URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2017, 20:10

La Oradea s-a citit "declaraţia bihorenilor cinstiţi şi responsabili", care cer demisia Guvernului şi alegeri anticipate (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Piaţa Unirii, la ora 19.40, sunt estimaţi mai mult de 3.000 de participanţi care au ascultat "Declaraţia bihorenilor cinstiţi şi responsabili către ţară", citită de către unul din cei doi organizatori, Sebastian Duma, urcat pe soclul statuii lui Mihai Viteazul.

Declaraţia arată că: "Noi bihorenii liberi care ne-am adunat în Piaţa Unirii în aceste zile de foc, când ţara întreagă este în pericol de a fi confiscată în folosul unei bande de politicieni corupţi (…) care au reuşit să-şi instaleze un Guvern cu misiunea clară şi precisă de a trece fraudulos, în miezul nopţii, pe ascuns, o lege flash OUG care să-i scape de condamnările penale primite deja şi de dosarele în care sunt sau urmează să fie cercetaţi penal, noi, oamenii informaţi, educaţi şi cu un nivel de cultură generală care ne spune că nu este normal ca un Guvern şi nişte partide care au majoritatea în Parlament să se comporte ca un grup infracţional organizat. Noi, poporul, cei care ne-am săturat să mai fim minţiţi, furaţi, abuzaţi (…) de către o clasă politică îmbătrânită în rele şi care legiferează în interes propriu şi nu pentru binele şi în interesul public, declarăm: Vom fi în stradă până când PSD-ALDE vor anunţa şi vor pune în practică…". Urmează 12 revendicări.

Acestea vizează Abrogarea OUG 13 în mod clar şi fără posibilitate de interpretări, renunţarea la orice încercare de proiect legislativ care să favorizeze corupţia indiferent de procedură (Ordonanţă sau proiect de lege), organizarea unui referendum anti-corupţie (deja iniţiat de preşedintele Iohannis), posibilitatea de control de constituţionalitate a legilor şi OUG inclusiv la iniţiativa directă şi nemediată a cetăţenilor (nu numai prin Avocatul Poporului), demisia imediată a Guvernului Grindeanu (cu motivarea că a dat Ordonanţe într-un mod mişelesc şi a refuzat dialogul onest pe marginea lor, astfel încât nu mai prezintă încredere), demisia din fruntea Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea şi din cea a Senatului a lui Călin Popescu Tăriceanu ("ambii având grave probleme cu justiţia").

De asemenea, proclamaţia cere numirea unui ministru al Justiţiei independent politic, depolitizarea numirilor şi angajărilor pe funcţii publice ("ocuparea lor doar prin concurs"), eliminarea avizului Parlamentar pentru cercetarea penală, reţinerea, arestarea şi percheziţionarea demnitarilor (cu motivarea că "imnunitatea parlamentară trebuie să-i apere pe parlamentari doar în ce priveşte declaraţiile lor politice, atât şi nimic mai mult", astfel încât toţi cetăţenii să fie egali în faţa legii).

Proclamaţia mai cere stabilirea interdicţiei exprese prin lege ca politicienii condamnaţi la închisoare chiar şi cu suspendare precum şi cei inculpaţi sau urmăriţi penal să nu mai poată ocupa funcţii de demnitate publică. Penultima revendicare trecută în proclamaţie se referă la modificarea legislaţiei electorale în aşa fel încât "să permită cu adevărat participarea la viaţa publică şi politică a ţării, fără îngrădiri sau bariere profund neconstituţionale (…) a tuturor cetăţenilor care au dreptul de a alege şi de a fi aleşi".

În sfârşit, cea din urmă revendicare vizează organizarea de alegeri anticipate: "nu mai putem avea încredere într-un parlament în care majoritatea este deţinută de aceiaşi oameni care au girat acţiunile inconştiente şi de-a dreptul criminale ale Guvernului Dragnea – Tăriceanu – Grindeanu. Mâine, toţi aceşti oameni vor relua ofensiva împotriva Justiţiei, dar de data asta în Parlament".

Din mulţime câteva persoane au cerut organizatorilor mitingului să fie adăugat şi un al 13-lea punct pe declaraţie în scopul legiferării votului obligatoriu, la fel ca în Grecia, afirmând că situaţia în care am ajuns acum a fost provocată de faptul că la alegerile parlamentare din 11 decembrie şi în general la alegerile din România se prezintă mai mult activiştii şi membrii de partid. Asta, în vreme ce cetăţenii -  sub motiv că s-au săturat de politică – remarcă după alegeri că acestea sunt câştigate de către partidul cu cei mai mulţi activişti, iar apoi Guvernul format de acesta, profită de scorul electoral pentru a face legile după cum doreşte. "Asta nu-i o democraţie sănătoasă", a spus unul dintre cei care au cerut adăugarea votului obligatoriu.

Organizatorii protestului, care au şi redactat proclamaţia, au afirmat că nu pot adăuga acum această revendicare, însă se poate discuta şi despre acest lucru.

Tot duminică seara, în Oradea:

Orădenii au început să se adune în Piaţa Unirii şi discută despre posibila capcană din Ordonanţa de abrogare

Un grup de adolescenți a cântat în Piaţa Unirii: "Milioane de români pe stradă / Milioane, Dragnea să ne vadă…" (VIDEO)

La Oradea s-a citit "declaraţia bihorenilor cinstiţi şi responsabili", care cer demisia Guvernului şi alegeri anticipate (FOTO/VIDEO)

Tot mai mulţi orădeni în Piaţa Unirii. Traseul marşului de duminică seara a fost schimbat! (FOTO)​

Record de participanţi şi la Oradea: 7.000 de persoane sunt în stradă! (FOTO/VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@ mitru
Citeste hotatarea Curtii Constitutionale din 15 iunie 2016, vei vedea ce spune despre definrea facuta de Predoiu abuzului in serviciu, ce spune comisia de la venetia? “Comisia de la Veneția considera prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice, șamd.“ deci ca sa fie infractiune trebuie un anumit prag ce e sub e contravenctie.
Postat 07 Februarie 2017, 08:26 de unomsimplu
@unomsimplu
Daca ai fi citit tu inainte sa scrii, poate stiai ca scrii baliverne. Sau mai rau, o faci in necunostinta de cauza. Dar, chiar te invit sa ma directionezi spre materiale, cu subiect si predicat, adica decizia nr/data, declaratia cutare, etc. Asta pentru ca toate deciziile (CCR, comisia de la Venetia) care stau la fundamentarea OUG 13/2017 NU o sustin decat intr-o f mica masura. Cat despre reglementarea abuzului in serviciu, nu cred ca in 1864 erau comunisti, pe numele lui de avuz de putere. Cat despre prejudecatile tale despre oameni in general, nu cred ca sunt persoana potrivita sa le comentez. Asa ca omule simplu, daca vrei sa argumentezi in vreun fel, desi nu ma astept la asta, hai cu date concrete.
Postat 07 Februarie 2017, 00:09 de mitru
@mitru
EI bine mai pune mana si citeste pozitiile CEDO ,COMISIEI DE LA VENETIA , CCR IN PRIVINTA ASPECTELOR LEGATATE DE OUG STII CA ABUZUL IN SERVICIUL E O REGLEMENTARE COMUNISTA? CAT PRIVIESTE OAMENII CINSTITI TOT VAD PE LA MITINGURI UN TIP CU STEAG ............. DACA PIETARUL ALA E CINSTIT ATUNCI.............BINE
Postat 06 Februarie 2017, 17:10 de unomsimplu
comentarii penibile
Deja ati devenit penibili, voi chiar nu mai stiti cu ce sa atacati protestele... Ei bine, acestea vor continua, pentru ca temele pe justitie care slabesc caracterul penal al coruptiei (minimalizarea raspunderii penale pentru abuz in serviciu, gratierea si modificarile codului de procedura penala) au fost mutate in parlament. Se incapataneaza deci sa legalizeze furtul generalizat, si asta nu o putem accepta! Iar cei care accepta asta, si mai grav ii sustin in acest demers sau pur si simplu condamna protestele, personal nu pot decat sa-i cataloghez COMPLICI!
Postat 06 Februarie 2017, 11:32 de mitru
punctul principal
Ati uitat de unirea cu tara mama, Ungaria !
Postat 06 Februarie 2017, 09:08 de un_cetatean
helen
pe 11 decembrie a fost un vot, unde ati fost atunci pe facebok,ramaneti acolo online fierbinti ,mrgeti la munca ,lasati guvernul sa munceasca
Postat 05 Februarie 2017, 21:04 de todo
sa pice!
Foarte bine: sa pice guvernul! Dar am o intrebare: pe cine punem in loc? Alti hoti? Sa nu uitam de ce nu s-a prezentat lumea la vot sau de ce s-a votat PSD in masa: romanii cinstiti si responsabili s-au saturat de hotii pnl-sti, pdl-isti sau satelitii lor (usr). Din pacate au dat din peste hotii de serviciu (psd). Spunea cineva ca ni s-au dat 50 de lei ca sa ni se ia 200. Sa nu uitam ca cei 200 merg la primarie la comanda pnlistului sef. Eu care ajungeam o data la 2-3 ani in institutiile de unde s-au taiat taxe (cazier, buletin, inmatriculari, etc.) voi ajunge sa platesc mult mai mult niste servicii care deja sunt scumpe in Oradea si pe care le folosesc zilnic.
Postat 05 Februarie 2017, 20:54 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON