URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 August 2015, 18:47

Şase bihoreni s-au clasat pe primul loc la Cupa Time Out Benvenuti la tenis de câmp

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfăşurată pe parcursul mai multor zile, începând de sâmbătă şi până luni, cea de-a 16-a ediţie a turneului naţional de tenis pentru copii şi juniori dotat cu Cupa Time Out Benvenuti s-a bucurat de un real succes, reunind la start un număr de 67 de concurenţi din înteaga ţară. Competiţia a fost organizată de CS Sănătatea, în parteneriat cu sponsorul oficial, Benvenuti, care a asigurat fondul de premiere, în valoare de 8.000 lei.

Tenismenii bihoreni au avut comportări bune şi s-au numărat printre premianţi, clasându-se pe podium la mai multe categorii de vârstă. Iată însă rezultatele înregistrate:

10 ani fete: turneu final: 1. Ivana Cioringa (TC Sun Albă Iulia), 2. Sonia Magda (Iris Ştei), 3. Denisa Şandru (Act Alba Cugir), 4. Bianca Chindlea (Sănătatea Oradea)

10 ani băieţi: turneu final: 1. Lucian Codea (Act Alba Cugir), 2. Dominik Mihali (Sănătatea Ergolemn Satu Mare), 3. Vlad Henegariu (TC Radu Hărnuţ Cluj-Napoca), 4. Andrei Ţigan (Voinţa Oradea)

12 ani fete: finala: Bianca Moise (Voinţa Oradea) – Daria Fernandes (Act Alba Cugir) 6-3, 6-2; locurile 3: Cara Meşter (CS Marc Cluj-Napoca), Andreea Roman (Sănătatea Oradea)

12 ani băieţi: 1. Eric Verdeş (CSM Zalău), 2. Andrei Alexandru (TC Baia Mare), 3. Dorin Florin Ţîrle (Iris Ştei), 4. Paul Drăgan (CS Tom)

14 ani fete: finala: Iulia Marko (Amefa Arad) – Francesca Săteanu (Metalul Salonta) 6-4, 3-6, 6-4; locurile 3: Anda Ghinga (ACS Cristal), Andreea Vîşcan (CSM Arad)

14 ani băieţi: finala: Nemes Nimrod (Sănătatea Oradea) – Andrei Buglea (CS Timişoara) 6-1, 6-3; locurile 3: Erik Funkenhauser, Luca Pandi (ambii Sănătatea Ergolemn Satu Mare)

16 ani fete: turneu final: 1. Nora Nemes (Sănătatea Oradea), 2. Tania Negrău (Voinţa Oradea), 3. Ioana Răcăuţanu (Sănătatea Ergolemn Satu Mare), 4. Lucia Anastasia Bodoni (Sănătatea Oradea)

16 ani băieţi: finala: Alexandru Stokker (Sănătatea Oradea) – Raul Ciupe (TC Zalău) 6-3, 6-4; locurile 3: Andy Brad (Iris Ştei), Csaholczi Arnold (For Sport Satu Mare)

Dublu 14 ani feminin: 1. Iulia Marko (Amefa Arad), Anamaria Şerfezi (Sănătatea Oradea); 2. Bianca Moise (Voinţa Oradea), Francesca Săteanu (Metalul Salonta); 3-4. Daria Jula (Voinţa Oradea), Cristina Pavel (Sănătatea Oradea); Andreea Roman (Sănătatea Oradea), Anda Ghinga (ACS Cristal)

Dublu 16 ani masculin: 1. Alexandru Stokker (Sănătatea Oradea), Raul Ciupe (TC Zalău); 2. Csaholczi Arnold, Luca Pandi (ambii Sănătatea Ergolemn Satu Mare); 3-4: Horea Chindlea (Sănătatea Oradea); David Brad (Iris Ştei); Andy Brad (Iris Ştei), Lucas Neagu (Helios Timişoara)

De precizat faptul că, la sfârşit, sportivii clasaţi pe podium au fost recompensaţi cu diplome, cupe, medalii şi vouchere oferite de Benvenuti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON