URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iunie 2010, 18:23

Vizer dă un ultimatum finanţatorilor FC Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, orădeanul Marius Vizer, şi-a exprimat dorinţa de a prelua managementul lui FC Bihor. Patron al Centrului de Fotbal Liberty, Vizer a declarat joi că aşteaptă un răspuns din partea finanţatorilor FC Bihor până la începutul săptămânii viitoare. Omul de sport a precizat că nu este interesat de preluarea altor cluburi din ţară.

"Am lansat discuţiile cu finanţatorii clubului FC Bihor şi le-am transmis că aştept un răspuns, până cel târziu luni. Doresc managementul clubului orădean şi nu sunt la prima propunere. Trebuie să ştiu până luni, ori e albă, ori e neagră, pentru că echipa ar trebui să înceapă pregătirile", a spus Marius Vizer.

Patronul Centrului de Fotbal Liberty spune că, în cazul în care va prelua FC Bihor, nu doreşte să fie presat de timp legat de pregătirea şi strategia pentru viitorul sezon. Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo a precizat că nu este deloc interesat de o altă echipă. "Nu mă interesează decât FC Bihor pentru că Oradea îmi este la suflet. Nu mă interesează nicio altă ofertă", a spus Vizer.

Preşedintele FC Bihor, Ioan Lucian, a declarat săptămâna trecută pentru BIHOREANUL că poartă negocieri pentru atragerea unui partener privat în cadrul clubului în pregătirea viitorului campionat, prima şi cea mai serioasă ofertă fiind a omului de sport Marius Vizer. Preşedintele FIJ a mai avut o tentativă de preluarea a FC Bihor în vara anului trecut dar, în ultima clipă, cele două părţi s-au văzut în imposibilitatea de a cădea de acord asupra unui parteneriat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Aveti dreptate
Din pacate toti aveti dreptate .... si e pacat pt. ca saracia se suprapune peste acest retur de campionat in care echipa a inceput sa miste ceva ... a obtinut rezultate bune cu fruntasele .... Pacat
Postat 18 Iunie 2010, 10:50 de Miki
Tzeap
O mare tzeapa.El o sa ia echipa, nu baga nici un ban, o sa isi creasca in doi ani jucatorii, promoveaza, in 2012, vinde o parte din jucatori, si apoi inainte de alegeri se retrage strategic. Adik, fiind alegeri, primaria va fi santajata deoarece fiind campanie electorala nimeni nu isi va permite sa lase echipa de izbeliste si in aceste conditii Vizer repeta RETZETA din 2003.
Postat 18 Iunie 2010, 10:02 de Ion
Dubios?
Eu unu lucru stiu, el a vandut la primarie, acuma tot el vine si ia de la primarie, deci ?? ce pot sa gandesc ? cred ca a castigat bani multi de pe spatele nostru si din bani oradeanilor, cu spijinul fostilor primari si purtatori de cuvant .
Postat 18 Iunie 2010, 09:20 de Guta
Facatura
Asta-i facatura .....Praf in ochi ... Vizer vrea managementul lui FC BIHOR ... deci nu vrea sa investeasca ci vrea sa conduca .... si asta cu ultimatum nu cu negocieri ... si bineinteles ca raspunsul va fi NU ...iar oradenii vor ramane cu imaginea ca Primaria nu vrea sa vanda clubul unui manager de succes ...asa cum s-au manifestat oradenii si cand a venit italianul ala la care nici nu merita sa-i pomenesti numele .....
Postat 18 Iunie 2010, 08:36 de Sandu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON