URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Aprilie 2015, 18:05

FC Bihor primeşte replica echipei FC Caransebeş. Suporterii, invitaţi să susţină echipa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După o săptămână tumultoasă, marcată de incertitudine în ceea priveşte organizarea jocului din acest sfârşit de săptămână, dar şi prin nemulţumirea jucătorilor, care s-au săturat să tot audă cum nu-şi pot primii drepturile salariale, echipa orădeană de fotbal FC Bihor va susţine sâmbătă, cu începere de la ora 11, pe teren propriu, la Stadionul Iuliu Bodola, jocul din cadrul etapei a IV-a a fazei play-out din Seria a II-a a Ligii a II-a.

Formaţia orădeană va primi replica aceleaşi echipe, FC Caransebeş, grupare pe care a învins-o sâmbăta trecută, pe terenul ei, cu scorul de 2-1.

Pe lângă situaţia complicată şi de-a dreptul dramatică de la club, din cauza situaţiei financiare, jocul de sâmbătă se anunţă foarte important pentru ambele echipe, în tentativa lor de a evita ultimul loc, cel care duce la barajul pentru salvarea de la retrogradare. În cazul unei victorii, FC Bihor ar depăşi în clasament FC Caransebeş şi ar urca pe poziţia a II-a.

Se vor întâlni, aşadar, echipele situate momentan pe locul II, FC Caransebeş, cu 22 de puncte şi pe poziţia a III-a, FC Bihor cu 21 de puncte.

"Deşi ne-am antrenat în ultimele zile, băieţii sunt destul de descumpăniţi din cauza situaţiei de la club. Singurul lucru care ne mai ţine în activitate sau în viaţă este faptul că fiecare îşi respectă meseria. În acest context, meciul de sâmbătă se anunţă deosebit de dificil. Aştept din partea spectatorilor multă înţelegere, răbdare şi sper să fim destul de inteligenţi ca să rezolvăm cu o victorie acest meci", a declarat antrenorul formaţiei FC Bihor, Gheorghe Silaghi.

Tehnicianul orădean se confruntă cu câteva probleme de efectiv. Dacă anumiţi jucători acuză ceva probleme medicale, fiind incerţi, cu siguranţă nu va juca sâmbătă tânărul fundaş central Sergiu Bactăr, acesta fiind suspendat.

De precizat că, pe lângă victoria de săptămâna trecută, cu scorul de 2-1, în sezonul regulat, FC Bihor a învins pe teren propriu echipa FC Caransebeş, cu scorul de 1-0, iar în deplasare, a remizat cu 2-2.

Suporterii echipei orădene de fotbal sunt îndemnaţi şi de această dată să fie alături de jucători, pentru a-i încuraja spre obţinerea victoriei, dar şi pentru a contribui, cumpărând câte un bilet sau chiar mai multe, la acoperirea anumitor cheltuieli legate de organizarea jocului, dar şi de plata altor servicii pe care clubul trebuie să le plătească . Costul unui bilet de intrare la joc este de 10 lei, doar copii sub 14 ani având intrarea liberă.

În celălalt meci al etapei de sâmbătă din play-aut, important şi el, atât pentru FC Bihor cât şi pentru FC Caransebeş, se vor întâlni la Rm. Vâlcea, echipa locală CSM şi Şoimii Pâncota. Este interesat de văzut care va fi rezultatul acestui joc, după ce săptămâna trecută, la Pâncota, Şoimii s-au impus cu 1-0 şi s-au menţinut la un punct în urma orădenilor în clasament.


Etapa a IV-a a play-out-ului Seriei a II-a a Ligii a II-a (sâmbătă, ora 11):

FC Bihor Oradea - FC Caransebeş

CSM Râmnicu Vâlcea - Şoimii Pâncota

Clasament:

1

CSM Râmnicu Vâlcea

23

7

9

7

21-19

30

-6

2

FC Caransebeş

23

5

7

11

20-30

22

-14

3

FC Bihor Oradea

23

4

9

10

16-23

21

-12

4

Şoimii Pâncota

23

4

8

11

19-28

20

-13

 

În play-off, tot sâmbătă, de la ora 11, primele două clasate, ACS Poli Timişoara şi FC Olt Slatina se vor întâlni în meci direct, programat pe terenul celei de-a doua echipe. Într-un alt joc interesant, Unirea Tărlungeni va primi replica celor de la CS MIOVENI.


Etapa a IV-a a play-off-ului Seriei a II-a a Ligii a II-a (sâmbătă, ora 11):

FC Olt Slatina - ACS Poli Timişoara

Unirea Tărlungeni - CS Mioveni

Metalul Reşiţa - Olimpia Satu Mare

Clasament:

1

ACS Poli Timişoara

23

14

7

2

35-9

49

13

2

FC Olt Slatina

23

10

9

4

33-21

39

6

3

CS Metalul Reşiţa

23

10

9

4

29-22

39

3

4

CS Mioveni

23

10

7

6

22-15

37

4

5

Unirea Tărlungeni

23

9

7

7

24-19

34

1

6

FC Olimpia Satu Mare

23

7

5

11

20-27

26

-10

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON