URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2011, 10:12

Omagiu lui Eminescu: Un concert de poezii cântate în opt limbi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 15 ianuarie, de la ora 19, Casa de Cultură a Municipiului găzduieşte spectacolul "Sunt ani la mijloc", organizat de Rock Filarmonica Oradea, cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Concertul va fi susţinut de soliştii Florian Chelu, Lăcrimioara Deac, Iuliana Băican Chelu, Alexndrina Chelu, Emil Sauciuc, Mircia Covaci, Matyas Zsolt Imre, dar şi David Bryan, reprezentant, alături de trupa Hotel FM, al României la Eurovision 2011.

Artiştii vor interpreta poezii orchestate de Florian Chelu în opt limbi: română, engleză, franceză, rusă, spaniolă, italiană şi maghiară. "Este vorba despre poezii orchestrate de tatăl meu în urmă cu zece ani, dar care nu au apărut pe vreun CD în limbile străine, ci doar în română. Fiecare solist va cânta într-o limbă", a spus Alexandrina Chelu.

Printre poeziile care vor putea fi auzite pe scena sălii Arlus se numără "Odă în metru antic", "Şi dacă... ", "Criticilor mei" sau "La Steaua". Intrarea la spectacol este gratuită, în limita locurilor disponibile în sală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Felicitari
Buna ziua, doresc in primul rand sa-i felicit pe organizatorii acestui eveniment, pentru faptul ca nu au uitat nici de aceasta data sa ne incante sufletele si inimile cu un asemenea eveniment. In al doilea rand felicitari pentru promovarea s-a, deoarece si eu am aflat cu ajutorul unui afis din centrul orasului. Dragi cititori si oradeni, va sfatuiesc sa spuneti si prietenilor dumneavoastra despre accest minunat concert ce se va tine in omagiul celui ce nu mai are nevoie de nici o descriere, Eminescu. Cu stima si consideratie Robert Szabo, Oradea
Postat 15 Ianuarie 2011, 11:24 de Robert Szabo
intrebare
nu s-ar putea fara iuliana baican chelu? este o solista atat de plata, nu transmite nici o emotie, canta precum un robot defect!
Postat 09 Ianuarie 2011, 19:09 de dan oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON