Celebrul luptător de sumo Akebono a murit la vârsta de 54 de ani în capitala Japoniei, din cauza unei insuficienţe cardiace. Pe numele său real Chad George Ha'aheo Rowan, s-a născut în Hawaii şi a fost primul american care a obţinut titlul de yokozuna, adică cel mai înalt grad profesional în sumo wrestling.
`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Actual
Un criminal încarcerat la Penitenciarul Rahova din București, care a reușit să evadeze marți, în timp ce se afla sub escortă, a fost prins la Oradea, după ce un cetățean l-a recunoscut și a sunat la 112.
10 Aprilie 2024, 07:30
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, un proiect de lege care înăsprește regulile privind jocurile de noroc în România, principala prevedere a acestuia fiind că sălile cu aparate de tip slotmachine, numite popular și păcănele, nu vor putea funcționa în localități cu mai puțin de 15.000 de locuitori.
09 Aprilie 2024, 14:31
Intrat în vigoare din 30 noiembrie anul trecut, Sistemul de Garanție-Returnare, prin care românii plătesc garanția de 50 de bani pentru fiecare ambalaj de băutură cu volum între 0,1 și 3 litri, devine tot mai popular printre români. Conform unui studiu făcut de RetuRO, un sfert dintre români returnează constant ambalajele SGR, iar 58% au mers de cel puțin 3 ori cu ele la punctele de returnare.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat duminică, în cadrul unui eveniment la care a participat, că România pierde anual 1.000 de hectare de teren arabil din cauza deşertificării, fapt ce va afecta clima în următorii ani.
Meteorologii au emis luni o nouă estimare a valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni. Iar pentru regiunea Crișana, din care face parte și județul Bihor, temperaturile se anunță foarte ridicate pentru săptămâna aceasta.
08 Aprilie 2024, 13:08
Cadavrul tranșat găsit vineri de o echipă de muncitori pe un câmp de la marginea autostrăzii A1, în județul Dâmbovița, ar fi al unei femei care practica prostituția. Oamenii legii iau în calcul ca victima să fi fost omorâtă și mutilată chiar de cei care o obligau să se prostitueze.
07 Aprilie 2024, 13:30
Zeci de mii de oameni au protestat, sâmbătă, în centrul Budapestei, nemulțumiți de guvernul lui Viktor Orban. În fruntea manifestanților a fost un avocat care a lansat o mișcare politică menită să îl conteste pe premierul Ungariei.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, recunoaște că prețurile alimentelor pe care le cumpără românii sunt „destul de mari”, considerând că și el a plătit mult, 500 de lei, pentru cumpărături făcute la piață suficiente pentru 10 zile. Totuși, oficialul n-a putut oferi o explicație, spunând că și pentru el sunt o „enigmă” prețurile mai mari în România decât în Europa de Vest.
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a făcut noi declarații despre reacția revoltătoare a judecătoarei Ancuța Ioana Popoviciu, originară din Bihor și desemnată să judece procesul declanșat în urma tragediei din 2 Mai produse de un tânăr șofer drogat. Gorghiu a spus că „tot acel incident din instanță a lovit în încrederea justiției” și că Popoviciu a avut o atitudine nepotrivită, în contextul în care judecătorii nu se pot scuza că au zile proaste și că nu s-au pregătit.
Poliţiştii din Caraş-Severin au deschis un dosar penal după ce un sportiv de etnie maghiară, în vârstă de 15 ani și component al lotului României de gimnastică - juniori, ar fi fost agresat în cantonamentul de la Reşiţa de doi colegi de echipă, în timpul unei petreceri organizate fără știrea antrenorilor.
Legendarul antrenor de fotbal orădean Emeric Ienei NU a decedat. Fanii acestuia au fost în stare de șoc, joi după amiază, după ce mai multe publicații au anunțat, pentru scurt timp, că acesta ar fi murit, însă informația este falsă.
04 Aprilie 2024, 17:00
Cristian Pascu, „hairstylistul vedetelor”, care a fost pus în funcția de vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, din subordinea Ministerului Finanțelor, deși nu are nicio experiență în domeniu, a fost demis de premierul Marcel Ciolacu după doar două zile de la numire. Pascu a fost propus pentru funcție de Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, pe baza recomandărilor venite de la PNL, după cum scrie presa centrală.
Un interlop din Craiova, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea după ce a fost prins cu importuri de deşeuri periculoase, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.
Situație de criză în Timișoara, unde peste 80 de elevi și profesori de la Colegiul Național C.D. Loga au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Autoritățile caută în prezent cauza incidentului, neexcluzând varianta ca infecția să fie produsă de dozatoarele de apă.
Revista Forbes a publicat noul top al bogaților planetei, deschis de francezul Bernard Arnault, care conduce imperiul LVMH, ce include case de modă precum Louis Vuitton și Christian Dior. Acesta are o avere netă de 233 de miliarde de dolari, iar pe locul al doilea se află Elon Musk, fondatorul Tesla și Space X, care are o avere netă de 195 de miliarde de dolari. Pe lista miliardarilor lumii, întocmită de Forbes, se află și șase români.
03 Aprilie 2024, 13:01
Un sondaj realizat de IRES cu ocazia împlinirii a 20 de când la sediul NATO din Bruxelles s-a consumat ceremonia ridicării drapelului României surprinde percepțiile românilor față de alianța nord-atlantică și atitudinile lor cu privire la climatul din regiune în contextul războiului din Ucraina. Concluzia este că NATO se bucură de notorietate și apreciere, deși interesul pe temă al românilor este scăzut. Totodată, românii nu se bucură să cheltuiască mai mulți bani pentru propria apărare, fiind convinși, pe de altă parte, că la nevoie NATO va apăra România.
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a reiterat marți că ar fi greșit să fie stabilită o dată concretă de aderare a României și Bulgariei la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre, dar a adăugat că nu a „reproșat nimic în mod direct” celor două țări. Declarațiile au fost făcute de față cu ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, într-o conferință de presă comună ținută la Aeroportul din Viena.
02 Aprilie 2024, 16:55
Apartamentele noi din Oradea au prețuri mai mari decât apartamentele noi din orașe ca Iași, Timișoara, Craiova ori Sibiu, arată o analiză realizată de platforma de imobiliare Storia, dezvoltată de Olx. În schimb, apartamentele vechi din Oradea au prețuri mai mici.
Meteorologii au publicat, luni, o nouă estimare a valorilor termice și a precipitațiilor, pentru perioada 1-14 aprilie. Marți, vremea se răcește considerabil, însă apoi temperaturile vor fi oscilante și se va ajunge până la 27 de grade.
01 Aprilie 2024, 19:50
Parchetul European, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, a preluat de la procurorii belgieni ancheta ce vizează „interferență în funcțiile publice, distrugerea de SMS-uri, corupție și conflict de interese” în cazul negocierilor și achiziției de vaccinuri Pfizer de către Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen.
01 Aprilie 2024, 16:56
Angajații Companiei Naționale Poșta Română au declanșat greva generală, din cauza salariilor prea mici, în timp ce conducerea companiei susține că a făcut tot ce este necesar pentru a evita conflictul și asigură că pensionarii își vor primi drepturile bănești la timp, până la jumătatea lunii. În Bihor este vorba despre 581 de angajați, însă reprezentanții companiei nu au transmis dacă au încetat cu toții activitatea sau există și angajați care continuă lucrul.
01 Aprilie 2024, 11:08
Județul Bihor se va afla începând de luni seara sub cod galben de vânt și vijelii, la fel ca toată jumătatea vestică a țării, se arată într-o avertizare publicată de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie.
Panică în orașul olandez Ede, unde sâmbătă dimineața un bărbat a intrat într-un local având asupra sa arme și explozibil și a amenințat că va arunca totul în aer. Autoritățile au intervenit imediat, iar casele din apropiere au fost evacuate.
30 Martie 2024, 14:51
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie. Astfel, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar ora 03 va deveni ora 04. Pentru că se schimbă ora, duminică devine cea mai scurtă zi din 2024.
29 Martie 2024, 09:48
În medie, un român este plătit cu 11 euro pe ora muncită, ceea ce plasează țara noastră pe penultimul loc din Uniunea Europeană, conform datelor Oficiului european pentru Statistică (Eurostat). Mai prost plătiți ca românii sunt doar bulgarii, care primesc 9 euro pe oră, în timp ce, la polul opus, în Luxemburg un angajat primește 53,9 euro pe oră.
Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo (FIJ), s-a dezlănțuit la adresa președintelui FRJ Cozmin Gușă! Într-un interviu dat pentru Fanatik, șeful FIJ spune despre Gușă că „minte fără jenă și inventează cu nerușinare lucruri care nu s-au petrecut niciodată”, dar și că este „groparul judoului românesc” și un „campion mondial la minciună și trădare”.
Unul dintre cele mai așteptate momente pentru șoferii bihoreni, deschiderea noului drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania, a avut loc joi, la ora 15 fix. Sute de mașini au stat la coadă să pătrundă pe noul drum.
Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu se va schimba prin vreo decizie guvernamentală, deși reprezentanții micilor retaileri au cerut asta. Anunțul a fost făcut joi de premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței de guvern, adăugând că „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun”.
28 Martie 2024, 12:35
Unii producători vopsesc carnea de pui pentru a induce în eroare clienţii, a acuzat, miercuri, pe Facebook, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu
- Candidează sau nu Bolojan pentru un nou mandat? PNL Bihor, singura organizație liberală care nu și-a anunțat candidatul 17:53, 24 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Contestaţi, dar nu înjuraţi... Judecătorul nu a iertat-o, pentru că s-a luat în gură cu Poliția Locală 09:03, 25 Apr 2024
- Judecătoarea Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, nu va fi suspendată. A stat mută în fața jurnaliștilor (VIDEO) 19:03, 24 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- "Nagyvárad, ca alternativă la Oradea". Biró Rozália, candidata UDMR Bihor pentru funcţia de primar al Oradiei 19:00, 15 Apr 2024
- Florin Birta către locuitorii din Episcopia: „În toamnă vor începe lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în cartier” (FOTO) 16:55, 11 Apr 2024
- Primăria Oradea cumpără sala de evenimente Coloseum pentru a face loc noului stadion. Până când se vor ține nunți aici (FOTO) 16:10, 25 Apr 2024
- Avarie pe Calea Clujului din Oradea. Lucrările restricționează traficul 15:57, 25 Apr 2024
- Faimosul Moulin Rouge și-a pierdut „aripile”: paletele moriștii s-au prăbușit în toiul nopții 15:50, 25 Apr 2024
- Bolojan & Co, la final de mandat: cu angajații cei mai puțini, Consiliul Județean Bihor a investit în dezvoltare mai mult ca oricând (VIDEO) 15:36, 25 Apr 2024
- Hărțuirea jurnaliștilor români, criticată de Departamentul de Stat al SUA. Cazul Boroș-PRESShub
- De ce luptă Azota Popescu pentru schimbarea adopțiilor din România și câți președinți de țară s-au obosit să îi răspundă
- Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”
- Cîrstoiu stop. Când șmecheria din piață nu merge și în politică
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:25, 06 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Si RER ar trebui daca are minte sa faca lobby inpotriva SGR Usi de tarcuri fortate/stricate, saci de... Postat 25 Apr 2024, 14:38 de unu
- In zece ani La cum se scumpeste apa, incalzire globla,... Postat 25 Apr 2024, 14:31 de unu
- Sistemul nu a fost chiar win-win. Lenin: “nu poti, te-ajutam, nu vrei, te fortam” E un castig ptr stat, o taxa in plus la... Postat 25 Apr 2024, 14:24 de unu
- Sandu cel cu buda in curte De cand a plecat Csuzsi de la OTL si Bolojan... Postat 25 Apr 2024, 13:24 de vasi13
- GORON Nu distruge nicio liniște, în schimb pune... Postat 25 Apr 2024, 13:09 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Vremea Iepurașului: O nouă ediție a Târgului de Paște în Cetatea Oradea. Vezi programul! 12:10, 24 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- Au ales... banii! Cât vor câștiga judecătorii și procurorii din Bihor care s-au înghesuit la șefia Birourilor Electorale 08:00, 23 Apr 2024
ACTUAL
- S-a decis: Pensiile aferente lunii mai vor fi plătite înainte de Paște 15:07, 25 Apr 2024
- Se-ntâmplă-n România! O stradă s-a prăbușit într-un oraș din Prahova, localnicii au fost evacuați (FOTO) 13:12, 25 Apr 2024
- Instructor de yoga, acuzat că a exploatat sexual 8 femei, sub pretextul „evoluției spirituale”. Așa a făcut 1,4 milioane de euro... 12:44, 25 Apr 2024
- Judecătoarea Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, nu va fi suspendată. A stat mută în fața jurnaliștilor (VIDEO) 19:03, 24 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor a încheiat un parteneriat de colaborare cu JC Liberty: Tinerii fotbalişti orădeni vor avea în pregătiri şi elemente specifice judoului! (FOTO) 10:45, 25 Apr 2024
- O medalie de aur şi una de bronz pentru micii judoka de la LPS - Champions Oradea la Naţionalele de la Arad (FOTO) 11:29, 24 Apr 2024
- CSM CSU Oradea vs. CSO Voluntari în semifinalele Ligii Naţionale de baschet masculin. Când sunt programate meciurile de la Oradea 20:55, 23 Apr 2024
- Orădeanca Alesia Toma de la ACS Olimpikus a devenit campioană naţională de judo şi va reprezenta România la Balcaniada din Macedonia de Nord 16:35, 23 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- Judecătoarea Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, nu va fi suspendată. A stat mută în fața jurnaliștilor (VIDEO)
- Autostrada în Bihor: Lucrările la tronsonul Chiribiș – Biharia vor începe abia anul viitor. Precon a primit ordinul de la CNAIR pentru „mai 2025” (VIDEO)
- Vicepreședintele CJ Bihor Călin Gal candidează la Primăria Sânmartin: „Vrem să ducem dezvoltarea comunei la un nivel mai ridicat” (VIDEO)
Oradea Noastră
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Școala „verde”: Proiect de grădină urbană în curtea Liceului German Friedrich Schiller din Oradea (FOTO) 17:06, 23 Apr 2024
- Căldură în rate: Au explodat facturile de încălzire în Oradea. Ce soluții au asociațiile, ca să nu adune datorii? 09:54, 22 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Un oraș al contrastelor, încă din perioada interbelică (FOTO) 18:41, 14 Apr 2024
Bihor
- Primăria Oradea cumpără sala de evenimente Coloseum pentru a face loc noului stadion. Până când se vor ține nunți aici (FOTO) 16:10, 25 Apr 2024
- Bolojan & Co, la final de mandat: cu angajații cei mai puțini, Consiliul Județean Bihor a investit în dezvoltare mai mult ca oricând (VIDEO) 15:36, 25 Apr 2024
- S-a decis: Pensiile aferente lunii mai vor fi plătite înainte de Paște 15:07, 25 Apr 2024
- Septuagenarul din Bihor, dat dispărut de familie, a fost găsit în Gara de Nord din București 13:54, 25 Apr 2024
Stiri Oradea
- Primăria Oradea cumpără sala de evenimente Coloseum pentru a face loc noului stadion. Până când se vor ține nunți aici (FOTO) 16:10, 25 Apr 2024
- Avarie pe Calea Clujului din Oradea. Lucrările restricționează traficul 15:57, 25 Apr 2024
- Terapie prin artă: membrii Kiwanis, aproape de elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Orizont din Oradea 13:45, 25 Apr 2024
- Circulația în jurul Parcului 22 Decembrie va fi închisă vineri pentru asfaltarea șoselei (FOTO) 20:44, 24 Apr 2024
Timp Liber
- O ediție de succes: Cele mai bune fotografii de la Romanian Grand Circuit vor fi expuse la Oradea (FOTO) 12:08, 25 Apr 2024
- Vremea Iepurașului: O nouă ediție a Târgului de Paște în Cetatea Oradea. Vezi programul! 12:10, 24 Apr 2024
- „Alice în Țara Minunilor”, ultima premieră din această stagiune a trupei Szigligeti din Oradea (FOTO) 17:31, 23 Apr 2024
- Promoții speciale la biletele pentru show-ul Lord of the Dance de la Oradea! 16:01, 23 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
- Anunț Termoficare: de marți se oprește căldura în Oradea și Sânmartin 12:47, 30 Mar 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6567 RON
- 1 EUR = 4.9761 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON