URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Ianuarie 2017, 21:28

600 de orădeni în faţa sediului PSD Bihor: "Sunteţi un partid de hoţi, vagabonzi şi mafioţi" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sute de orădeni, cu preponderenţă tineri care au participat duminică seară la protestele împotriva ordonanţelor privind graţierea şi amnistia, au mărşăluit prin oraş, oprind şi în faţa sediului PSD Bihor, din Parcul 1 Decembrie.

Marşul a început la ora 18, mai repede cu o oră faţă de cât era programat, din Piaţa Unirii, pe traseul – str. Traian Moşoiu – Centrul Civic – Parcul 1 Decembrie - Piaţa Unirii - iar pe tot parcursul acestuia orădenii au scandat mesaje precum "Uniţi salvăm toată România", "Corupţia ucide", "Colectiv", "Ieşiţi din casă dacă vă pasă" ori "România cere fără grațiere".

Protestatarii au fost însoţiţi pe tot parcursul marşului de echipaje mobile de poliţişti şi jandarmi, care au asigurat protecţia acestora, precum şi fluenţa traficului auto.

În Piaţa 1 Decembrie, manifestanţii s-au oprit cu faţa spre clădirea în care se află sediul PSD Bihor. Oamenii au huiduit prelung, au "urlat" din vuvuzele şi au scandat sloganuri precum "Hoţii", "Sunteţi un partid de hoţi, vagabonzi şi mafioţi", "Demisia", "Nu cedăm şi nu lăsăm", "DNA să vină să vă ia", "La închisoare, nu la guvernare" şi "Dragnea nu uita, România nu-i a ta".

Dacă la începutul protestului din Piaţa Unirii numărul celor prezenţi s-a ridicat la aproximativ 350-400 de oameni, până la final s-au alăturat tot mai mulţi. Când au ajuns în faţa sediului PSD Bihor, protestatarii erau cam 600.

După aproximativ 5 minute de scandări, oamenii au pornit spre Piaţa Unirii, unde organizatorii le-au mulţumit participanţilor. "Vom continua protestele până aceste ordonanţe vor fi retrase. Am arătat că suntem civilizaţi şi că nu cedăm, nu ne lăsăm", a spus unul dintre organizatori, mulţumind totodată jandarmilor şi poliţiştilor pentru că au vegheat la bunul mers al manifestării.

Protestul s-a încheiat fără incidente, în scandările celor prezenţi: "La închisoare, nu la guvernare", "Nu cedăm, nu ne lăsăm"…

Citiţi pe aceeaşi temă articolul "Protest în Piaţa Unirii împotriva ordonanţelor anti-justiţie: "Dragnea nu uita, Romania nu-i a ta!" (FOTO/VIDEO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
hoții strigă hoții
O 1/3 din cei care erau în stradă aveau interese să fie acolo (v-am văzut), făceau plimbare de seară ca să iasă la număr iar manipulații și naivii stigau lozinci după ce le dădea tonul câțiva instigatori cu repertoriul bine învățat.
Postat 30 Ianuarie 2017, 19:56 de caragiale
@horia_simion
Perfect de acord! Subscriu aproape in totalitate, dar as face unele mici corecturi, cu permisiunea ta. 1. Laboratoarele despree care faci vorbire nu sunt la Cotroceni, ci la o alta institutie. 2. Astia care se clameaza a fi "dreapta" romaneasca, nu mai au (asta daca prin absursurd, au avut vreodata) nici cea mai mica legatura cu pricipiile dreptei si ale liberarismului, cu libertatea cetateanului si in general, cu ce inseamna stat democratic, in adevaratul sens al cuvantului. Foarte bine ai observat, ideile fixe, inoculate de propaganda "statului de drept". Deapre PSD, ca de obicei, cunoastem marfa, insa in cazul celor doua ordonante, ori sunt prosti cu spume, ori au acoperiti in partid, acoperiti care au actionat la ordin. Imi place cand analizez o situatie, sa vad in primul rand "Cui prodest?". Ce observ cu ochiul liber, este ca decand cu scandalul ordonantelor, s-a cam pus batista pe tambal in scandalul Coldea-SRI-DNA. Si Ghita zice ca n-a dat nici 5% din ce are de dat pe goarna!
Postat 30 Ianuarie 2017, 16:00 de User anonimizat
5 o'clock in p.m.
Singuru lucru care nu l-am inteles io la pro testele astea e ca de ce le-au organizat seara si nu ziua ,pe lumina. Asta inca nu mi-i clar.
Postat 30 Ianuarie 2017, 15:38 de Iness
Raimondi(II)
"În primul rând, în privinţa Ungariei şi României, unde numărul cazurilor a crescut cu 95%, respectiv 108% în 2016, această situaţie vizează cauze legate de condiţiile de detenţie. Indiscutabil, acestea sunt cazuri prioritare, pentru că intră sub incidenţa Articolului 3 din Convenţie, dar sunt cazuri repetitive, ceea ce reflectă dificultăţi sistemice sau structurale şi necesită găsirea unor soluţii interne". Reiau finalul, sa-l inteleaga TOTI :,,... sunt cazuri repetitive, ceea ce reflectă dificultăţi sistemice sau structurale..." Mai pe inteles, degeaba le dati drumul, daca nu construiti noi penitenciare, daca nu le reabilitati pe cele existente, daca nu introduceti mijloace alternative de executare a pedepselor (probatiunea, etc. As reaminti rata de ,,reintoarcere" in sistem, de peste 70%. Sa ne zica @tsd, ca-i economist, la o rata a recidivei de peste 70%, in cat timp reumplu penitenciarele? Nu-i uita si pe ,,primari", si aia-s tot mai multi! Eu am mai spus-o, de fapt i-am citat pe profesionisti, ne costa ai mult sa-l bagam la loc pe un recidivist decat ne costa sa platim despagubiri. Si tot despre Raimondi, acum doua zile:,,Guido Raimondi face referire la o serie de măsuri luate de Italia după decizia pilot din 2013, din aşa-numitul decret „Închisori goale”, prin care s-a rezolvat parţial problema condiţiilor de detenţie. Astfel, a fost instituită eliberarea anticipată, decisă de judecători, pentru aproximativ 1.700 de deţinuţi, prin reducerea pedepselor cu 75 de zile pentru fiecare 6 luni petrecute în închisori în cazul prizonierilor cu bună purtare, s-a instituit eliberarea condiţionată cu un plafon ridicat la 4 ani de închisoare rămaşi, precum şi eliberarea condiţională specială, pentru dependenţii de droguri şi alcool, în cazul în care petrec perioada de probaţiune în centre de reabilitare. Mai mult, Italia a lărgit sfera de aplicare a arestului la domiciliu, pentru aproximativ 12.000 de deţinuţi, care aveau de ispăşit cel mult un an şi jumătate de închisoare. Italia a expulzat şi deţinuţii de altă cetăţenie, cerând ca pedeapsa să fie executată în ţara natală. Italia a demerat imediat şi construirea de noi închisori şi a redus uzul arestului preventiv. O altă serie de deţinuţi au fost eliberaţi, când Curtea Constituţională din Italia a decis că o lege care incrimina consumul şi traficul de marijuana la acelaşi nivel cu cel de cocaină şi heroină a fost respinsă."
Postat 30 Ianuarie 2017, 13:45 de pinonel
RAIMONDI
Preşedintele Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), Guido Raimondi, recomandă României să ia exemplul Italiei, care a luat o serie de măsuri printre care şi o lege privind graţierea, pentru rezolvarea problemelor din penitenciare. Guido Raimondi a declarat vineri, în discursul său de la începutul de an judiciar, că în cazul României numărul plângerilor privind condiţiile de detenţie a crescut cu 108% în 2016 şi a recomandat luarea unor măuri la nivel naţional privind înlăturarea supraaglomerării din închisori. Raimondi este de părere că exemplul Italiei, care a luat măsuri printre care şi o lege a graţierii, este unul bun de urmat de guvernele din România sau Ungaria, care se confruntă, de asemenea, cu o creştere a numărului de plângeri privind condiţiile de detenţie
Postat 30 Ianuarie 2017, 12:55 de TDS
tot pentru liniste !
amnistie - act de clemenţă, acordat prin lege organică, în temeiul unor considerente social politice şi de politică penală, prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi alte consecinţe ale condamnării, pentru infracţiuni comise până la data apariţiei legii de aministie. ~ generală - este acordată pentru orice tip de infracţiune. ~ specială - se acordă numai pentru anumite infracţiuni. ~ necondiţionată (pură şi simplă) - nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei. ~ condiţionată - este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii. AMNISTIE, act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi consecinţele condamnării pentru o infracţiune săvârşită. Amnistia poate fi generală -este acordată pentru orice tip de infracţiune; specială - se acordă numai pentru anumite infracţiuni; necondiţionată - nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei; condiţionată - este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii. amnistie, act al organului suprem al puterii de stat prin care este înlăturată răspunderea penală şi, în unele cazuri, executarea pedepsei. Dacă a intervenit a., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar cînd a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată (art. 10, lit. g, C.p.p.). în acest caz, în cursul urmăriririi penale procurorul, la cererea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune clasarea sau încetarea urmăririi penale, iar în cursul judecăţii instanţa pronunţă Încetarea procesului penal (art. 11, pct. 1, lit. a, cşi pct.2,lit. h, C.p.p.). în caz de amnistie, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Dacă intervine după condamnare, a. înlătură şi executarea pedepsei, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. în acest -caz aplicarea amnistiei se face de către un judecător de la instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către un judecător de la instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau locul unde se execută pedeapsa închisorii cu obligarea la muncă corecţională (art. 459, C.p.p.). Amenda încasată anterior a. nu se restituie. A. are efecte asupra confiscării averii, numai în măsura in care această 'pedeapsă nu a fost încă executată. A. nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate (art. 119. C.p.) A. este generală, -cind este acordată pentru orice infracţiune. A. este specială, cînd se acordă numai pentru anumite infracţiuni (de ex., numai pentru infracţiunile pentru care legea prevede o pedeapsă pînă la 3 ani închisoare). A. este necondiţionată (pură şi simplă), cînd nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei. A. condiţionată, cînd este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii (de ex., prejudiciul produs prin infracţiune să nu depăşească un anumit cuantum ori autorul să nu fi fost anterior condamnat). V. şi continuarea procesului penal la cererea învinuitului sau inculpatului. amplificarea competenţei, depăşirea limitelor obişnuite ale competenţei după materie sau după calitatea persoanei, în unele cazuri prevăzute de lege. în acest caz, organul judiciar îşi îndeplineşte atribuţiile şi cu privite la fapte sau persoane care nu se găsesc in limitele obişnuite ale competenţei sale (de ex., în caz de indivizibilitate, de conexitate, de extindere a procesului penal pentru alte fapte). A. c. atrage o amplificare a procesului penal la instanţa la care sint reunite cauzele şi o desesizare a instanţei la care era pendinte cauza penală care s-a reunit ca urmare a indivizibilităţii sau conexităţii.
Postat 30 Ianuarie 2017, 12:16 de scortosul
Si inca ceva!
La fel de bine puteam scada acele lozinci si la sediul pnl sau udmr! De mult nu mai fura pesedistii singuri!
Postat 30 Ianuarie 2017, 09:12 de pinonel
@horia...
A fost un miting politic, totul este ,,politica", inclusiv comentariile noastre. Nu stiu daca a fost de dreapta, as zice ca a fost o rabufnire a OAMENILOR, satui de hoti, profitori, escroci, intr-un cuvanr de politicieni. Am iesit un pic cam tarziu, multi, prea multi, au ratat prilejul de a-si exprima vointa in 11 decembrie. pnl nu are nicio treaba cu aceste proteste, simpatizantii pnl au participat in nume propriu. Nici urma de mobilizarea din toamna, tambalaul ala cu ,,familia"! Nici urma de popi/pastori, nici urma de birtinez, cherechesoaia, cupsa, nici urma de lipitorii de afise ai penalilor aciuati pe ori unde s-a gasit un loc caldut de supt de la ţȃţa bugetului. E greu sa scuipi unde ai lins pana mai acum doi-trei ani. Ai dreptate ca un dna cu adevarat impartial ar fi golit primaria, prefectura, deconcertatele, ar fi taiat capetele hidrei. Oricine vede ca ceva nu e in regula aici, in Oradea/Bihor! Nu intereseaza pe niciun parchetar sa ancheteze cum s-a praduit banul public, mai ales in mandatele birtinezului. Ce mai, o coterie! Asa ca nu putem vorbi de implicarea pnl/pmp in organizarea/gestionarea protestelor! Crezi ca primarilor/consilierilor/parlamentarilor pnl nu le-ar conveni dezincriminarea abuzului in serviciu?! Oho! Si inca cum! Macar psd/alde recunos ca vor sa se puna la adapost de rigorile legii. Cei de la USR isi pot permite sa fie vocali, sunt ,,proaspeti", in mare parte liberi profesionisti, n-au treaba cu abuzul in serviciu.
Postat 30 Ianuarie 2017, 09:08 de pinonel
miting politic
Miting politic asumat, a celor de dreapta. Sa fie sanatosi. Am observat ca propaganda impune pentru turma anumite idei fixe. Si anume: 1.Doar PSD este un partid de corupti si hoti. Restul sunt curati ca lacrima lui Ovidiu. PNL-PD, USR, sunt imaginea perfecta a politicianului care isi da viata pentru tara si cetateni. 2. DNA este proprietatea dreptei din Romania. Asa si pare la o analiza obiectiva. Cel putin la Beius intr-un proces care ii viza si pe penelisti si pe pesedisti penru aceleasi fapte, dupa gratii ajung doar pesedistii. La fel peste tot in tara. 3. In Oradea au protestat cam 350 de bihoreni dar hai sa zicem ca au fost 2000. La Beius PSD a fost votat de 2500 de oameni. Ghinion pentru PNL. Una peste alta, e mai mult decat evidenta buna coordonare a mitingurilor la nivel national. Felicitari laboratoarelor de la Cotroceni pentru mobilizare si gestionarea publicului tinta.
Postat 30 Ianuarie 2017, 08:12 de horia_simion
SA STIM
@scortosul : Pana acum ma credea cineva ? In rest nu cred ca au fost 600 ! Dar fotograful nu are nici o vina ! Poate nu 600 dar 400 au fost ! Perfect ! Eu imi doream ca protestatarii sa stie care este definitia AMNISTIEI respectiv GRATIERII ! Evident Rusu si Dehelean cunosc aceste definitii ! Poate si Pal !
Postat 30 Ianuarie 2017, 00:39 de TDS
@TDS
Ma repet: devii tot mai penibil si incet nu o sa mai ai credibilitate !!!
Postat 29 Ianuarie 2017, 23:56 de scortosul
mintiti de ingheata apele...
...i-am numarat eu, maxim 350 ! Fotograful vostru face poze in nestire, sa iasa in imagini mai multa lume, da' pe bune, de ce sa minti ? :)
Postat 29 Ianuarie 2017, 22:31 de AgentulTermic
RE: mintiti de ingheata apele...
Înseamnă că nu știi să numeri.
Postat 29 Ianuarie 2017, 23:39 de Moderator
SCOARTA DE COPAC
@scortosul : Cine i-a oprit pe ceilalti sa participe la vot ? In plus legile statisticii statueaza ca trendul era acelasi ! Cu alte cuvinte procentul in favoarea PSD si ALDE ar fi fost acelasi ! PS: pe logica ta cati l-au votat pe Bolojan ? Pe mine nu ma intereseaza ! A castigat ! Punct ! Daca il contest nu vin cu acest argument ! Nu tine...
Postat 29 Ianuarie 2017, 22:20 de TDS
@TDS
Doar 18% din populatia romaniei a votat partidul criminalilor, hotilor, demagogilor, ...
Postat 29 Ianuarie 2017, 22:07 de scortosul
ASTA E !
Chiar ma intrebam de ce o iau pe Mosoiu ? ( nu m-am tinut dupa ei...). Acum am inteles ! GHINION ! PSD a castigat alegerile !
Postat 29 Ianuarie 2017, 21:38 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON