URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Septembrie 2016, 16:33

Luceafărul se duelează sâmbătă cu CS Balotești

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După victoria de la Timișoara, cu ASU Poli, formația bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea revine pe teren propriu și sâmbătă, de la ora 11, va disputa următorul joc din campionatul Ligii a II-a.

În cadrul rundei cu numărul 10, elevii antrenorului Erik Lincar vor primi replica celor de la CS Balotești.

Jocul, programat la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, va opune două echipe din partea a doua a clasamentului, chiar vecine în ierarhie. Dacă bihorenii ocupă locul XIV cu 10 puncte, în schimb ilfovenii se situează pe poziția a XVI-a, cu 9 puncte.

Cu moralul ridicat și având în vedere că vor avea în față un adversar din partea inferioară a clasamentului, jucătorii de la Luceafărul nu concep altceva în jocul de sâmbătă, decât victoria, care le-ar mai aduce trei puncte importante în clasament și i-ar mai urca câteva locuri în ierarhie.

Dacă bihorenii vin după cea mai clară victorie din acest sezon, 3-1 la Timișoara, CS Balotești s-a impus în etapa anterioară pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața ultimei clasate, Șoimii Pâncota.

Ca de obicei, intrarea spectatorilor la jocul de acasă al Luiceafărului va fi liberă.

Dintre jocurile de sâmbătă ale etapei din acest week-end din Liga a II-a, se mai remarcă partidele de la Sf. Gheorghe, unde va evolua UTA Bătrâna Doamnă, Satu Mare, unde Olimpia va primi replica Dunării Călărași, respectiv cel de la Clinceni, unde Academica o va avea ca adversară pe Dacia Unirea Brăila. Derby-ul rundei va avea loc însă duminică, între FC Brașov și Chindia Târgoviște.


Etapa a X-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri:

Ora 16:00 Juventus Bucureşti - Unirea Tărlungeni

Sâmbătă:

Ora 11:00 Metalul Reşiţa - Foresta Suceava

Ora 11:00 Şoimii Pâncota - ACS Berceni

Ora 11:00 Luceafărul Oradea - CS Baloteşti

Ora 11:00 CS Afumaţi - ASU Politehnica Timişoara

Ora 11:00 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - UTA Bătrâna Doamnă

Ora 11:00 Olimpia Satu Mare - Dunărea Călăraşi

Ora 15:00 FC Academica Clinceni - Dacia Unirea Brăila

Duminică:

Ora 15:00 FC Braşov - Chindia Târgovişte

Luni:

Ora 18:00 CS Mioveni - CSM Râmnicu Vâlcea


Clasament:

1

Juventus Bucureşti

9

7

1

1

31-3

22

7

2

FC Braşov

9

6

3

0

20-10

21

9

3

Chindia Târgovişte

9

7

0

2

16-8

21

9

4

UTA Bătrâna Doamnă

9

6

2

1

19-6

20

5

5

Foresta Suceava

9

6

1

2

21-13

19

7

6

CS Mioveni

9

5

3

1

13-6

18

6

7

Olimpia Satu Mare

9

5

1

3

22-8

16

1

8

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

9

4

3

2

18-8

15

0

9

Dacia Unirea Brăila

9

4

1

4

13-14

13

1

10

Unirea Tărlungeni

9

3

3

3

13-9

12

-3

11

CSM Râmnicu Vâlcea

9

3

3

3

12-12

12

0

12

CS Afumaţi

9

3

2

4

26-11

11

-4

13

Dunărea Călăraşi

9

3

2

4

10-11

11

-4

14

Luceafărul Oradea

9

3

1

5

7-8

10

-5

15

FC Academica Clinceni

9

3

1

5

15-19

10

-2

16

CS Baloteşti

9

2

3

4

13-15

9

-6

17

ASU Politehnica Timişoara

9

2

2

5

13-18

8

-7

18

Metalul Reşiţa

9

2

0

7

6-23

6

-6

19

ACS Berceni

9

0

0

9

6-26

0

-12

20

Şoimii Pâncota

9

0

0

9

1-67

0

-12

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON