URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2015, 12:04

O nouă victorie clară pentru Luceafărul Oradea în Liga a IV-a

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etapa a XXV-a a Ligii a IV-a Bihor la fotbal, desfăşurată în perioada 9-10 mai, a consemnat victorii pentru primele trei clasate. Liderul ierarhiei, Luceafărul Oradea, deşi a evoluat în deplasare, s-a impus de-o manieră categorică pe terenul celor de la Viitorul Borş, cu scorul de 8-0, dovedind încă o dată că este cu o clasă peste celelalte competitoare. Astfel, Luceafărul a bifat a 24-a victorie din 25 posibile şi are un golaveraj impresionant, 146-7.

În partida de la Borş, o triplă a reuşit Constantin Roşu, iar o dublă Balea.

Ocupanta poziţiei a II-a, Crişul Sântandrei a jucat pe teren propriu şi s-a impus la scor de neprezentare, cu 3-0, în faţa celor de la Unirea Valea lui Mihai. În schimb, o partidă spectaculoasă, cu multe goluri s-a consemnat în meciul pe care cea de-a treia clasată, FC Hidişel l-a susţinut în deplasare, la CSU Partium Oradea. După o partidă cu nouă goluri, FC Hidişel s-a impus cu scorul de 5-4, după ce a marcat golul victoriei însă în prelungiri, în minutul 90+3, prin Mureşan.

O  dublă a reuşit-o pentru FC Hidişel în acest meci Fărcuţa, cel care a înscris o dată însă şi-n propria poartă.

Derby-ul sudului, dintre CF Bihorul Beiuş şi CSO Ştei, desfăşurat pe terenul primei formaţii, s-a încheiat cu victoria clară a gazdelor, care s-au impus cu 3-0.

Echipa a II-a a clubului de fotbal fanion a judeţului, FC Bihor II a jucat în runda din week-end pe teren propriu şi s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa celor de la Victoria Avram Iancu, cel de-al doilea gol înscriindu-l Zsombor Lukacs.


Rezultatele şi marcatorii etapei a XXV-a a Ligii a IV-a Bihor la fotbal :

CSU Partium Oradea - FC Hidişel  4-5

Marcatori: Gego 9, Szeleş 48, Fărcuţa 70 (autogol), Hosu 84 / Fărcuţa 13, 54, Bundea 73, Pocian 78, Mureşan 90+3

CF Bihorul Beiuş - CSO Ştei   3-0

Marcatori: D. Toma 39, Chiş-Toie 41, Mihuţa 84

CF Liberty Pomezeu - Poiana Budureasa Vaşcău   0-2

Marcatori: M. Bocşe 61, Haica 87 

Crişul Sântandrei - Unirea Valea lui Mihai   3-0

Marcatori: Ungur 31, Boneta 47, Cl. Copil 88

FC Bihor II Oradea - Victoria Avram Iancu   2-0

Marcatori: Bălăiban 49, Lukacs Zs. 58

FC Universitatea Oradea - Viitorul Marghita   2-1

Marcatori: A. Ilieş 18, Chebeleu 86 (11 m) / Forizs 13 (11 m)

Viitorul Borş - Luceafărul Oradea   0-8

Marcatori: Balea 8, 83, Balla 18, C. Roşu 24, 32, 79, Sfârlea 34, Teşedan 60

CSM Olimpia Salonta - Crişul Aleşd   3-1

Marcatori: P. Flavian 62, Ţârlea 68, Baran 75 / D. Varga 36 (11 m)


Clasament:

1. Luceafărul                          25    24    1      0      146-7        73    

2. Crişul Sântandrei               25    19    3      3      75-18        60    

3. FC Hidişel                          25    18    5      2      83-25        59    

4. Olimpia Salonta                  25    17    2      6      63-33        53    

5. CSO Ştei                            25    14    3      8      46-32        45

6. CF Bihorul Beiuş               25    12    5      8      52-34        41    

7. Partium Oradea                  25    12    4      9      57-48        40

8. FC Bihor II                        25    12    2      11    55-34        38    

9. Unirea Valea lui Mihai       25    11    1      13    46-45        34    

10. Viitorul Borş                                25    10    2      13    34-57        32

11.Viitorul  Marghita             25    8      2      15    33-50        26

12. Poiana Budureasa            25    7      1      17    24-67        22

13. Universitatea Oradea       25    5      5      15    34-68        20

12. Victoria Avram Iancu      25    5      4      16    26-60        19

15. Crişul Aleşd                     25    5      2      18    26-88        17

16. Liberty Pomezeu             25    0      0      25    21-155      0

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON