URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2014, 10:21

Scor record în Liga a IV-a, la Hidişel: 18-0

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etapa a VIII-a a a campionatului Ligii a IV-a la fotbal a consemnat în weekend un scor mai puţin întâlnit pe terenurile de fotbal. Astfel, duminică, la Hidişel, echipa locală FC a surclasat cu scorul de 18-0 ultima clasată, Liberty Pomezeu.

Șase goluri le-a reușit cu această ocazie jucătorul Ramses Gado, în timp ce Chețan a marcat și el de patru ori.

Liderul clasamentului, Luceafărul Oradea și-a onorat blazonul și s-a impus din nou, de această dată la Salonta, pe terenul Olimpiei, cu scorul de 5-0. O altă echipă de pe podium, CF Bihorul Beiuș, a câștigat în deplasare, cu scorul de 3-1, pe terenul celor de la Partium Oradea. Și tot în deplasare, în această etapă, a reușit să se impună, cu trei goluri marcate, FC Bihor II, care a câștigat fără să primească gol, la Vașcău, cu Poiana Budureasa.

De remarcat ar mai fi și victoria de pe teren propriu a celor de la CSO Ștei, care au câștigat cu 2-0 duelul cu Crișul Sântandrei, formația din Ștei ajungând acum pe locul IV.


Rezultatele și marcatorii etapei a VIII-a din Liga a IV-a:

CSU Partium Oradea - CF Bihorul Beiuş   1-3

Marcatori: D. Toma 44 (autogol) /A. Ban 35, Micle 75, Mândru 90

FC Hidişelul de Sus - CF Liberty Pomezeu   18-0

Marcatori: Gado 2, 22, 34, 55, 61, 80, Chețan 15, 40, 41, 49, Cr. Abrudan 20, Bundea 46, 48, Neaga 53, S. Ban 69, 75, 88, Ungur 68

CSO Ştei - Crişul Sântandrei   2-0

Marcatori: B. Dumuța 18, Cr. Pele 89

Poiana Budureasa - FC Bihor II Oradea   0-3

Marcatori: Lukcs Zs. 57, Sas 59 (11 m), Vlad 85

Unirea Valea lui Mihai - FC Universitatea Oradea   2-1

Marcatori: Illyes 10, Gyula 30 / Avășanu 61

Victoria Avram Iancu - Viitorul Borş   3-2

Marcatori: M. Bene 16, 60 (11 m), 62 / Varodi (autogol) 33, Varitz 41

Viitorul Marghita - Crişul Aleşd   1-2

Marcatori: Hosu 71 / D. Varga 10, A. Varga 87

CSM Olimpia Salonta - Luceafărul Oradea   0-5

Marcatori: Sfârlea 20, Balea 44, Ciuciu 65, Agiurgioaiei 81, 84

Clasament:

1. Luceafărul            8       7       1       0       47-2  22

2. FC Hidişel             8       6       2       0       30-3  20

3.Bihorul  Beiuş       8       6       2       0       26-6  20

4. CSO Ştei               8       6       1       1       23-10 19

5. Olimpia Salonta    8       5       1       2       25-12 16

6. Sântandrei           8       4       2       2       20-9  14

7. V. Mihai                 8       4       0       4       18-15 12

8. Borş                     8       4       0       4       17-14 12

9. Partium                 8       4       0       4       21-21 12

10. Marghita             8       3       1       4       11-18 10

11. FC Bihor II        8       3       0       5       14-13 9

12. A. Iancu             8       2       1       5       11-24 7

13. U Oradea         8       2       0       6       11-20 6

14. Aleşd               8       2       0       6       8-39  6

15. Budureasa       8       0       1       7       4-26  1

16. Liberty              8       0       0       8       7-61  0

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
M -au furat arbitrii
Asa nu se mai poate domnule Vancea. Am fost furat de arbitri in cel mai josnic mod. Primul gol a fost din opsaid.........apoi sa rupt totul. Daca noi inscriam la 1-0 cand am iesit din propria suprafata de pedeapsa, altul era desnodamantul acestui meci. Dar nu ne-au lasat arbitrii sa jucam deloc. Apropo si observatorul are vina lui ca putea sa opreasca meciul la 0-0 avand in vedere scandarile rasiste din tribuna la adresa mea si a sotiei mele care de fapt este trezorierul echipei. Daca nu facece ceva AJF-ul ma retrag din campionat.....dar parca n-as renunta la bugetul pe care il smecheresc de la echipa, nu eu ci trezoriera echipei.
Postat 14 Octombrie 2014, 13:06 de SORA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON