URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Mai 2010, 10:28

Iubitorii de foarte scurt metraj au 3 zile numai pentru ei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Festivalul de Foarte Scurt Metraj - Festival des Très Courts se ţine în acest week-end simultan în 25 de oraşe ale ţării, dar şi din alte 13 ţări.

La Oradea, evenimentul este organizat de Asociaţia Metrion, iar  începând de vineri până duminică, de la ora 18, nu mai puţin de 51 de filme foarte scurte, sub 3 minute, din lumea întreagă, vor fi proiectate la cinematograful Libertatea, preţul unui bilet fiind de 5 lei.

O parte dintre filmele care vor rula sunt câştigătoarele ediţiei de anul acesta a festivalului şi fac parte din toate genurile: ficţiune, animaţie, documentar, film experimental...

Anul acesta, termenul limită a fost de 15 martie, iar printre finaliste sunt şi două producţii ale unor orădeni. Lista cu cele mai bune filme ca urmare a selecţiei naţionale Tres Courts Romania 2010 sunt:

  1. Huligan de Tudor Botezatu - Iaşi
  2. Petrecere fără punct de Tudor Botezatu - Iaşi
  3. Canicule de Mirel Bran - Bucureşti
  4. The blind de Barbara Buh - Oradea
  5. 973 de Andreea Chindris - Cluj-Napoca
  6. Adam şi Eva de Cristian Corduneanu - Bucureşti
  7. Frământări de Cristian Corduneanu - Bucureşti
  8. Parabolă de Cornea Adrian, Grecu Cristian - Cluj-Napoca
  9. Reason in treason de Dragolea Mihai-Gavril - Cluj-Napoca
  10. Ghinion de Dragoş Dumistrăcel, Iaşi
  11. Chemarea datoriei de Dragoş Dumistrăcel - Iaşi
  12. 20 de ani de libertate de Fekete Szabolcs & Borsi László - Oradea
  13. Binevoitorul de Lungu Alexandru - Bucureşti
  14. White noise de Marius Pandele - Bucureşti
  15. Ezekiel 25-17 de Cristian Pleş - Timişoara
  16. http://communism.ro/ de Sántha Dénes, Damó Zsolt - Miercurea-Ciuc
  17. Refugiul de Trandafir Ionut - Feteşti

Mai multe detalii destre festival, aici

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON