URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iulie 2017, 13:01

Ziua Imnului Naţional, sărbătorită şi la Oradea. Între oficialităţile prezente, ministrul Florian Bodog (FOTO/VIDEO)

Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită, sâmbătă, şi la Oradea, pe platoul din faţa Primăriei, în prezenţa mai multor oficialităţi. Printre invitaţii prefectului Ioan Mihaiu, care a vorbit despre istoricul şi importanţa imnului "Deşteaptă-te, române!", s-a numărat şi orădeanul Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Ceremonialul a început cu întâmpinarea oficialităţilor, urmată de prezentarea onorului de către Garda de Onoare şi salutul drapelului de luptă. După o rugăciune pentru poporul român, au urmat alocuţiuni rostite de prefectul Ioan Mihaiu şi conf. univ. dr. Alina Stoica de la Facultatea de Istorie.

"Istoria consemnează că exact acum 169 de ani, în 29 iulie 1848, în tumultul evenimentelor Revoluţionare, un grup de români au cântat pentru prima dată un cântec ale cărui versuri fuseseră scrise de poetul şi revoluţionarul Andrei Mureşanu. Cântecul acesta, devenit imnul revoluţionarilor de la 1848, a dăinuit de-a lungul secolelor, având în cuvintele lui, dar şi în linia melodică, o extraordinară putere de a mobiliza oamenii la luptă", a spus prefectul Ioan Mihaiu.

Acesta a subliniat şi mesajul puternic de patriotism şi libertate pe care-l transmite "Deşteaptă-te, române!", adăugând că imnul a fost cântat de masele de români în timpul multor conflicte social-politice şi militare, ca Războiul de independenţă şi cele două Războaie Mondiale.

"Cântecul a dăinuit şi sub umbra comunismului în sufletele şi minţile românilor, care l-au cântat ca unul, cuvintele lui înălţându-se pe străzi, risipind frica de moarte şi unind poporul întreg în idealurile de libertate ale Revoluţiei din 1989", a spus Mihaiu.

Imnul a fost apoi interpretat de cântăreţul Alexandru Mihai Carţiş, alături de fanfara Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu".

La manifestări - pe lângă prefectul Ioan Mihaiu şi ministrul Florian Bodog - au asistat primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Florin Birta, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Traian Bodea, lipsind, în schimb, preşedintele CJ, Pásztor Sándor, şi vicepreşedintele Ioan Mang. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
intrebare
Si nu s-a pus Drapelul in bernă că venit Bodog?
Postat 29 Iulie 2017, 17:06 de andreimagheru
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON