URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
13 Februarie 2011, 14:22

Tabără de vară gratuită în Maramureş, pentru elevi şi profesori

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca în fiecare an din ultimii paisprezece, Fundaţia Academia Civică condusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan organizează la Sighet (jud. Maramureş), în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi cu Fundaţia Konrad Adenauer, o şcoală de vară destinată elevilor şi profesorilor cu preocupări legate de istoria recentă a României.

Înscrierea la cursurile Şcolii de Vară, care se vor desfăşura anul acesta între 11 şi 18 iulie, este gratuită, singura cerinţă fiind ca doritorii să trimită un eseu tematic pe adresa Fundaţiei Academia Civică.

Elevii au de trecut o probă de imaginaţie: să-şi imagineze cum le va fi viaţa peste 10 ani şi să descrie la timpul trecut, în trei - cinci pagini ca de jurnal intim, "ce au făcut" în ziua de 25 martie 2021, încadrându-şi povestea în contextul social şi politic al acelei zile de peste un deceniu. Pentru profesori tema concursului este "Ce ar trebui să cuprindă un proiect didactic referitor la deportările în Bărăgan".

Lucrările pot fi trimise prin poştă, pe adresa Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, OP 22, CP 216, sau prin e-mail la adresa acivica@memorialsighet.ro, până la data de 1 mai.

Eseurile vor fi jurizate de reprezentanţi ai Fundaţei Academia Civică, ai Fundaţiei Konrad Adenauer şi ai Ministerului Educaţiei.

Orice informaţii suplimentare se pot obţine de la Fundaţia Academia Civică, tel. 021.312.98.52, fax 021.312.58.54, e-mail acivica@memorialsighet.ro, site www.memorialsighet.ro.

Cheltuielile de transport, cazarea şi masa pentru elevi vor fi suportate de Fundaţia Konrad Adenauer, iar diurna, cazarea şi cheltuielile de transport pentru profesori vor fi suportate de Ministerul Educaţiei.

Şcoala de Vară de la Sighet se desfăşoară anual la Memorialul Victimelor Comunismului, amenajat la iniţiativa Academiei Civice în clădirea fostei închisori comuniste în care au fost încarcerate elitele politice, universitare şi teologice ale României, între anii 1948 - 1964.

La Sighet au fost exterminaţi, între mulţi alţii, Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ, istoricul Gheorghe Brătianu, patru episcopi greco-catolici, zeci de profesori universitari, foşti miniştri în guvernele interbelice, generali, scriitori, dar şi ţărani simpli.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON