URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2017, 02:16

În ciuda ploii: Turiştii din Vârtop au făcut o horă cu Daniela Gyorfi şi au aplaudat spectaculoasa coborâre cu torţe a salvamontiştilor (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi la Vârtop pare că au loc, mai degrabă, serbările ploii, nu ale zăpezii, turiştii nu s-au dat bătuţi, sâmbătă seară, când pe scena de la pârtia Piatra Grăitoare au urcat cunoscutele vedete Daniela Gyorfi şi Lidia Buble.

Premianţii serbărilor

Distracţia a început la ora 17, cu premierea sportivilor câştigători ai concursurilor de schi şi snowboard care au avut loc sâmbătă dimineaţă. Cu ajutorul sponsorilor, organizatorii au premiat concurenţii pe categorii de vârstă, astfel că 15 sportivi au plecat de la pârtie cu trofee, diplome şi diferite articole sportive.

O familie de orădeni a ieşit în evidenţă în concurs: atât micuţul Cezar Moţoc (9 ani), cât şi mama lui, Veronica Moţoc, au luat locul I la categoriile lor, iar tatăl Ovidiu Moţoc şi-a găsit şi el loc pe podium, dar pe a treia treaptă.

De asemenea, Ştefania Zele a fost premiată pentru cea mai faină căzătură, tânăra "plonjând" pe burtă chiar la finalul cursei.

Premiul ei a fost oferit chiar de BIHOREANUL, care a mai oferit şi alte cadouri. Mai precis, s-a ales cu un premiu o copilă care, după concursul de schi, a plâns minute în şir cerând a doua şansă, convinsă că poate scoate un timp mai bun. Cum regulile concursului au fost stricte, n-a primit-o. În schimb, a primit de la BIHOREANUL un pachet cu felurite bunătăţi şi un joc, ca să-i îndulcească înfrângerea.

Tot de la BIHOREANUL au primit premii şi părinţii unor copii care s-au întrecut într-un concurs de atenţie regizat de MC-ul evenimentului, Victor Mihalcea. Iniţial, concursul a fost gândit pentru adulţi, iar premiile la fel, însă doar copiii s-au arătat doritori să se înscrie. Drept urmare, ei s-au străduit să câştige ca să le facă un cadou părinţilor sau bunicilor care i-au însoţit.

Horă cu Daniela Gyorfi

După ora 18, de pe scenă a răsunat muzica. Rând pe rând, au urcat mai mulţi artişti locali: Luminiţa Moza, Sherby, Larisa Oneţ (o micuţă de doar 10 ani, fostă finalistă a concursului Next Star),  Party Nand şi Jessie Baneş. Ei au fost urmaţi apoi de două cântăreţe celebre: Daniela Gyorfi şi Lidia Buble.

Toate concertele au fost însă "asezonate" cu ploaie. Mai măruntă sau aproape torenţială, ploaia nu s-a oprit decât preţ de câteva minute, cât să le dea turiştilor speranţa că se vor putea distra pe uscat, ca mai apoi să-i dezamăgească. Totuşi, nu s-au dat bătuţi nici artiştii, nici petrecăreţii.

După ce a cântat mai multe melodii de petrecere, ba chiar şi manele, dar şi piese mai noi, şi a urcat din spectatori pe scenă, alături de ea, Daniela Gyorfi a dat dovadă de curaj şi a coborât ea în mijlocul spectatorilor, cu care s-a şi prins într-o horă. Mulţimea adunată în faţa scenei a gustat momentul şi, preţ de câteva minute, oamenii au închis umbrelele şi nici nu le-a mai păsat că ploaia le curgea şiroaie pe feţe.

Şi cu Lidia Buble turiştii de la Piatra Grăitoare au cântat şi au dansat, iar artista le-a şi mulţumit că îndură ploaia pentru a o asculta. Îndrăgită de foarte mulţi copii, în faţa scenei au stat buluc zeci de părinţi cu micuţii pe braţe. 

Ce-i drept, nu toţi turiştii au rezistat până la finalul concertului: rafalele tot mai abundente de ploaie i-a determinat pe mulţi să plece spre hoteluri şi pensiuni înainte ca Lidia Buble să termine de cântat.

Spectacol cu lumini

Totuşi, au fost şi turişti care s-au încăpăţânat să stea în ploaie, numai ca să prindă şi ultimele momente ale serii. Mai precis, coborârea cu torţe a salvamontiştilor Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor şi focurile de artificii.

Salvamontiştii au primit ropote de aplauze când au ajuns pe schiuri şi cu torţele în mână la baza pârtiei, mai cu seamă de la cei care au înţeles că n-a fost deloc uşoară coborârea lor pe pârtia udă şi cufundată în ceaţă. Totodată, focul de artificii i-a făcut pe turişti să stea de-a dreptul cu ochii căscaţi spre cer. Tot în ciuda ploii...

Serbările Zăpezii 2017 continuă şi duminică la Vârtop. De la ora 10.15 va urca pe scenă Octavian Blaga, un sfert de oră mai târziu Ansamblul Crişana, cu tot cu soliştii Leontin Ciucur şi Cornel Borza, de la ora 12.30 Aurel Tămaş, iar de la 13.45 Generalul Ionaş şi Diana Selagea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON