URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2010, 16:03

Naţionala de polo este favorită pentru calificarea la Campionatul European

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Polo cu calificarea pe masă, asta se va întâmpla de vineri până duminică la cel mai cochet bazin de polo din ţară, Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" unde patru echipe reprezentative: Rusia, Olanda, Marea Britanie şi România se vor bate pentru primele două locuri care asigură prezenţa la turneul final al Campionatului European, programat la Zagreb în perioada 29 august - 11 septembrie 2010.

Antrenorii echipei României, Kovacs Istvan şi Ladislau Balanov, susţin că ultima reprezentaţie a echipei noastre, acel 13-10 cu Turcia nu a fost un examen tocmai reuşit însă datele problemei vor fi cu totul altele la acest turneu unde România nu-şi permite luxul de a trata adversarii de sus pentru că la mijloc este prezenţa la turneul final al Campionatului European.

"Trebuie să fim prezenţi la Zagreb mai ales că oraşul croat a câştigat disputa cu Oradea şi Debrecen în organizarea acestui turneu final. Naţionala noastră este pregătită 100% pentru aceste jocuri şi nici nu concep să nu se califice, în opinia mea, de pe primul loc", a spus şeful federaţiei române de specialitate, Anatol Grinţescu.


Programul turneului de la Oradea

Vineri, 30 aprilie
16:30 România - Marea Britanie (TVR 1)
18:15 Olanda - Rusia

Sâmbătă, 1 mai
16:30 România - Olanda (TVR 1)
18:15 Rusia - Marea Britanie

Duminică, 2 mai
10:30 România - Rusia (TVR 1)
12:15 Olanda - Marea Britanie


Componenţa celorlalte două grupe de calificare:
Grupa A (Istanbul): Spania, Slovacia, Turcia, Malta.
Grupa B (Atena): Macedonia, Grecia, Franţa, Slovenia.

*Se califică la turneul final primele două clasate din fiecare grupă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON