Una dintre cele mai cunoscute firme de construcţii din Bihor, Dumexim, a sărbătorit vineri seara 20 de ani de la înfiinţare, motiv pentru care reprezentanţii acesteia, precum şi sute de colaboratori au petrecut până sâmbătă dimineaţa la sala de evenimente Opera Events, din Calea Aradului. Invitaţii speciali ai serii au fost Horia Brenciu, Puiu Codreanu, Tinu Vereşezan şi Ion Popa.
`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?
De stiut
Colțul juridic
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Timp liber
Campionatul European de Înot în Ape Înghețate se va organiza pentru prima dată în istorie la Oradea. Competiția va avea loc între 1 și 4 februarie în bazinul olimpic în aer liber din Parcul Brătianu. 320 de participanți din 27 de țări, inclusiv legendele acestui sport extrem, vor concura într-o apă cu o temperatura sub 5 grade C.
18 Ianuarie 2024, 11:00
Oferta debutului de an în Oradea cuprinde concerte, spectacole de teatru și stand-up comedy. Horațiu Mălăele și Maia Morgenstern aduc „Fierarii” pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, Direcția 5 va da două concerte, iar la Arena Antonio Alexe se pregătește un party cu Dirty Nano.
17 Ianuarie 2024, 14:00
ERA Park Oradea începe anul cu noi evenimente pentru copii mici și mari. Pe 21 ianuarie, centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 va găzdui un nou spectacol captivant de teatru pentru întreaga familie.
17 Ianuarie 2024, 08:59
Trupa „La Familia” pornește într-un turneu național, primul în ultimii 20 de ani, pentru promovarea noului album intitulat „Foarte”, iar turneul cuprinde și un rar concert pe scena orădeană. Acesta este anunțat pentru 23 martie, la Casa Tineretului, iar biletele se vând în regim „early bird” la prețul de 50 de lei.
16 Ianuarie 2024, 17:48
În programul concertului de joi al Filarmonicii Oradea, care va începe la ora 19, se regăsesc doar lucrări ale compozitorului Gioachino Rossini, în interpretarea orchestrei și a soliștilor invitați: Aleksandra Szmyd, Mihaela Ișpan, Alexander Utkin. „Gala Rossini” va fi condusă de dirijorul permanent la instituției orădene, Jankó Zsolt.
16 Ianuarie 2024, 12:00
Vineri, 12 ianuarie, Kiwanis Art Oradea a acordat premiile de excelență și de performanță, așa cum a promis. 30 de elevi și de tineri din Bihor au primit premii în valoare de 10.000 de lei.
Săptămâna începe cu mai multe evenimente dedicate Zilei Culturii Române, inclusiv proiecția filmului documentar „Eminescu și Cernăuții”, un concert special la Filarmonică și o expoziție de cromolitografii. De asemenea, în această săptămână sunt programate spectacole de teatru care merită văzute, inclusiv unul în regia lui Radu Afrim și cu nume mari în distribuție (Marius Manole, Mirela Oprișor, Marius Bodochi și alții), un show de stand-up comedy, numai bun de descrețit frunțile, și un concert tribut al trupei Speak Floyd.
15 Ianuarie 2024, 09:51
În Oradea vor avea loc luni, 15 ianuarie, mai multe evenimente artistice organizate pentru a marca în mod festiv Ziua Culturii Naţionale. Acestea se vor desfășura în muzee şi instituţii de cultură din oraş, între care se numără Filarmonica de Stat din Oradea, Muzeul Memorial Iosif Vulcan sau Casa Darvas - La Roche. La cea dintâi este programat un spectacol de gală.
Expoziția foto-documentară „Copilăria în Gulag”, ce surprinde viața copiilor basarabeni în perioada represiunilor totalitar-comuniste, va ajunge marți, 16 ianuarie, la Oradea. Vernisajul va avea loc la ora 12, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate.
12 Ianuarie 2024, 10:05
Galeriile de artă fotografică din Cetatea Oradea găzduiesc, începând de săptămâna viitoare, mai multe noi expoziții. Cu ocazia Zilelor Culturii Române și Maghiare, luni dimineața se va inaugura Festivalul „Carol Pop de Szathári - Szathmári Pap Károly”, cu vernisajul expoziției „Ce te legeni, codrule”, după-masa va avea loc o prezentare de imagini de epocă din seria „Poveștilor la gura sobei”.
10 Ianuarie 2024, 18:14
Zeci de lucrări în care grafica se îmbină cu fotografia şi care au ca subiect trupul femeii vor putea fi admirate începând de joi, în galeria de artă a artistului fotograf Ovi D. Pop, deschisă la Era Shopping Park din Oradea.
Singura trupă-tribut a legendarei Pink Floyd ajunge în Oradea în 20 ianuarie, la Noo’vo Resto Lounge, de pe strada Vasile Alecsandri. Speak Floyd va aduce în concert unele dintre cele mai iubite piese, de la „Shine On You Crazy Diamond” la „The Wall”. Locurile sunt limitate!
09 Ianuarie 2024, 17:05
Andrej Vesel, dirijorul croat care a deschis anul muzical 2024 la Filarmonica Oradea cu nu mai puțin de 3 concerte de Anul Nou, toate susținute cu casa închisă, va deveni noul dirijor permanent al instituției începând din stagiunea 2024-2025. Anunțul a fost făcut de directoarea Carmen Rus, iar contractul a fost semnat de Andrej Vesel în fața presei.
Urmează o nouă săptămână plină de evenimente interesante în Oradea, de la petreceri cu ritm african, până la expoziții și ateliere diverse. Duminică, de ala ora 19, la Noo’vo Resto Lounge va avea loc Supercomedia „1000 de motive”, cu Richard Balint și Sebastian Lupu.
Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti au o ofertă diversificată de spectacole pentru luna ianuarie. La cel dintâi sunt programate între altele musicalul "Scripcarul pe acoperiş" şi povestea de iubire "Cyrano de Bergerac", iar la teatrul maghiar spectacolele "Castelul din spini" şi "Beznă de mină", ambele având subtitrare în limba română.
06 Ianuarie 2024, 12:08
Din 18 ianuarie și până la începutul lunii februarie, la Filarmonica de Stat din Oradea vor putea fi admirate zeci de imagini care fac parte din expoziţia "Romania Grand Circuit", premiate în cadrul competiţiei cu acelaşi nume.
Regizorul Ion-Ardeal Ieremia, născut la Oradea, a trecut la cele veșnice la doar 58 de ani, în a doua zi din 2024. „Tumultuos, generos, intempestiv, neliniștit, cu o inteligență ascuțită”, acesta și-a pus amprenta unică asupra spectacolelor sale, având o sensibilitate mascată de simțul umorului și de o nerăbdare aspră.
03 Ianuarie 2024, 13:44
Așa cum se întâmplă în fiecare noapte de 31 decembrie, Piața Unirii din Oradea a fost cel mai aglomerat loc din oraș la trecerea dintre ani. Mii de oameni au lăsat 2023 în urmă și l-au întâmpinat pe 2024 în centrul urbei, sărbătorind alături de cunoscuți și necunoscuți primele momente din noul an. Cadoul lor a fost un spectaculos foc de artificii.
Orădenii sunt chemați să sărbătorească trecerea dintre ani în centrul orașului, unde un DJ va asigura atmosfera cu muzică antrenantă, iar la miezul nopții vor porni focuri de artificii anunțate de organizatori drept spectaculoase. Atenție, șoferi: circulația va fi oprită vreme de două ore pe câteva străzi din centrul Oradiei.
Iernile nu mai sunt ca altădată, dar pot fi totuși savurate pe pârtiile de schi și de tubing ori în drumeții prin locuri de poveste. În stațiunile din Munții Apuseni se pregătesc lecții și tabere de schi, iar ghizii anunță ieșiri în ture pe poteci cu priveliști spectaculoase asupra naturii îmbrăcate în alb.
30 Decembrie 2023, 09:31
La doar 10 ani, artistul orădean Dragoş Dobocan impresionează cu creaţiile sale la expoziţii internaţionale din întrega lume. Acesta şi-a prezentat câteva tablouri înainte de Crăciun în Dubai şi a fost invitat în 2024 la New York şi la Festivalul de Film de la Cannes.
Chiar dacă luna decembrie aproape a trecut, Oradea găzduiește evenimente interesante, de la concerte de Anul Nou, până la cluburi de carte pentru copii, piese de teatru și expoziții diverse.
26 Decembrie 2023, 09:04
Într-o atmosferă plină de bucurie, îmbrăcați în costume roșii și cu zurgălăi în mâini, aproximativ 380 de copii de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu din Oradea au invadat vineri Piața Unirii pentru tradiționalul Colind al Moșilor.
Cea de-a patra ediție a „Orașului faptelor bune” organizată în Oradea se încheie vineri seara cu o nouă serie de concerte, însoțite de un mesaj special din partea celor opt DJ-i ai Radio Zu, care, vreme de o săptămână, au realizat emisiuni din Piața Unirii și au promovat cazuri înduioșătoare.
22 Decembrie 2023, 12:01
Livia Banu, directoarea Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Oradea și specialistă în fonduri europene, a debutat ca romancieră, lansând, joi, primul său roman, „Cazul unui incendiu Art Nouveau”. Cartea este una polițistă, dar ce o deosebește de orice alt volum este că are în prim-plan orașul de pe Crișul Repede, unde Banu a imaginat un melanj interesant între arhitectura palatelor Art Nouveau, drama Holocaustului și o crimă contemporană. „Avem nevoie de povești, ele ne țin în viață și sănătoși la cap”, a spus autoarea.
Filarmonica Oradea îi invită pe melomani să întâmpine Noul An în ritmuri de vals și polcă. Astfel, datorită cererii uriașe, anunță al treilea concert extraordinar de Anul Nou, după ce pentru primele două biletele s-au epuizat rapid. Tânărul dirijor Andrej Vesel va conduce orchestra și duminică, 7 ianuarie, de la ora 19.
21 Decembrie 2023, 14:01
„Orașul faptelor bune” se apropie de final, dar orădenii se mai pot bucura de câteva concerte. Radio Zu a anunțat invitații care vor urca în seara de joi pe scena amenajată la Târgul de Crăciun din Oradea.
21 Decembrie 2023, 12:45
Concertele cu vedete se țin lanț în centrul Oradiei, la Târgul de Crăciun. După show-uri date de invitați ca The Motans, Irina Rimes, Loredana și Andra, miercuri seara distracția continuă cu Smiley și alți trei artiști.
20 Decembrie 2023, 11:03
Iubitori de natură și, mai ales, orădeni care apreciază viața sălbatică din apa și de pe malurile Crișului Repede s-au reunit, marți seară, la Primărie, unde a avut loc un eveniment dublu: lansarea unei cărți dedicate peștilor din râul orădean și a unui album cu fotografii care imortalizează biodiversitatea din oraș.
- Sexy şi rea: Damă de companie din Oradea, condamnată pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului 09:44, 28 Mar 2024
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania 15:13, 28 Mar 2024
- Un bihorean a aruncat o doză de bere, iar gestul l-a costat 5.000 de euro și închisoare cu suspendare. Vezi cine l-a pus la plată și de ce! 09:01, 28 Mar 2024
- Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 08:00, 28 Mar 2024
- Accident şocant pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Oradea: Un şofer s-a izbit cu maşina de un stâlp de protecţie. Autoturismul s-a rupt în două (FOTO/VIDEO) 23:35, 19 Mar 2024
- Bihorenii vor putea zbura aproape oriunde în lume, cu escală la Varșovia. De când încep cursele Polish Airlines de la Oradea 18:25, 26 Mar 2024
- Zborurile Oradea - Varșovia ar putea fi operate de compania aeriană națională a Poloniei 17:28, 18 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- CSM CSU Oradea întâlneşte Dinamo în ultimul joc de pe teren propriu din TOP 10 23:09, 28 Mar 2024
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 20:45, 28 Mar 2024
- Meci important, vineri seara, pentru poloiştii de la CSM Oradea, cu campioana Steaua 20:21, 28 Mar 2024
- FC Bihor începe play-offul de pe primul loc, cu un avans de şapte puncte faţă de locul 2 20:01, 28 Mar 2024
- Campanie murdară la Iași împotriva USR. Se invocă „planul secret LGBTQ” și „camere de masturbare în școli”
- UE ar putea trece la economie de război. Ce înseamnă asta
- Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit
- Noile reglementări împotriva dezinformării pe Internet. Un expert european explică noua lege valabilă în UE
Ştiri de la CAO
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:25, 06 Mar 2024
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4 - 8 martie 2024 07:34, 04 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- 2-3 luni trebuie sa treacaq 2-3 luni pana cand soferii... Postat 28 Mar 2024, 22:49 de scortosul
- oricum o .... un cumul de tampenii marca birtosul&pmo oricum din start ideea este o tampenie asa... Postat 28 Mar 2024, 22:39 de scortosul
- Sandu2100 Du-te fuga ca te aspeapta aghiotantul lui... Postat 28 Mar 2024, 22:24 de Riviera
- Ei ha Vechile metehne nu dispar uşor. Postat 28 Mar 2024, 22:24 de Maikeltroll
- Poiu " AIA DE LA CENTRU '" NU ma fa sa râd că... Postat 28 Mar 2024, 22:09 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 08:00, 28 Mar 2024
- Hoț curentat! Stă la vilă, lucra la Electrica și avea beneficii, dar nu se putea abține să fure curent 08:00, 27 Mar 2024
- Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea: „În Bihor se va circula incomparabil mai bine” 08:00, 26 Mar 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cât mai trebuie să așteptăm pentru a circula decent pe drumurile Bihorului? 00:00, 25 Mar 2024
ACTUAL
- Românii sunt penultimii în Europa, la costul muncii pe oră. Care sunt angajații europeni cel mai bine plătiți 17:44, 28 Mar 2024
- Marius Vizer rupe tăcerea! „Cozmin Gușă este campion mondial la minciună și trădare” 17:10, 28 Mar 2024
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania 15:13, 28 Mar 2024
- Supermarketurile nu vor fi închise în weekend 12:35, 28 Mar 2024
Stiri SPORTIVE
- CSM CSU Oradea întâlneşte Dinamo în ultimul joc de pe teren propriu din TOP 10 23:09, 28 Mar 2024
- Meci important, vineri seara, pentru poloiştii de la CSM Oradea, cu campioana Steaua 20:21, 28 Mar 2024
- FC Bihor începe play-offul de pe primul loc, cu un avans de şapte puncte faţă de locul 2 20:01, 28 Mar 2024
- Voleibalistele de la LPS Bihorul Oradea s-au calificat pentru turneul semifinal 2 al Campionatului Naţional U15 11:11, 28 Mar 2024
BIHOREANUL TV
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania
- Surpriză: PSD-iștii din CJ Bihor au votat Inelul Rutier Metropolitan Oradea cot la cot cu colegii din UDMR, chiar dacă noul proiect implică exproprieri mai mari (FOTO/VIDEO)
- Șeful CNAIR: Circulația pe drumul dintre Centura Oradea și autostradă se deschide joi după amiază (VIDEO)
Oradea Noastră
- Să înceapă curățenia! Prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase din Oradea 15:11, 26 Mar 2024
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
- Colectarea, simplă și nu prea... RER Vest lămurește unde trebuie să aruncăm mai multe obiecte care ne pot da bătăi de cap 14:01, 16 Mar 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Oaspeți americani în Oradea interbelică și în zilele noastre 11:39, 16 Mar 2024
Bihor
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 20:45, 28 Mar 2024
- Cum se circulă pe noul drum expres DX 16 care leagă centura Oradea de Autostrada Transilvania, dar și de DN 19 către Satu Mare (FOTO/VIDEO) 19:13, 28 Mar 2024
- Ecologiștii orădeni arată că documentația pentru lărgirea mai multor străzi din zona Universității este lacunară și cer să fie completată cu studii 18:20, 28 Mar 2024
- Poliţiştii Antidrog din Oradea au descins în Cluj: Două acţiuni de flagrant în parcarea unui centru comercial, patru bărbaţi au fost arestaţi 16:35, 28 Mar 2024
Stiri Oradea
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 20:45, 28 Mar 2024
- Ecologiștii orădeni arată că documentația pentru lărgirea mai multor străzi din zona Universității este lacunară și cer să fie completată cu studii 18:20, 28 Mar 2024
- Primăria vinde firmei Lotus Center terenul de sub restaurantul Dock, din centrul Oradiei. Cât cere pe el 15:58, 28 Mar 2024
- Istoricul orădean Gabriel Moisa a lansat un volum despre „Film și propagandă în România comunistă” (FOTO) 12:15, 28 Mar 2024
Timp Liber
- Invitații primăverii: Horațiu Mălăele, Nicu Alifantis, Iris, Sarmalele Reci și Celelalte Cuvinte se vor întâlni cu fanii orădeni 19:21, 28 Mar 2024
- Istoricul orădean Gabriel Moisa a lansat un volum despre „Film și propagandă în România comunistă” (FOTO) 12:15, 28 Mar 2024
- "Oradea donează o pâine" la o nouă ediţie. Doritorii pot oferi pâini pentru sărmani în patru locuri din oraş 14:32, 27 Mar 2024
- „Când te-am cunoscut, Cristina...”. Concert cu Maria Răducanu, sâmbătă, la Noo’vo (VIDEO) 21:01, 26 Mar 2024
Revista Familia
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
- Daniela Vizireanu și Alin Dobai la Pragul Vaida #10 12:45, 22 Mar 2024
- Gabriel Macsim în dialog cu Mircea Pricăjan la Librăria Humanitas Oradea 14:38, 12 Mar 2024
- Conferințele Familia, cu Armand Goșu: „Doi ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Cauzele, etapele și consecințele agresiunii Rusiei” 12:02, 10 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: fără apă caldă și încălzire pentru punctul termic nr. 883 12:30, 13 Mar 2024
- Termoficare Oradea, comunicat privind întreruperea furnizării energiei termice pentru 2 puncte termice din municipiu 08:54, 12 Feb 2024
- Termoficare Oradea, despre emiterea facturilor electronice prin sistemul RO e-Factura 17:53, 08 Feb 2024
- Termoficare Oradea: fără apă caldă pentru 5 puncte termice din Oradea 09:58, 30 Ian 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6085 RON
- 1 EUR = 4.973 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON