URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Decembrie 2011, 17:26

100.000 de lei, amendă record pentru compania orădeană RCS&RDS

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania RCS&RDS, patronată din umbră de omul de afaceri orădean Zoltan Teszari, a fost amendată, miercuri, de CNA, cu o sumă record, de 100.000 de lei, pentru că a scos din grilă, în Arad, televiziunea regională West TV, un post care este obligatoriu la retransmisie pentru operatorii de cablu. 

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de miercuri, cazul West TV, o televiziune care, pe 7 decembrie, a fost scoasă din pachetul analogic din Arad al operatorului de cablu RCS&RDS.

La şedinţa de miercuri a CNA a participat şi o delegaţie de la televiziunea West TV. "Acest proiect s-a dezvoltat şi este difuzat în 11 judeţe", a spus Andrei Ando, directorul general al West TV. Potrivit acestuia, pe 7 decembrie, RCS&RDS a scos West TV din pachetul de bază din reţeaua sa din Arad fără să fi avut vreo discuţie prealabilă cu reprezentanţii televiziunii.

"A intrat peste noi o altă televiziune. Nu dorim să facem o polemică cu acel post", a mai spus Andrei Ando. Potrivit discuţiilor din şedinţa CNA, West TV a fost înlocuit în reţeaua RCS&RDS din Arad cu televiziunea de ştiri România TV, controlată de Sebastian Ghiţă.

Reprezentanţii West TV au adus la CNA 3.500 de solicitări de la cetăţeni din judeţul Arad, pentru reincluderea televiziunii în grila RCS&RDS. "Dar mai avem de cinci ori pe atâtea (solicitări de la cetăţeni pentru reincluderea West TV în grila RCS&RDS, n.r.). Luni a fost şi un miting de protest în faţa sediului RCS din Arad, la care au participat 1.000-1.500 de oameni", a mai spus Andrei Ando.

Totodată, reprezentanţii West TV au spus că televiziunea continuă să emită în celelalte zece judeţe, însă în Arad nu se mai vede deloc pentru că în respectiva zonă RCS&RDS deţine monopolul pe cablu.

Membrii CNA au considerat că situaţia scoaterii West TV din grila RCS&RDS în Arad este foarte gravă. Ei au ţinut cont şi de faptul că operatorul de cablu RCS&RDS a mai fost atenţionat de CNA şi pentru scoaterea din grilă a televiziunilor Naţional 24 Plus şi Gsp TV.

Narcisa Iorga, membru al CNA, a propus amendarea RCS&RDS cu 100.000 de lei, pentru scoaterea din grilă a West TV, propunere votată în unanimitate de membrii CNA.

Sancţiunea s-a aplicat în baza articolului 82 din Legea audiovizualului, care reglementează principiul "must carry", ce prevede televiziunile pe care operatorii de cablu trebuie să le retransmită obligatoriu în grilele lor. Alineatul 2 al articolului 82 prevede că "distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienţei".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
eu
@Bogdan: EU! la Bundy, unoeri si la "rai da'buni"...
Postat 16 Decembrie 2011, 12:39 de dante
Audienta zero
Atatea comentarii degeaba, cati dintre voi va uitati la gsp sau la antena 2??? cred ca atunci cand erau in grila nici nu stiati unde sa le gasiti...erau niste posturi foarte slabe care nu faceau audienta deloc.
Postat 16 Decembrie 2011, 11:23 de Bogdan
mai da rautaciosi sunteti!!!!
Oameni buni pina sa dati cu noroi in stinga si dreapta,de dragu de a da mai bine v-ati informa corect si apoi aveti dreptu sa judecati voi??.....repede si voi sa faceti comentari! ca cititi si voi on-line ziare???eu nu tin parte la nimeni!ca nu am treaba nici cu tanda nici cu manda,numai ca ma irita ca se gaseste todeauna cineva mai destep,pina una alta avem ceva servici???nu sau nu ma insel?mai scanati si voi tv si aveti grija sa nu va prindeti urechile cind faceti treburile astea si apoi vorbiti!rautacioslor!!!
Postat 16 Decembrie 2011, 08:39 de monica
mereti la cules de capsuni :))
Iarasi vin taranii inculti sau semiintelectualii cu gargara sovina. *prostilor ,mereti la cules de capsuni si mai invatati un pic din Europa, iar cand veti dea seama ca nu cu maghiarul aveti probleme ci cu escrocii, coruptii din viata de zi cu zii putem vorbii. Voua va tre 100 de ani pana atunci ... Pai daca 28% din Oradeni sant maghiari au dreptul la canale lor , iar de 3x mai multe canale romanesti sant decat maghiare draga tovarasa Loredana :)) Nu cred ca va uitati la toate 70 de canale ,ori daca voua asta este cultura BRAVO :))
Postat 15 Decembrie 2011, 16:11 de ioane
asta e monopolul
rds se comporta ca o companie care detine monopulul pe piata. Nu stiu daca la Arad exista si alt cablist, dar la noi in Oradea, si mai nou in Bihor, e clar, monopol rds, fac ce vor, daca nu convine cuiva se poate debransa. Problema e ca fiind monopol, alternative nu prea avem pentru a opta pentru acelasi pachet de servicii, la preturi asemanatoare. Deci, isi permit s afaca ce vor. Pe de alta parte, legat de problema de la Arad, nu m-ar mira ca in curand sa aflam ca rds a preluat respectivul post de televiziune, pasul facut in 7 decembrie fiind facut tocmai pentru a deschide calea preluarii.
Postat 15 Decembrie 2011, 10:01 de aaaa
@gargarita....,oradeanu, tds si altii
Primim ce meritam ! Cand ne-au bagat aia de la rds cei 5 lei pt. mentenanta (?!), n-am iesit in strada ! I-a amendat OPC cu 300.000 de lei, asta i conditiile in care numai intr-o luna rds incasa vreo 10 mil. din noua ,,taxa'' !!! Unde s-a mai vazut in lumea asta sa-i platesti cuiva SEPARAT cheltuielile de intretinere a propriei lui afaceri ?! Pt. cele ,,n'' programe unguresti, la fel : le suportam, chit ca nu ne sunt de niciun folos, nici macar celor care stim ungureste; n-am iesit in strada sa le cerem sa si le bage undeva! N-am protestat nici cand ne-au umplut orasul (inclusiv masinile asa-zisei politii locale !!!) cu fircalituri in ungureste ! Ati vazut ce a patit pustiul ala de la hochei care A INDRAZNIT sa vorbeasca romaneste in ROMANIA !!! Suntem un popor pe care se kk cine si cand vrea !
Postat 15 Decembrie 2011, 07:04 de .
antena 2
fara sa iau partea rcs, incercati totusi sa dati o noua scanare posturilor acasa la dvs si s-ar putea sa regasiti antena 2 undeva intre acasa si euforia.
Postat 14 Decembrie 2011, 23:42 de xxx
Antena 2
Pe cand o amenda asemanatoare pentru scoaterea din grila a Antenei 2 ?
Postat 14 Decembrie 2011, 21:48 de marius
Canale TV platite aiurea
Iar noi, cei din Oradea avem 1001 canale in limba maghiara si tot atatea canale de sport , canale de care nu avem nevoie si la care nu ne uitam nici daca ne platesc ei pe noi sa o facem. Eu nu sunt impotriva acestor canale dar mi-ar fi ajuns 2-3 canale de sport si 2-3 canale de maghiari, mi se pare anormal sa am tot atatea canale in limba maghiara cate am si in limba romana daca nu chiar mai multe , sa nu mai vorbesc de canalele de sport, E ceva de groaza!:((
Postat 14 Decembrie 2011, 21:33 de Gargarita Loredana
speranta
da, antena 2, NU, GSP, NU! bine ca au bagat postul favorit al lui Tarle, SPERANTA TV, in care poti sa-ti bagi...picioarele!
Postat 14 Decembrie 2011, 20:40 de TDS
am topait!
SUNT HAPPY HAPPY HAPPY! am topait de bucurie! calitatea net-ului(cel putin in zona mea)este execrabila. a fost prost in 2008, 2009, 2010, s-a redresat in primavara lui 2011, s-a inlocuit vara cu fibra optica iar de vreo luna iar este la pamant! si nu ai cu cine vorbi! nu au fatza! nu stii cine e un fel de "sef"! daca suni la telefonul cu pricina raspund "robotii" care sunt atat de...beli incat la sfarsit iti multumesc ca ai apelat la serviciile lor! si pentru orice e musai sa-ti intre in casa cand le spui CLAR ca nu aici e problema, CI LA EI! eu mai am niste dorinte ascunse(pe care nu le pot face publice). sper sa se implineasca si astea!
Postat 14 Decembrie 2011, 20:38 de dante
aradenii sunt mai tari
Inca o data ni se demonstreaza ca oradenii sunt foarte slabi! De cat timp deja s-a scos si de la noi Antena 2, GSP TV, N24 Plus si nimeni nu protesteaza. Pacat ca nu au concurenta in Oradea asta! Pacat!
Postat 14 Decembrie 2011, 20:26 de oradeanu
erdeesh
erdeesh ... iti vine sa-ti bagi ...
Postat 14 Decembrie 2011, 19:18 de xfiles
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON