URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iunie 2010, 15:10

Record mondial la Wimbledon: Un meci care a ţinut 10 ore

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În primul tur al turneului de grand-şlem de la Wimbledon, doi tenismeni au jucat o partidă de tenis timp de mai bine de zece ore. Francezul Nicolas Mahut şi americanul John Isner stabilit astfel recordul mondial pentru cel mai lung meci de tenis din istorie.

Partida a început cu americanul în prim plan, acesta câştigând setul I cu 6-4. Mahut a revenit, însă, şi s-a impus în urmatoarele două cu 6-3, 7-6, iar Isner s-a impus în setul 4 cu 7-6.

Actul decisiv a fost cel mai lung. Cei doi sportivi au jucat mai bine de 7 ore pentru a putea fi departajaţi. Iar cum acest lucru nu s-a întâmplat, arbitrul a decis să întrerupă întâlnirea la scorul de 59-59, pe fondul oboselii jucătorilor.

John Ishner a depăşit şi recordul celor mai mulţi aşi reuşiţi într-o partidă, el izbutind 98, faţă de 78 cât era precedenta performanţă stabilită de Ivo Karlovic.

Chiar şi epuizaţi după un asemenea maraton, sportivii s-au declarat nerăbdători să vadă cine va fi învingătorul. "Este un campion. Trebuie să luptăm. Trebuie să câştige cineva. Mâine o să vedem cine. Am jucat de prea mult timp", a declarat Mahut. "O asemenea partidă nu se va mai repeta vreodată. Şi încă nu este gata!", a spus şi Isner.

Precedentul record de durata a unei partide de tenis fusese stabilit de Fabrice Santoro şi Arnaud Clement, în 2004, la Roland Garros, ei jucând timp de 6 ore şi 33 de minute.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON