URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Mai 2011, 10:56

Recital de goluri în Liga a IV-a Team Sport la fotbal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Festival de goluri în etapa din weekend a campionatelor organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor. Astfel, în runda cu numărul 28 a Ligii a IV-a, toate echipele şi-au înscris numele pe lista marcatorilor, scorul etapei reuşindu-l pe teren propriu echipa Unirea Valea lui Mihai, învingătoare cu categoricul rezultat de 13-1 în faţa celor de la Kinder Hocman.

Goluri multe în antepenultima etapă a Ligii a IV-a Team Sport s-au marcat şi la Vaşcău, acolo unde formaţia gazdă, Biharea, a dispus cu scorul de 7-3 de echipa Stăruinţa Săcuieni.

Dintre formaţiile învingătoare în deplasare în această etapă, de departe s-a remarcat Cetatea Biharia, câştigătoare cu scorul de 4-1 pe terenul grupării Liberty Oradea.

Jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise în această rundă este Szalai, de la Unirea Valea lui Mihai, care în meciul cu cei de la Kinder şi-a trecut nu mai puţin de 5 ori numele pe lista marcatorilor.

În Liga a V-a, scorul etapei l-au reuşit Viitorul Marghita şi Unirea Roşia, ambele învingătoare cu acelaşi rezultat, de 11-0, pe teren propriu.


Rezultatele şi marcatorii etapei din weekend a competiţiilor organizate de AJF Bihor:

Liga a IV-a Team Sport Etapa 28

Unirea Valea lui Mihai - Kinder Hocman 13-1

Nistor 3, E Popa 7, 21, 33, 64, Iambor 12, Szalai 16, 21, 60, 63, 74, Crişan 69, 88 - Fl Pop 76

Eliminat: Vaida M. (Kinder) în min. 56 pentru cumul de cartonaşe galbene

La juniori 1-1 (Letai Gabor - Dunşoară Sergiu)

Luceafărul II Oradea - CSC Sînmartin    4-1

Tăut 23, L Molnar 30, Popescu 50, Roşu 90  - O . Morna 27 (11 m)

La juniori 1-1 (Dihenes Karoly - Hanaş David)

Victoria Avram Iancu - Poiana Budureasa 1-2

Vinter 79 - Negrita A 2, L Junc 82

La juniori 2-4 (Baran Zoltan, Fâşie Vlad - Tau Cătălin 2, Tonca Călin 2)

Liberty Oradea - Cetatea Biharia             1-4

M Popa 29 - Muzsnay 15, 50, Reşte 27, 73

Eliminaţi: Ciorba şi Marincean (ambii de la gazde) în min. 75 pentru cumul de cartonaşe galbene

Meciul s-a interrupt în min. 75 după ce, în urma cartonaşului roşu văzut de Marincean Constantin, s-a creat un meleu în jurul arbitrului, mai mulţi jucători ai gazdelor aducând injurii brigăzii de arbitri, iar jucătorul Ciorba Cristian şi Marincean au bruscat, respectiv au lovit arbitrul şi arbitrul asistent.

La juniori 1-1 (Coita George - Almăşan Robert)

Biharea Vaşcău - Stăruinţa Săcueni                      7-3

M. Merce 31, M Haica 32, 35, Iovan 44, Hărdălău 47, Boca 51 (11 m), 87 - Trofin 19, 57, M Popovici 62

La juniori 9-2 (Tulvan Roberto 2, Micula Rareş 3, Gotz Wilhelm 2, Tudor Vlad, Gotz Tomas - Szucs Jancsika, Tirla Vlad)

Izvorul Cociuba  - Crişul Aleşd                  5-3

Matica 21, 45, Budean 31, 65, Florea 52 - Teodorescu 7, 55, Cărbunaru A 13

La juniori 10-2 (Hut Darius 3, Irimie Andrei 4, Ferenc Jacint 2, Tomuţa Marius - Ventel Onisim, Florian Vlad)

Tricolorul Alparea - Viitorul Popeşti         4-1      

Lascu 21, 45+1, 90, Galiş 89 - Cosma 63

La juniori 6-0 (Tocai Marcel 2, Puşcaş Nicolae, Cora Marius 2, Ariton Viorel)

Locadin Ţeţchea - Frontiera Oradea                    5-3

Borzescu 8, 10, Cr Butuc 20, 23, Varga 27 - Trifa  11, Pihuleac 40, 61

La juniori 1-7 (Puie Romeo - Jurcă Cristian 2, Liberţ Florin, Laszlo Zosltan 4)


Liga a V-a etapa 25

Seria 1

Restanţă

Viitorul Marghita - Sporting Lugaş                      11-0

Şumălan 5, 70, Cadar 36, Naghi 40, M Daroczi 45, 80, Ignat 52, 55, Pop Fr. 60, Miclean 65, Hebriştean 90

Inter Aştileu - Bayern Oradea                                3-2

Bela 7, Sîrca 55, 66 - Cearnău 34, Matei Cr. 75

Voinţa Suplac - Foresta Tileagd                2-4

Kovacs J 16, 25 - Palotas 19, E Mladin 60, Bocoş 73, Gyuro 89

Vulturul Verde - Stânca Vadu Crişului    4-1

A Popa 61 (ag), Kovacs J 72, Ghite 78, Oşan 80 - Ile 44

Minerul Şuncuiuş - Viitorul Borş               4-3

Dobai 16, 69, 90, 93 - Lazăr Fl. 39, 65, 76

Viitorul Brusturi - Viitorul Marghita                   4-1

Căbuţa L. 26, 68, M Gug 27, Tătar 73 - Forizs 3

Sporting Lugaş - CSU Partium                 0-3

Szilagyi 46, 76, 86


Seria 3

FC Paleu - CF Bihorul II Beiuş                  6-1

I. Avram 14, Mudura 21, Ienciu 33, Corpaş 59, 88, Avram C. 90 - Dăgău 88

Viitorul Nucet - Viitorul Josani      3-0      

Dumuţa G. 46,, Tuduce M. 47, 75

Unirea Roşia - Arsenal Uileac                    11-0

Bolha 14, Mitran 17, V. Burescu 24, Bolojan 48, 72, 76, 90+3, Turc 52, Maliţa 61, Uşvat 78, Tirla L. 81

Gloria Căbeşti - FC Hidişelul de Sus                    4-8

Manea 10, 33, Moghiş 38, Liber 45 - Filip A 1, 22, Grozav 16, 20, Fâşie 36, Fărcuţa 50, 57, 83

Cetatea Finiş - Avântul Mizieş                   8-0

Imre T. 5, 14, Iancu D. 11, 41, Halasz 44, Antok 53, Bogdan 65, 77

Cupa României - 1 iunie ora 17

CSO Ştei - Luceafărul II Oradea

Tricolorul Alparea - Unirea Valea lui Mihai

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON