URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Aprilie 2016, 20:11

Simona Kadas s-a implicat în organizarea concursului "Bucharest International 10 K" şi speră să organizeze şi la Oradea un maraton de anvergură internaţională

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeancă Simona Kadas a făcut parte dintre organizatorii concursului "Bucharest International 10 K", competiţie care s-a desfăşurat pe data de 17 aprilie pe străzile din jurul Arcului de Triumf din Bucureşti şi la care au luat parte sportivi de valoare din Kenya, Maroc, Tunisia, dar şi din Europa.

Pe lângă aceştia au fot prezenţi şi sportivi de elită din ţara noastră. La capătul celor 10 km, primul care a trecut linia de sosire a fost kenyanul Kimaiyo Hillary Kiptum Maiyo, urmat de un alt compatriot de-al său şi de un concurent din Maroc.

Cel mai bine clasat atlet din ţara noastră a fost Alexandru Corneschi, sosit al V-lea.

La feminin, locul I a fost ocupat de atleta kenyana Olgo Christine Moras, aici, în schimb, pe locul III a sosit atleta română Paula Todoran.

La sfârşit, eforturile atleţilor au fost răsplătite cu premii în bani, cupe şi cadouri.

Invitaţi de onoare au fost Elisabeta Lipă, ministrul sportului şi tineretului, campioanele olimpice Viorica Viscopoleanu (de la Mexico 1968), Maricica Puica (Los Angeles 1984), Doina Melinte (Los Angeles 1984), Paula Ivan (Seul 1988) şi principala organizatoare a competiţiei, campioana olimpică Constantina Diţă (Beijing 2008).

"Pentru mine a fost o onoare să fac parte din staff-ul de organizatori a concursului NN Bucharest International 10 K. A fost o experienţă foarte plăcută, dar şi foarte obositoare în acelaşi timp. Am muncit alături de o profesionistă, cum este Constantina Diţă, de la care am învăţat multe. Constantina chiar mi-a propus sa organizam şi la Oradea un maraton. Mă voi gândi serios la propunerea ei şi se poate ca pe viitor, în colaborare cu ea, să organizam o competiţie frumoasă şi de mare anvergură. Mă bucur că am putut să fiu alături de cele mai importante personaje din atletismul romanesc şi mondial", a declarat Simona Kadas, cea care de câţiva ani organizează şi ea la Oradea diferite competiţii de alergare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON