresc realizarile !
Postat 29 Mai 2012, 12:59 de clara
hahahah
Hahahah..100+ comentarii pt 2 TEPARI :)))))))))))))))))))). Nu v-ati lamurit inca de PDL USL si alte cele. Tot Cseke ramane singurul cu adevarat ne-manjit. Restul e poveste...
Postat 29 Mai 2012, 12:37 de hahahah
pacat
Groza e cel mai SLAB candidat cu care a putut sarii PDL ul. In cazul lui Tarle e de inteles, ca sunt interese din partea lui Ghilea si Corches sa \"promoveze\" Constructii Bihor in loc de Selina, dar Groza....mare greseala... . De ce D-le Blaga, de ce ?
Postat 29 Mai 2012, 12:35 de fostul PDL ist
catre PDLabe
Cat de idiot tre sa fi si ce gandire de asistat social poti avea. Uite..eu nu vreau ca banii mei sa mearga pt subventiile tale ok? Eu nu vreau ca banii pt care muncesc sa fie dati de pomana, decat celor care chiar merita si au probleme familiale, sociale. Eu vreau ca banii mei sa mearga pe investitii. AI INTELES????????????????????? SI nu va mai lamentati ca partidul vostru, PDL vi-a scos subventiile!!!!!!!!!!!!!! SI asta e valabil pt toti coumunistii de aici, indiferent de partide!!!!!!!!!!
Postat 29 Mai 2012, 12:16 de catre PDLabe
limite
@NU VOTA BOLOJAN: eu ma indoiesc ca spre exemplu strada Ceyrat a fost facuta cu bani de la Guvern dar am sa verific! dar cel putin i-a folosit cum trebuia, nu i-a aruncat pe apa sambetei! iar subventia pentru gigacalorie cat naiba sa fie? pai atunci hai sa ne dea Primaria subventii si pentru mesele la restaurant! nu e o idee buna? si subventiile trebuie sa fie in limite rezonabile!
Postat 29 Mai 2012, 12:10 de TDS
muhaha
Habar nu aveti cu centrala voastra din Brasov numai vorbiti ca asa vi-a dat ordin Bolojan!!! Prima data documentati-va! Suntem in Bihor, avem alternative, avem apa geotermala! Dar d e ce sa se ia in evidenta asta? PENTRU CA ASA NU AR MAI PUTEA FURA BOLOJAN CU ECHIPA LUI! Lasati-ne, plecati la Brasov sau unde vreti voi, ne-am saturat de hotiile si monopulul pe care le faceti si va dati baieti cuminti ...cand colo sunteti cei mai mari hoti pe care i-a avut Oradea!! Cati bani ati furat din contractele din ultimii 4 ani puteati face 4 centrale pe gaz!!! Pleaca Bolojane, pleaca USL!!!!
Postat 29 Mai 2012, 12:08 de Muhaha
NU VOTA BOLOJAN
DRUMURILE, MALURILE CRIŞULUI ŞI PARCĂRILE = BANI DE LA GUVERN TURBOGIRAŢIA = ÎNCURCĂ CIRCULAŢIA = MONUMENT AL PROSTIEI . ÎN VREMURI DE CRIZĂ AR FI TREBUIT SĂ TAIE BANI DE LA INVESTIŢII ŞI SĂ SUBVENŢIONEZE ENERGIA TERMICĂ DAR DE ACOLO NU VENEA COMISIONUL: CA ŞI ÎNTR-O FAMILIE CÎND NU AI CE MÎNCA ŞI COPII ÎŢI MOR DE FRIG ŞI FOAME NU TE APUCI SĂ-ŢI CONSTRUIEŞTI VILE:
Postat 29 Mai 2012, 12:02 de NU VOTA BOLOJAN
oriunde
@NU VOTA BOLOJAN: deci in opinia ta drumurile(inclusiv cele noi), parcarile, locurile de joaca, malurile Crisului, autobuzele noi, giratia, pirmaida(in care nu se mai sta la coada si totul este civilizat), reamenajarea parcului 1 Decembrie(fosta zona a chioscurilor), reconfigurarea Pietei Bucuresti, extinderea pasajului subteran de la gara, curatenia din oras sunt inutile!
Postat 29 Mai 2012, 11:46 de TDS
NU VOTA BOLOJAN
BOLOVANULE, GIBONULE PE NOI NE ÎNCĂLZEŞTE GIGACALORIA TA SCUMPĂ ŞI NU FAPTUL CĂ TU FACI INVESTIŢII INUTILE DE DRAGUL COMISIONULUI. MAI BINE DU-TE ŞI TRATEZĂ - ŢI BOALA PSIHICĂ DE CARE SUFERI ŞI PE CARE ŢI-O TRATEZI LA VIENA(RANCHIUNOS, RĂZBUNĂTOR, ÎNCRÎNCENAT, PLIN DE SINE, DEŢINĂTOR AL ADEVĂRULUI ABSOLUT) CĂ ACUMA AI BANI(NOI ŞTIM DE UNDE) ŞI NU ÎNŞELA OAMENII DE BUNĂ CREDINŢĂ, CA DOVADĂ ŞI LA ÎNTÎLNIREA TELEVIZATĂ SCRÎŞNEAI DIN DINŢI. AŞA SĂ-ŢI AJUTE DUMNEZEU!!!!!!! ORĂDENE TREZEŞTE-TE PÎNĂ NU ESTE PREA TÎRZIU CA SĂ PLĂTEŞTI 1000 LEI ÎNTREŢINEREA(CĂLDURA) LA UN APARTAMENT ŞI DUPĂ CARE AI SĂ REGREŢI ÎN VIITORI 4 ANI FĂRĂ SĂ POŢI FACE NIMIC !!!!!!!!!!
Postat 29 Mai 2012, 11:36 de NU VOTA BOLOJAN
oriunde
@Cristi: oriunde in lumea asta cetateanul de rand va spune la fel, ca s-a saturat de politicieni! dar asa este construita lumea de azi! nimeni nu este perfect, nimeni nu poate asigura o guvernare(locala sa nationala)perfecta! dar trebuie sa tinda spre asta! e adevarat ca in principiu campania nu se face pe internet! dar totusi se face si aici! si daca tu ai postat mai multe comentarii inseamna ca si tu le-ai citit pe celelalte! daca este sa ma intrebi pe mine cel care a avut ideea panourilor "Faptele fac diferenta"a fost extrem de inteligent! Cetateanul vede panourile si constata foarte simplu ca imaginile sunt adevarate: podurile, parcarile, drumurile noi, locurile de joaca, malurile Crisului, ele chiar exista. in 2008 PD-L-ul a avut afise uriase cu Bazinul olimpic, tramvaiele Siemens, Oraselul copiilor! Si ele chiar au existat si exista! Problema nu era reprezentata de tramvaie in sine ci de costul lor! Eu sunt sigur ca asta a sanctionat electoratul!
Postat 29 Mai 2012, 11:29 de TDS
ptr. Oradea
Chiar si cu panouri solare ar fi posibil :)) Doar ca am avea o zona plina doar cu panouri, iti dai seama ce ar insemna asta pentru imobiliare ? sa ai o zona in care sa nu poti face case :)) Si daca nu ma crezi cauta Marstal in Danemarca sa vezi una dintre cele mai mari plantatii solare din Europa :)) si functionala :P
Postat 29 Mai 2012, 11:28 de Un cetatean
?????
De cand ne tot freaca la minte groza asta cu apa termala!!!!!!! VINO BA CU CEVA STUDII SA LE VEDEM SI NOI! UNDE SUNT SPECIALISTII!! Din vorbe uite..zic si eu..Oradea o sa fie incalzita cu panouri solare. Gata! Am rezolvat!
Postat 29 Mai 2012, 11:17 de ORADEA
@ Marcel
Sustin doar ca m-am saturat de toti. Si ca toata clasa politica ar trebui sa lucreze in interesul tarii nu in interese personale. Imi cer scuze daca nu m-am facut inteles din prima. Si mai sustin ca toti cei care posteaza aici fie ca-s de la PDL sau de la PSD sau mai stiu eu ce partide o fac de pomana. Campania adevarat ar trebui sa se tina in viata reala si aproape de oameni. Ca ei urmeaza sa voteze. Aici unii sunt pro altii contra si s-ar putea ca aceasi persoana sa fie si pro si contra. Campania nu se face pe internet parerea mea !
Postat 29 Mai 2012, 11:17 de Cristi
?????
Totusi, eu nu am inteles defapt ce solutii concrete are Groza asta? Cum vrea el sa scada pretul la gigacalorie de fapt? Numa cu apa termala? Cam subtire arguementul. Altceva??? Ca acea scadere de pret sa fie simtita va trebui sa fie macar de 25% nu? Ori deja vb de bani destui. De unde face el rost de ei? Si cat timp ar dura pana sa faca scaderea, daca ar mai face-o.
Postat 29 Mai 2012, 11:14 de ORADEA
interesul
@Cristi: Imi pare rau dar la toate asumarile USL-ul a depus motiune de cenzura! a trecut una(atunci inca USL nici nu exista), a cazut guvernul boc dar nu l-a vrut base pe Johannis! apoi nu a mai trecut nici o motiune. au fost cercetate in comisii ridzi si udrea, dupa nu s-a intamplat nimic. A vazut o tara intreaga cum a furat anastase votul la Legea pensiilor si...cu atat am ramas! deci USL-ul a facut tot ceea ce putea face ca grupare de opozitie! abia in mai 2012 a trecut motiunea(cu compromisurile de rigoare, respectiv acceptarea unor PD-L-isti in randurile USL-ului, inclusiv acest nenorocit numit filip)si sa speram ca Romania va fi inscrisa pe o traiectorie cat de cat multumitoare! Nu sunt de acord cu tine nici in privinta "intereselor personale". Tocmai aceste interese personale insumate duc la un interes general!
Postat 29 Mai 2012, 11:14 de TDS
Ce bine ca ...
Ce bine ca nu l-au chemat si pe Vuscan. Ca se alia Groza cu el - ca ei 2 sunt pe aceeasi minte - si atunci chair ca era "rezolvata" Oradea :))))))))))))))
Postat 29 Mai 2012, 11:10 de Ce bine ca...
JOS BOLO !!
JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN ! JOS BOLOJAN !
Postat 29 Mai 2012, 11:07 de pUTERE
draga Cristi
@ Cristi: Daca sustii ca PDL = USL de acord, dar daca comentariul tau edefapt unul pro PDL imi pare rau, dar esti la fel de naiv ca un presoclar! Si nu uita cine ti-a scos subventia de la incazlire. PDListii tai. Bafta la crescut!
Postat 29 Mai 2012, 11:06 de Marcel
@TDS
Despre ce se vorbeste aici ? Cu totii ne dorim acelasi lucru. Sa fie liniste si pace. Sa nu platim mult sa avem mai multi bani sa ne putem creste copii si nepotii si sa avem o viata linistita. Nu inteleg unde e interesul comun din punct de vedere al parlamentarilor. Unde au fost USL, PSD, PNL, cand guvernul PD isi asuma raspunderi ?? Erau in greva ? cum sa fii in greva ca si parlamentar si senator cand scopul tau e sa pazesti interesele cetateanului si a tarii ? Sunt satul de toti. Nu stiu de ce continuati sa tot postati atat. De ce cautati sa manipulati masele ? fiecare om are discernamant, ma rog mai mult sau mai putin si trebuie sa aiba dreptul sa-si aleaga singur primarul, presedintele. Doar traim in democratie sau nu ? Ce-s cu toate postarile astea uracioase aici ? Eu nu va mai inteleg, zici ca ati luat-o cu totii razna. Lasati oamenii sa aleaga singuri ce-si doresc, sa aleaga solutii viabile si pe termen lung. Si cei care cad in opozitie alaturati-va si aratati ca aveti coloana vertebrala ajutati-i pe cei de la putere intr-un singur scop. Interesul tarii, a orasului si a populatiei. Nu interesele meschine personale.
Postat 29 Mai 2012, 11:00 de Cristi
confruntarea
o,ce bun esti bolo! dar nimeni nu cunoaste declaratia sa de avere nu suntem neaparat pdl-isti ca sa vedem ce sa face si ce nu sau sa stim si ce nu ar vrea unii sa stim. Sau o stiu (adica declaratia), dar fac pe prostii si acum sunt niste pupincuristi etc.
Postat 29 Mai 2012, 10:57 de diana
@ diana
@ diana..stai linistita, la cat au fost ajutati alti primari PDL isti, bolojan s-a descurcat ok. Falca SAU Flutur iti spun ceva? Asa ca mai lasa ne ..a facut suficiente Bolojan, dat fiind faptul ca totusi nu a fost ajutat ca altii! Recunoaste-o PDListo de duzina!!!!!!! Asa e politica in Romania si o stii asta. Cine imparte parte isi face. Nu zi tu ca Bolojan a fost ajutat ca Falca. Mai mai!
Postat 29 Mai 2012, 10:51 de Iosia
esti sigur?
@scortosul: sa nu fii atat de sigur ca prin modul descris de tine s-ar reduce costurile! acum vreo 10-15 ani, toata lumea propovaduia centralele de apartament! sa nu-si imagineze nimeni ca acestea duc la costuri mici! O data este investitia in centrala propriu zisa, viata lor dureaza intre 5 si 10 ani, costuri cu autorizarea anuala, cost combustibil, cost curent electric folosit pentru evacuarea gazelor! singurul avantaj este acela ca nu de pinzi de nimeni! dar atat!
Postat 29 Mai 2012, 10:49 de TDS
@ Scortosul
@ scortosul coada de ciocan..hai serios...si PT cu ce le alimentezi? cu gaz? Oricum tre sa ai conducte prin oras ca sa alimentezi PT urile. Sau faci centrala pe paleti ca si Vuscan? :)))))))))) Si de conducte tot nu scapi ca de la PT cum duci agentul termic in blocuri si in case.
Postat 29 Mai 2012, 10:47 de Iosia
confruntarea
atata timp cat avem ,,cel mai cinstit si mai corect guvern ''nu avem voie sa comentam ,multumim ministrule xerox ,multumim doamnei, daca mai poate fi numita doamna dumitreasacu ,din surse cica e din bihor(rusine la patrat) asa ca si tvs este aservita lui bolo care aseara langa oraselul de copii ce a fost deschis doar ca sa poata lumea sa-l intalneasca,ne-a aburit din nou ,s-a laudat cu faptele sale ,care de fapt nu sunt in totalitate meritele lui . podul densusanu cu care se mai lauda a fost construit de ministerul transporturilor si nu de bbbooolllooo!!!!!!!!!!!!!! asa ca atenti minciuna are picioare scurte
Postat 29 Mai 2012, 10:47 de diana
Hahaha Groza
Ce ma distreaza groza. :)))))))) Specialistii islandezi.... Unde sunt? O dovada ceva? Un studiu? Adui incoace la Oradea sa ii vedem, ca doar "proiectul" tau cu apa termala o sa fie facut teoretic cu ei, pe banii nostrii, nu doar ai UE. Hai..sa ii vad si eu. Si ce ajutor (de orice fel) mai primesti tu de la guvernul USL ma boule? Ca si Tarle, care NU a primit bani pt aeroport chiar daca a trecut la PDL si ne-a tras la toti teapa ca ii rezolvat aeroportu si ca el rupe tot. HAHAHAA!!!!!!!!!!!!!!
Postat 29 Mai 2012, 10:45 de Haha Groza
ma intreb totusi...
chiar atitia oradeni sunt prosti sau sunt postaci pdl-isti cei care comenteaza? eu totusi inclin spre a doua varianta...
Postat 29 Mai 2012, 10:44 de oradean
atat stiitorul Ungurul-bolojan
CET-ul centralizat aduce cheltuieli mari cu personalul si infrastructura. Reutilarea PT-urilor si folosirea lor ca puncte de producere a agentului de incalzire reduc cheltuielile cu transportul agentului primar(dispar km. de conducte magistrale, sute de angajati aiurea, pierderi cu schimbatoarele de caldura de la primar la secundar..... ) Dar asa vrea muschiul celui ce stie tot si face tot si este cel mai "destept" defapt singurul "destept" din oras, judet, tara, continent, Tera, galaxie, ......... EL stie totul si toate EL Ungurul-bolojan-coada de ciocan.
Postat 29 Mai 2012, 10:42 de scortosul
Hahaha Groza
Ce ma distreaza groza. :)))))))) Sa vina cu studii facute, sa vina cu islandezii lui in fata opiniei publice si apoi mai vb de visele cu apa termala. De aia seaca rezervatia de nuferi din 1 mai ca e prea multa apa? Ia uitati ce zicea groza recent: Întrebat cum are de gând să facă acest lucru, PDL-istul a spus că a luat în calcul toate posibilităţile reale. \"Am să mă deplasez la Bruxelles, voi lua legătura cu reprezentanţii României la Comunitatea Europeană şi am să le deschid ochii, că acest proiect este prost pentru Oradea, şi am să propun alternative, din surse pe care le are la dispoziţie municipiul Oradea şi un proiect pe care îl voi demara cu acordul orădenilor\", a răspuns Groza. Cu privire la studiile care atestă că zăcământul de apă geotermală din Oradea nu ar putea contribui decât cu maxim 20% la încălzirea oraşului, Groza a spus că nu sunt adevărate, afirmând că, din câte ştie el, procentul este de peste 50%. \"S-a forţat nota cu CET-ul pe gaz. Astăzi, Oradea stă pe un bazin de apă de geotermală, e al treilea zăcământ ca mărime din Europa. O spun specialiştii islandezi, nu o spun eu. E păcat să nu valorificăm acest zăcământ\", a spus Groza. CE DUME DE CACAO, CE VISE...
Postat 29 Mai 2012, 10:42 de Haha Groza
ssss
....Bolo primar :)))))sa moara postacii pdlei de ciuda...de fapt ei sunt platiti pentru asta:)))
Postat 29 Mai 2012, 10:39 de gogu.
diferenta
@Sorin: stii care este diferenta? cel putin in ce ma priveste! eu sunt doar simpatizant USL(mai mult aripa PNL), nu ma pune nimeni sa postez, daca doresti poti sa te uiti in urma si vei vedea ca am comentarii destul de multe si uneori chiar critice la adresa USL-ului! Asata pentru ca imi exprim propriile convingeri. Tot convingerea mea este si ca PDL-ul a facut enorm de mult rau intregii tari, ca acest partid trebuie sa ajunga la groapa de gunoi a istoriei si in locul lui sa ajunga la putere(in sensul castigarii clare a unor alegeri parlamentare)alti politicieni. Ca vor fi si intre acestia lichele, ca vor face si greseli, sunt sigur de asta! dar de asemenea sunt sigur ca nu vor construi stadioane in panta, parcuri in paduri, stranduri fara canalizare, telegondole de nicaieri spre nicaieri, patinoare la preturi triple, partiii de schi pe carari cu bolovani, gale de box cu frunze fara nici o semnificatie! nu frunza data pe nu stiu ce posturi TV face cunoscuta Romania in lume ci Cristian Mungiu, Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Catalina Ponor(si celelalte fete), Flavius Koczi, Lucian Bute(chiar infrant), ba chiar si pe nedrept hulita Mandinga(de parca locul 12 din 42 nu ar fi bun!)
Postat 29 Mai 2012, 10:39 de TDS
Sondaj cu sonda
Cineva, undeva a facut niste sondaje inainte de campanie. Groza stie rezultatele. In aceste rezultate, se gaseste si cheia agitatiei portocalii de pe forum. :) Promisiuni cu apa calda si alte bazaconii....pot sa fac si eu, nu-i mare lucru.
Postat 29 Mai 2012, 10:34 de kaboom
ce-mi place
Ce-mi place ce se intampla aici. Ce interesant cum apar si cei de la PSD sau PNL dintr-o data sa acuze PDL-istii ca posteaza. Dar voi ce faceti ? Nemesis si TDS si voi mai spuneti de PDL-isti ca sunt de toata jena. De toata jena sunteti voi si cei care au condus tara dupa 90. Adica dragutul vostru de Iliescu pe care voi toti in pupati indirect prin Ponta undeva. Din cauza voastra am ajuns in situatia asta vai de voi. Inainte sa vb de altii uitati-va la voi in ograda prima data.
Postat 29 Mai 2012, 10:27 de Sorin
noaptea mintii
M-am saturat sa ma cert in fata blocului pentru locul de parcare cu tot felul de indivizi cu cefe late lanturi la gat cat mana si IQ mai mic decat varsta. Taxa pe loc de parcare pentru rezidenti mi se pare corecta...In ce priveste lucrarile ia documentati-va temeinic si veti vedea ca pentru lucrari identice, inainte de 2008 camarila portocalie in frunte cu Filip (Groza era viceprimar atunci) a platit cu 40 % mai mult decat se plateste acum... Poate lucrarile sunt la fel de proaste (unele) dar se plateste cu 40 % mai putin... Deci nenorocitilor, dintr-un buget de investitii de 13-14 milioane de euro, aproape jumatate au ajuns la portocalii in buzunare... Stati linistiti nu la voi cei care transpirati acum cu atata zel sa-i pupati in fund, ci la cei 8-10 fruntasi ai partidului care va baga pe voi la inaintare pentru o eugenia si o apa plata...
Postat 29 Mai 2012, 10:18 de nemesis
Pa!
abia astept comentariile "portocalii" din 11 iunie 2012! doar ca atunci vor tacea chitic! iar pe 12 iunie mihai dan groza va fi "pa" si de la hidroelectrica! misule, te astept in cartierul europa, eventual de manuta cu don pedro ca voi ati manarit pe acolo! PS "Fir-ati ai d..ului cu melcii vostri!"/Mircea Daneliuc-"Senatorul melcilor"
Postat 29 Mai 2012, 10:17 de TDS
ptr 401.
Am observat si eu cu ce se ocupa :)) dar asta e treaba lui :P Important e sa stie oamenii ca se pot face multe daca ai vointa. Si daca interesul populatiei e mai mare decat interesul personal pe care-l are Bolo. Dar stii la ce ma gandesc de ce trebuie noi ca populatie sa inghitim toate chestiile astea. Noi l-am pus acolo sa ne reprezinte, el in schimb ce face ne multumeste marindu-ne asociatia si punandu-ne la plata. Asta nu ar trebui sa uite lumea. Cand va merge la VOT sa aiba mare grija unde pun stampila. Alegi sa fii mintit in continuare si sa platesti de sa nu stii unde ti-e capul, sau alegi varianta eco :| ??? eu sigur nu-l mai votez am mai zis-o de cateva ori ca tot am urmarit pe aici comentariile si de la PDL-isti si de la PNL-isti si de la PSD-isti si am vazut ca toti se tin tari dar pana in prezent singura solutie viabila o are tot Groza. Deci eu sfatuiesc VOTATI GROZA !!!
Postat 29 Mai 2012, 10:17 de Un cetatean
401
Poate 401 crede ca geotermala se ia cu galeata, si ramane lipsa, si-i dispar lacurile... nu stie el ce inseamna o pompa de caldura,el se ocupa cu periatul si linsul...
Postat 29 Mai 2012, 10:08 de iou
401
Prosteala liberala cu musteata si sprancene... nu ai industrie care sa consume aburul, asa ca despre ce cogenerare vorbeste aburiciul de la primarie.A disparut Alumina/Alor, Alfa si alti consumatori mari de abur si au venit tot felul de galbejiti cu afacerile lor dubioase si care dau salarii fenomenale cu care nu poti plati nici intretinerea...astia sunt investitorii atrasi de liberali, galben (pnl) la galben (coreea) trage...
Postat 29 Mai 2012, 10:05 de iou
ptr 401.
Draga 401 ca sa-ti luminez viziunea ingusta am sa-ti aduc la cunostinta faptul ca nu e nevoie sa extragi apa geotermala din pamant ca sa o folosesti pentru caldura. Doar pentru ca cei care ar putea sa-ti spuna varianta corecta, fara nici un efect negativ nu o fac, nu inseamna ca nu exista sau ca altii nu o stiu. E adevarat ca ar fi ceva costuri in plus darn acestea ar fi infime si proiectul s-ar putea realiza. Si e chiar foarte simplu, totul e doar sa studiezi putin. Si eu iti garantez ca nu scade nici un nivel de nicaieri. Ramai ingust si stai langa Bolo si cand nu vei mai avea bani de paine sa nu te plangi. Sa mergi la el si la Transgex sa-ti dea banii sa ai din ce sa-ti platesti gazul.
Postat 29 Mai 2012, 10:04 de Un cetatean
va rog informatii
va rog sa imi spuneti care au fost initiativele udmr-ului in Oradea si ce lucrari au finalizat, pentru ca bolojan se lauda singur cu toate.
Postat 29 Mai 2012, 09:59 de barbosu
cred ca nu a observat nimeni
sa-ti spun eu draga prietene Ciufulici ce e facatura ?? facatura e ca RER are reclama in ziarele locale asta e o mare facatura. nimeni nu se intreaba oare de ce ? mi se pare ca totul e platit de Bolojan. toti sunt niste corupti. si da mi se pare ca Groza a fost cu mult peste Bolojan in aceasta emisiune. mi-a placut cum strangea din maxilar la final Bolo.
Postat 29 Mai 2012, 09:55 de Sorin
BOLOJAN A VRUT SA PLATIM DUBLU INTRETINEREA (PUNCT) ACEASTA ESTE REALITATEA
401 ai exact mintea copiilor din desenele animate...ai vazut tu zacamintele de apageotermala din oradea ai vazut prospectiunile?ei bine eu le-am vazut si putem asigura 80% din caldura lejer din geotermala...dar tu crezi balivernele lui bolojan pt ca lui ii iese parleala daca face pe gaz...total in detrimentul oradenilor...lucrurile sunt simple BOLOJAN A VRUT SA PLATIM DUBLU INTRETINEREA CAND PUTEA PLATI TOATA ORADEA MAI PUTIN...SI TOATE ASTEA DOAR CA ASHA VREA MUSTEATA LUI...SINCER CRED CA A GANDIRT ASTA CU MUSTEATA....PARDON A GANDIT CU BUZUNARUL LUI PROPRIU SI CU MUSTEATA
Postat 29 Mai 2012, 09:55 de ranger
@Oradea NOSTRA
A, si apropo, sunt orase cu un trai mai scump ca al nostru, Aradul, Timisoara, Clujul... si termia pe apa geotermala, e vrajeala, care o crede doar copii. In Baile 1 mai, s-au forat doar cateva puturi si a scazut nivelul din lacurile termale, ganditi-va atunci ce s-ar intampla daca ar extrage pentru tot orasul...
Postat 29 Mai 2012, 09:47 de 401
o simpla parere
Am vazut si eu emisiunea. Ce mi s-a parut foarte ciudat a fost cum de fiecare data cand Groza incerca sa spuna cate ceva era oprit. In schimb Bolojan avea voie. Mai pe sfarsit i s-a atras si lui atentia asa de vazul lumii. Facatura a fost asta. Nici mie nu-mi place de Bolojan.
Postat 29 Mai 2012, 09:47 de Ciufulici
PDL Lasa-ne !
Cei 2 candidati la Primaria Oradea nici macar nu era necesar sa intre intr-o dezbatere politica televizata.Pentru simplul fapt ca,in lipsa acuta si reala de candidati,PDL-isti l-au scos de la naftalina pe acest domn Groza,care a trebuit pupat in fund si pe frunte mult si bine pana sa accepte aceasta pozitie de invins din start si mazilit sistematic.Oameni buni,PDL-ul a avut la dispozitie 8 ani sa isi tot arate calitatile si abilitatile lor de a gestiona intregul municipiu,dar inafara de faptul ca s-au improprietarit si s-au giftuit din banii cetateanului si din bugetul local,NU AU FACUT NIMIC NOTABIL SI PALPABIL !!! Se observa cu ochiul liber ca Groza e o papusa trasa de sfori,e o marioneta,impins in lupta electorala cu forta.El habar nu are de metode viabile si implementabile de termoficare a orasului,nu stie ce e cu parcarile,de ce s-a gandit aceasta stragetie de parking in acest fel...el e PARALEL cu ce se intampla in Oradea !!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:44 de Rustyi
LAUDELE LUI BOLOJAN= SCUMPIRI TAXE SI NEREALIZARI
DA BOLOJAN SE LAUDA CU CE NU ESTE AL LUI...PODURI NIMIC(GUVERN,FILIP,PRIVAT) MALURILE CRISULUI(GUVERN) CETATEA(FILIP-UDMR) ANGIOGRAF(GUVERNUL ROMANIEI-CSEKE) PARCARI(A SPUS CA FACE 3 SI NU A FACUT NICI UNA) PARCARI INTRE BLOCURI(NE PUNE SA LE PLATIM SI TOT NU AVEM TOTI LOCURI DE PARCARE)...DAR SE POATE LAUDA CU PRETUL LA GIGACALORIE PE CARE L-A MARIT SI PLATIM CEL MAI MULT DIN TARA, CU TAXELE ENORME , CU PARCARILE CARE NU SUNT DAR SUNTEM AMENDATI SI NI SE RIDICA MASINILE, CU UN PARC INDUSTRIAL OCUPAT IN PROPORTIE DE 20% SI UNDE SE DAU SALARII DE 500 RON SI BINE INTELES SE POTE LAUDA CU SENSURI GIRATORII AIUREA FACUTE PT A BAGA O GRAMADA DE BANI IN BUZUNARELE SELINEI...CU ASA SE POATE LAUDA BOLOJAN....ESTE UN PRIMAR PEDEAPSA PT ORADEA....PLEACAAAAAAAAA!!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:44 de raducu
@Oradea NOSTRA
Vai ce SUSTINATOR are Groza... tot la 2-3 minute posteaza cate un comentariu sub alt nume ca sa arate cati sunt... PD-L cel mai jegos partid! Si daca a trecut timpul lui Bolo, stai linistit, ca tot el vine, a lui Groza a trecut demult si al PD-L, ca nu o sa mai pupe Oradea, decat in visele voastre umede.:))
Postat 29 Mai 2012, 09:44 de 401
plecati
Habar nu aveti cu centrala voastra din Brasov numai vorbiti ca asa vi-a dat ordin Bolojan!!! Prima data documentati-va! Suntem in Bihor, avem alternative, avem apa geotermala! Dar d e ce sa se ia in evidenta asta? PENTRU CA ASA NU AR MAI PUTEA FURA BOLOJAN CU ECHIPA LUI! Lasati-ne, plecati la Brasov sau unde vreti voi, ne-am saturat de hotiile si monopulul pe care le faceti si va dati baieti cuminti ...cand colo sunteti cei mai mari hoti pe care i-a avut Oradea!! Cati bani ati furat din contractele din ultimii 4 ani puteati face 4 centrale pe gaz!!! Pleaca Bolojane, pleaca USL!!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:43 de Alin
Auzi la el
Nemesis doar pentru ca tu esti de la PNL si postezi impotriva PDL nu inseamna ca toti cei de aici sunt de la PDL. Eu cred ca Bolojan ar trebui sa se uite putin si la ce-si doresc oradenii. Pentru ca inainte de toate un primar trebuie sa apere interesele cetatenilor, nu interesele personale. Si sincer mie chiar nu-mi convine sa platesc in lunile de iarna 600 de lei asociatia in conditiile in care salarul meu nu depaseste cu mult aceasta suma. Si sunt sigur ca nu sunt singurul in aceasta situatie. Eu nu votez cu Bolojan clar !!! si-i sfatuiesc pe toti sa nu o faca, ptr ca in timp ce el sta cu burta la soare si-i intra bani frumosi in conturi de la firme care toaleteaza parcurile sau care fac drumuri de toata jena, eu ma rup de dimineata pana seara la servici sa am ce sa le pun pe masa la copii. Este o mare rusine ceea ce se intampla. Mi-e sila de oameni ca el.
Postat 29 Mai 2012, 09:40 de bum
frica
Vad ca sustinatorilor lui Bolojan le e frica ca vad ca are Groza atatia sustinatori...defapt...si-au dat seama cat de incompetent este Ilie...mai bine lasati-l sa se trateze in liniste la Viena si vedeti-va de treaba voastra....a trecut timpul lui Bolojan...l-a votat lumea in 2008, nu mai vor sa auda de el!!!!! Pleaca Bolojan!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:36 de oradea nostra
aiurea
Draga "Razbunatorule". Ia-l pe Bolojica al tau (si toti cei ca tine), mutati-va undeva in zona Alesd(dar la periferie sa nu incurcati lumea) si votati-l a colo primar. Apoi, poate sa va conduca pana la adanci batraneti. Bafta
Postat 29 Mai 2012, 09:35 de Erynnys
M-am saturat
Nu mai vreau parcari cu plata in fata blocului meu !!! Nu mai vreau sensuri giratorii peste tot si unde nu este nevoie!! si nu mai vreau sa bag bani in buzunarul nimanui din primarie ca nici ei nu-mi baga mie nimic. Sa se ia si Bolojan si Selina si toti si sa mearga cu pluta pe conducta. M-am saturat !! Jos Bolo !!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:23 de MIsto
nu vrem gigacaloria la pretul acesta...vrem apa geotermala
Lui bolojan ii convine sa platim mai mult ...pt a-i intra lui bani in cont in loc sa exploatam apa geotermala si toata oradea sa plateasca 250 gigacaloria...el prefera sa mareasca pretul pt toti in loc sa o scada la toti ...NU TE MAI VOTEZ!!!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:21 de ing
noaptea mintii
Adeptii haosului in care forta si gura mare fac legea, in care nu exista taxe, nu exista ordine, nu exista nici un fel de disciplina, n-au decat sa voteze Groza... Oradenii au mai multa minte decat ce doi postaci PDL-isti care, cu atata zel pupa fund portocaliu doara doara le va da si lor cineva un post caldut in care sa faca ce stiu ei mai bine, adica NIMIC... Mi-e mila de voi cei care in virtutea penuriei neuronale, va lasati manipulati de iluzii desarte, de promisiuni fara acoperire, sau mai rau de o galeata, si un kil de orez...In 10 iunie se va intampla ceea ce este just pentru Oradea, si anume Bolojan va mai castiga un mandat de primar.... Faptele il sustin pentru asta, nu vorbe goale... Mergeti la vot oradeni si votati ceea ce va dicteaza ratiunea...
Postat 29 Mai 2012, 09:18 de nemesis
...
Bine a zis Groza "din păcate, unele fapte fac diferenţa în burunarele orădenilor, pentru că serviciile plătite de aceştia sunt tot mai scumpe"... totul se va scumpi si atunci o sa ne spalam pe cap cu Bolojan mincinosul .
Postat 29 Mai 2012, 09:16 de nagy a
Si iar Transgex
Ciudat este faptul ca in tari in care apa geotermala se afla la o adancime mult mai mare ca in zona noastra este posibil sa se exploateze in procentaj mai mare ca la noi. La noi daca Transgex spune ca nu se poate mai mult de 20% e batut in cuie. Cine e acest Transgex defapt sa poata el spune daca putem sau nu sa exploatam apa geotermala. Doar pentru ca nu sunt oameni competenti sau doar pentru ca interesele personale ale unor oameni de acolo sunt mai mari nu inseamna ca acest 20% este adevarat. Eu cred ca se poate mai mult de atat din surse alternative si gazul sa fie doar o solutie de avarie si pe termen scurt. Deci in consecinta domnule Bolojan: NU VETI AVEA VOTUL MEU !!!
Postat 29 Mai 2012, 09:15 de Carol
Gibonule, rusine ! Cat ne mai minti ?
Si acum pe ultima suta, gibonul asta ne minte cu nerusinare ! Ce declara : ,,În ceea ce priveşte parcările rezidenţiale, liberalul a mai spus că asociaţiile de proprietari au fost cele care le-au cerut. LOCURILE DE PARCARE CU PLATĂ SE ATRIBUIE NUMAI LA CEREREA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI, care se şi ocupă de împărţirea acestora, diminuând astfel certurile dintre vecini pe tema locurilor de parcare.'' Adica, vezi Doamnbe, locatarii/asociatiile au cerut locuri cu plata !!! Mai idiotule, locurile se puteau imparti si daca erau gratuite, dar de ce sa nu ciupeasca banutul primaru/primaria/hotii din primarie !!!! Sa te voteze, ca-s si multi si prosti !
Postat 29 Mai 2012, 09:11 de un fost PeNaL
Rusinica
Le-a dat dispozitie Bolo sa comenteze la greu celor din primarie jalnic GEST . Hai Groza primar un tip capabil nu un hot
Postat 29 Mai 2012, 09:10 de mugurel
Lasati-ne cu minciuna !!!
Sa nu mai vb ca in multe zone din oras s-au suntat pompele de recirculare de la apa calda, astfel incat cel putin eu dimineata cand ma trezesc si vreau sa ma spal cu apa calda trebuie sa astept cel putin 10 minute sa curga apa rece de pe teava. Deci pe scurt pe langa ca platesti apa rece la pret de apa calda mai stam si privim cum Dl. Bolojan ne pune si gaz. De cand ma stiu eu pretul gazului este in continua crestere. Asta va doriti dragi oradeni ? In luna ianuarie la apartament cu 3 camere am platit 600 de lei asociatia in conditiile in care toata ziua am fost plecat cu robinetele de la calorifer inchise. Vai s`amar ce ne asteapta.
Postat 29 Mai 2012, 09:10 de Un cetatean
vrem oradea libera...bolojan pleaca
GREU DE EGALAT BOLOJAN SI SELINA LA FURAT...ORADEA ESTE SUBJUGATA DE ACESTE 2 TRISTE CREATURI!!! ELIBERATI ORADEA....VREM SA FIM LIBER AM AJUNS SA FIM PERSECUTATI IN PROPRIUL NOSTRU ORAS...TREBUIE SA FACEM NUMAI CE GANDESTE SCLIPITOAREA MINTE A LUI BOLOJAN SI BENI RUS...FREE ORADEA!!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:08 de long
:))
L-a facut varza pe bolovan :) si cand te gandesti ca pe hotul asta il mai si voteaza lumea vai vai vai ...
Postat 29 Mai 2012, 09:07 de nela s
jos Bolojan
Jos Bolojan !!!! Speram sa vina Dl Groza ,sa ne scoata din rahatul ce ne paste ,daca mai prinde un mandat .
Postat 29 Mai 2012, 09:05 de mihai m
echipa GROZA
sa vina GROZA la primarie cu echipa sa de tineri pd-isti, gata sa stopeze toate investitiile din oras si sa le bage in propriul buzunar. acuma ca nu mai aveti nici deconcentrate va mananca palma ca nu aveti ce fura pd-istilor?mai stati pe tusa inca 4 ani cel putin, poate atunci vom reusi sa scapam de voi si oameni ca groza.
Postat 29 Mai 2012, 09:03 de 201b
BG
Un primar penibil,asta are Oradea. Un om care se plange ca nu are putere sa faca nimic, ca e un captiv al consiliului local...du-te nene si fa scoala la tara.Nu stie ce vorbeste despre cogenerarea pe gaz...majoritatea lucrarilor facute in oras sunt de calitate cel mult indoielnica.Cine a mai umblat in Europa de vest sa spuna unde a mai vazut orase impanzite de giratii cu bidoane, de apa calda intrerupta cu saptamanile, in fiecare an din mandatul pe care l-a avut, si mai are tupeul sa spuna ca nu poate face nimic.Peste tot pe unde sunt incepute lucrari in oras se lucreaza in dorul lelii, unii dorm, altii stau de vorba la cafea si asa mai departe.Acum am inteles ca se lauda cu parcarea de pe Penes Curcanu, un exemplu de cum nu se face o parcare, o parcare vai de capul ei, si cu accese foarte stramte, desi proaspat asfaltata, e doar valuri si denivelata... bine ca a lasat straturile de legume neatinse, din spatele blocului... halal oras european! Du-te nene la tara si continua cariera de profesor, sau du-te la Bucuresti si mai fa-le si la aia enspe mii de giratii de bidoane! Din pacate nu exista nicio varianta pentru primarie, asta e Oradea!
Postat 29 Mai 2012, 08:49 de Iou
NU MAI COMENTATI DIN PRIMARIE PE BANII NOSTRI!!!!!!!
vad ca se comenteaza la greu din primarie...pt asta sunteti platiti din banii oradenilor sa comentati?trist...tocmai de aceea ar trebui sa mergeti toti la alesd sa comentati de acolo FARA BOLOJAN NE-AM SATURAT...CIMA CARE A FOST PESTE ORADEA 4 ANI TREBUIE SA PLECE - VREM UN ORAS LIBER!!!!
Postat 29 Mai 2012, 08:44 de RAUL
groza? o gluma proasta rau!!
imbecilu de groza cica are solutii pentru toate problemele, chiar si pentru cele inexistente. N-a spus o solutie macar, da nu-i bai. Sau era aia cu porumbu la cet? vai de capu si de dosu vost!
Postat 29 Mai 2012, 08:44 de mia
hoti!!!!!!!!!
noroc sa sunt unii destepti in oradea asta(veniti din alesd) care ne fura la greu banii din buzunare...bolojan numai din taxe mariri la gigacalorie stie sa faca bani...acesta este planul economic al lui bolojan...si sa dea banii lui beni de la selina bineinteles...uniii nu inteleg ca bolojan este o pacoste pt oradeni
Postat 29 Mai 2012, 08:41 de dragos
Bolo n-are competitori, e clar!
Domnule Bolojan, sunteti cel mai bun, singurul de fapt! Ati demonstrat-o si cand ati fost prefect, si-n ultimii 4 ani, fara discutie. Nu stiu de ce va mai pierdeti timpul cu mascarici loviti in cap gen groza. Chiar nu merita!
Postat 29 Mai 2012, 08:40 de mind
Bolojan Primar
Daca in alte orase functioneaza o asttfel de centrala , atunci sigur va functiona si la noi bine . Cat despre locurile de parcare , prefer sa am un loc de parcare platit (80 Lei/an) o suma acceptabila , si sa stiu ca vin acasa de la servici si am unde sa parchez .
Postat 29 Mai 2012, 08:39 de carmen
cretini, dar multi!
Uite ca groza, desi handicapat mintal (dupa cum a demonstrat-o cu prisosinta si in emisiunea asta), are destui sustinatori. Vai de capul nostru, cu atatia retardati pe mp! Doamne, mai rareste-i!!!
Postat 29 Mai 2012, 08:36 de sean
CET
Bine ca la Brasov , vin coreeni sa faca aceeasi centrala pe banii lor , si la noi ca e aproape pe gratis nu o vrem ca asa zice Groza , ar trebui domnu Groza sa mearga sa isi prajeasca Clisa pe hornu de la CET.
Postat 29 Mai 2012, 08:32 de adi
bolojan pleaca
bolojan nu are solutii...ne-a bagat pe gat un parc industrial care este gol si care ofera locuri de munca pt oradeni cu salarii de toata badjocora...acest parc a fost un tun imobiliar...dar unii destepti vor restrictionarea comentariilor doar pt ca sunt si pareri diferite...voi unde vreti sa traiti oamenilor intr-un oras in care nu mai poti sa iti spui parerea ...voi va doriti monopol si pe idei si pe opinii bine v-a invatat bolojan...este trist ca mai sunt oameni care isi doresc cenzura doar pt ca nu au alte argumente in as-i sustine cauza...trist
Postat 29 Mai 2012, 08:26 de raduca duca
GATA PDL ISTILOR SUNTETI JALNICI
VOTAM BOLOJAN!! NE PLACE MULT CUM ARATA ORASUL, VA MULTUMIM D-LE PRIMAR CA SUNTETI TRUP SI SUFLET PENTRU ORADEA, DIN PACATE NU TOTI ORADENII APRECIAZA ASTA, MULTORA LE PLACE MIZERIA SI SARACIA, POATE N-AU FOST MAI DEPARTE DE SATUL LOR NATAL UNDE N-AU VAZUT DECAT NOROI, SI ASA SUNT OBISNUITI ASA CA NU VA LUATI DUPA TOTI INAPOIATII SAU INJECTATII, CONTINUATI , NOI VA VOM SUSTINE!!! VETI CASTIGA PENTRU CA MERITATI!!
Postat 29 Mai 2012, 08:03 de adriana
dezbatere
pt. toti nemultumitii;de ce nu se muta inapoi din oras in locurile de unde au venit acolo au conditii ideale de parcare,incalzire pe gratis,fara impozite.
Postat 29 Mai 2012, 06:58 de doru
@PD-L-istul de serviciu
Defapt era @PD-L-istul de serviciu.
Postat 29 Mai 2012, 03:41 de 401
@Marius
Mda, iar vreo 20-30 de comentarii de la acelasi autor... evident. Groza e vai de capul lui, si pana la alegeri, cred ca va trebui sa stai tot in casa sa postezi mesaje, ca tot nu-l votam pe Groza si daca te pui in varful capului! Nu ar fi rau ca cei de la redactie sa limiteze/blocheze comentariile, mai ales cele care au acelasi autor...
Postat 29 Mai 2012, 03:39 de 401
documente,fapte, nu vorbe!
Citeam aici mai jos undeva ca vezi doamne Bolojan a fost mai degajat si a vorbit mai lejer si Groza a citit de pe fituici! Domnule, sincer nu stiu la ce emisiune te-ai uitat!!!! Bolojan era frustrat, se simtea incoltit, nu mai stia cum sa ocoleasca subiectele!!! Iar daca Groza a venit documentat(cu acte, nu vorbe) nu mi se pare ca nu stie despre ce e vorba...mi se pare absolut normal sa te pregatesti inainte de o asemenea dezbatere!!! Oricum, tot respectul pentru domnul Groza s-a descurcat foarte bine in aceasta seara. Este o lupta castigata in aceasta seara. I-a dat peste nas lui Bolojan fiindca se credea atat de intangibil.
Postat 29 Mai 2012, 00:31 de Raed
adevarul
In seara asta a iesit adevarul la iveala. Domnul Bolojan nu e chiar asa de performant precum se autointituleaza. Groza a fost mult nivelul lui Bolojan. Tot respectul.
Postat 29 Mai 2012, 00:24 de oradea
Gro vs. Bolo?
O "lupta" inegala...Groza trebuia sa 'se dezbata' cu Vujcan. Poate era mai interesant cu Kecske...:))
Postat 29 Mai 2012, 00:21 de kaboom
circula zvonuri
Circula zvonurile ca USL-istii se mananca intre ei. INcep sa apara tensiunile? Frustrarile? Se da cu stangu-n dreptul?
Postat 29 Mai 2012, 00:17 de Andrei
@Gyuryka
Gyuryka tie inca nu ti s-a dat voie sa vorbesti. aSTEApta sa intre Cseke in direct, apoi ai voie sa vorbesti.
Postat 29 Mai 2012, 00:01 de aaaa
Evolutie politica bolovanoasa.
Ilie nici nu stii cat de mic incepi sa fii!
Postat 28 Mai 2012, 23:52 de SAFE
Hai Groza
wsm nici nu a stiut sa vorbeasca coerent Boloja si mai vrea sa fie primar. vrem o schimbare. Votul meu merge la dnu Groza
Postat 28 Mai 2012, 23:40 de maria
HUuu Bolojan
Wsm ce primar avem.. Hai Pdl
Postat 28 Mai 2012, 23:37 de alina
adio
cand aud de Bolojan ma gandes la taxe de parcate majorate, giga calorie cu pret enorm, garaje demolate. Adio Boloja.. Hai Groza
Postat 28 Mai 2012, 23:29 de anamaria
Groza in ce sa fie mai tare?
Ana, in cee mai tare Groza? in groaza....in gura...
Postat 28 Mai 2012, 23:28 de Gyurika
Ptr cei din Iosia .....
Mi se pare normal sa existe un sigur tarif ptr incalzire, si ma bucur foarte mult ca acum si cei din Iosia au intrat in lumea reala a preturilor, adica ce, eu in rogerius oi plati de 2 ori mai mult si astia din iosia se falfaie? la plata cu voi ca toti ceilalti....bine ca nu vrei ca si electrica sa va dea mai ieftin curentu` ca voi stati in iosia....
Postat 28 Mai 2012, 23:27 de Gyurika
locul 1 Groza
Groza mai tare decat Bolojan. Felicitari dnul Groza
Postat 28 Mai 2012, 23:26 de ana
car
felicitari domnule groza ,va asteptam la primarie!!!
Postat 28 Mai 2012, 23:23 de haet
GROZA>bolojan
sa fim seriosi...bolojan nu are nici o solutie decat aceea de a jupui oradenii...ne ia bani pe parcari pe deszapezire pe intretinere...imi este rusine ca stau in oradea si efectiv ma simt hartuit de primarie...peste tot numai taxe amenzi ...asa stie bolojan sa faca bani...un comunist cu minte limitata
Postat 28 Mai 2012, 23:21 de RADU MOS
locul 2
Groza se vede deja bine mersi pe scaunul de primar. crede saracul ca daca a mai ocupat aceasta functie(primita si nu obtinuta) va reusi sa o scoata la capat si un asa zis \"al doilea mandat\". Parcarile platite le va desfinta, fondurile europene pt CET si alte investitii le va stopa. Va face primaria sub Groza bani din ce?Etnobotanice probabil. De alea nu se va atinge, doar in panourile sale de campanie pare putin \"fumat\"
Postat 28 Mai 2012, 23:16 de 201b
zf brasov
investitori coreeni dispusi sa investeasca intr-o centrala pe gaz cu cogenerare cca. 150 mil de euro!!! fraieri dupa spusele lui groza. altii vor pe banii lor, noi nu vrem ca-i gratis. PDL - partidul iluziilor si a promisiunilor neralizate! va amintiti cumva de aquaparcul din felix in care deja s-ar fi bagat deja 30 mil euro conform calendarului doamnei udrea? nici eu!
Postat 28 Mai 2012, 23:06 de ady
TOT RESPECTUL PENTRU ILIE BOLOJAN!!!
SUNTETI NISTE FRUSTATI TOTI PDL-ISTII !!! SA VA FIE RUSINE !!! ILIE BOLOJAN A VORBIT LIBER SI FARA FITUICI CUM A FACUT MIHAI GROZA. TOT RESPECTUL PENTRU ILIE BOLOJAN. A FOST LA INALTIME. DOMNULE BOLOJAN AVETI VOTUL MEU ASIGURAT!
Postat 28 Mai 2012, 22:59 de Calin Pentie
apel la decenţă
Îi rugăm pe simpatizanţii candidaţilor la alegeri să nu abuzeze de spaţiul destinat comentariilor postând mesaje repetate sau simulând că acestea vin de la mai mulţi cititori. Dacă fenomenul va continua, redacţia va limita aceste comentarii, din respect pentru restul cititorilor. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Postat 28 Mai 2012, 22:59 de Bihoreanul
FORZA GROZA
IN SFARISIT IL VAD SI EU PE BOLOJAN IN CORZI..BRAVO DOMNULE GROZA ,NU MA ASTEPTAM LA O ASTFEL DE REPLICA DIN PARTEA DUMNEAVOASTRA DAR SE PARE CA M-AM INSELAT...AVETI VOTUL MEU CU SIGURANTA
Postat 28 Mai 2012, 22:40 de fellix
obiectiv
Am urmarit emisiunea din seara aceasta de pe TVS si nu m-a convins cu nimic Bolojan....Zici ca era in transa. Pur si simplu nu era coerent deloc. Daca nu as fi auzit niciodata de numele celor doi, fara ezitare l-as fi ales pe 10 iunie pe Groza.
Postat 28 Mai 2012, 22:31 de cetatean
ORADEA E A NOASTRA
Oare cum arata Oradea anului 2012 daca ar fi castigat Groza?! Sunt convins ca mult mai bine decat acum .... SPER CA DOMNUL GROZA sa aibe ocazia din 11 iunie sa faca din acest oras un loc mai bun pentru toti oradenii! RESPECT MIHAI GROZA !
Postat 28 Mai 2012, 22:26 de Oradean
ADIO
REGRET CA IN 2008 am crezut in aceasta fiinta ( nu pot sa il numesc om ) ... Care ne`a distrus orasul si ne`a golit buzunarele ... Adio PRIMARE !
Postat 28 Mai 2012, 22:24 de licurici
ne-am saturat de bolojan, ne-a distrus
Domnule Bolojan, vi-ati batut joc de locuitorii din Iosia...si nu numai. Dar oricum, mai aveti tupeul sa va puneti in piata afisul acela imens cu dumneavoastra? Ar trebui sa va fie rusine!!!! Pe langa ca ne-ati facut atata rau anii acestia mai vreti sa va suportam fata pe acel afis? Sa ne aratati cum dati o gramada de bani cand altii ingheata de frig iarna? Ar trebui sa va fie rusine!!!
Postat 28 Mai 2012, 22:23 de asociatia iosia
raspunsuri
la tot ce apropus groza, bolojan a spus ca afirmatiile contracandidatului nu au acoperire in realitate. dar nici o clipa n-a spus de ce nu sint viabile solutiile propuse de groza
Postat 28 Mai 2012, 22:23 de intrebari
ADIO
Ce primar e Bolojan care nu a fost in stare macar sa promita ceva oradenilor ? Ce sa intampla daca va castiga ? Va veni in 2016 sa ne spuna ca a facut tot ce a promis ???
Postat 28 Mai 2012, 22:22 de saddam
mamarutza
mamrutza, rutza, suie-te-n carutza si te du la vale...sau la deal...spre alesd. du-te bolojane si fa foc in casa, pregateste casa calda ca venim si noi. ca in oradea dupa ce ne-ai aranjat cu preturile, ca sa nu ne tranformam in cuburi de gheata o sa venim dincolo de alesd sa ne incalzim la tine acasa
Postat 28 Mai 2012, 22:22 de mamarutza
GROZA 5-0 BOLOJAN
BOLOJAN K.O.!!!
Postat 28 Mai 2012, 22:21 de black
alegator
da, dl groza a parut mult mai calm decat dl bolojan. primrul se uitat in fata, nu misca nimic, doar falcile i se miscau. era vizibil iritat, in timp ce groza era calm si sigur pe el
Postat 28 Mai 2012, 22:20 de alegator
jos taxa de parcare, jos bolojan
Sunt student si nu-mi convine sa platesc taxa de parcare, imi e de-ajuns ca platesc atatia bani la facultate. Nu cred ca nu se putea gasi o cale sa nu plateasca studentii! Jos Bolojan, jos mafia din Oradea!!!!
Postat 28 Mai 2012, 22:20 de student
BRAVO GROZA
BOLOJAN a fost in corzi in aceasta confruntare. Bravo Grozaaa !!!!
Postat 28 Mai 2012, 22:18 de Jumara
concluzie
As vrea sa zic ca aceasta intalnire a fost un fel de real madridd ( bolo ) contra fc bihor (groza ),nu are rost sa zic cine a castigat,va fi o mare victorie pt groza daca ajunge la 10 %.Era bine pt competitia asta daca bolojan avea un adversar pe masura,groza e... da mai bine ma abtin,numai bine.
Postat 28 Mai 2012, 22:16 de cipri
nu mai votez bolojan
groza l-a nimicit pe bolojan chiar m-am uitat la emisiune si nu am cum sa-l votez pe bolojan acum...nu imi vine sa cred ca platesc atat intretinerea...hai groza la primarie si scapa-ne de ciuma asta de bolojan
Postat 28 Mai 2012, 22:13 de mircea din rogerius
Felicitari d-nului Groza
Ma bucur ca d-nul Groza nu s-a speriat prea tare cand l-a vazut pe Bolojan cat de incruntat este, ca eu m-am speriat, dar mi-am revenit. D-nul Groza, are dreptate, totul este scump in acest oras care nu arata atat de bine pe cat e de scump. Din 2008 pana in 2012 toate serviciile pe care le are in administrare primaria sunt foarte scumpe. Acest primar(Bolojan) nu ajuta deloc oradenii ci vede doar bani si bani si taxe peste taxe.
Postat 28 Mai 2012, 22:09 de Bill
confrutare
groza=o
Postat 28 Mai 2012, 22:05 de lya
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON