URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 August 2014, 22:59

Juniorul clubului FC Bihor George Mada se va întâlni cu vedeta braziliană Luiz Gustavo

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jucătorul clubului FC Bihor George Mada (foto), de la grupa de vârstă cu jucători născuţi în anul 2004, a fost selectat de Cartoon Network pentru întâlnirea cu fotbalistul brazilian Luiz Gustavo, care va avea loc în Germania, în perioada 12-16 august.

În cadrul concursului organizat la emisiunea Academia de Fotbal a postului TV, fiecare participant trebuia să trimită un videoclip personal, prin care să îşi arate talentul în jongleriile cu mingea. Prin videoclipul său, George Mada, jucător antrenat de Marius Suciu, a impresionat juriul şi a fost selectat pentru această întâlnire pe care câştigătorii din mai multe ţări o vor avea cu vedeta braziliană Luiz Gustavo.

Pe de altă parte, jucătorul Darius Haş, legitimat tot la clubul FC Bihor, dar la grupa de vârstă 2000, antrenor acelaşi Marius Suciu, şi-a impresionat colegii şi cunoscuţii nu numai prin talentul fotbalistic pe care-l are, ci şi prin rezultatele foarte bune la învăţătură. Astfel, la Examenul de Evaluare Naţională de la clasa a VIII-a, acesta a obţinut nota maximă, 10, atât la matematică, cât şi la limba română. Astfel, "Darius a demonstrat că se poate face şi şcoală, dar şi sport în acelaşi timp", după cum a declarat antrenorul coordonator al Centrului de Copii şi Juniori de la FC Bihor, Călin Cheregi.

În prezent, Darius, împreună cu colegii săi de la grupa de 2000 a clubului orădean se află într-un stagiu de pregătire centralizată la Şuncuiuş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON