URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2015, 12:20

Două medalii de bronz pentru luptătorii orădeni de la "Bihorul" la Campionatele Naţionale Şcolare

Două medalii de bronz pentru luptătorii orădeni de la 'Bihorul' la Campionatele Naţionale Şcolare foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportivii secţiei de lupte greco-romane de la Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea au reuşit să cucerească două medalii de bronz la Campionatul Naţional Şcolar de la Slatina, desfăşurat în perioada 17-18 mai.

Elevii antrenorului Nelu Pop au reuşit să se situeze de două ori pe podium, prin Bogdan Rus, la categoria 42 kg, şi Ciprian Serenciuc, în cadrul categoriei 69 kg, ambii fiind medaliaţi cu bronz pentru performanţele lor. Interesant este însă că în cadrul categoriei 69 kg, Ciprian Serenciuc s-a luptat în finala mică cu colegul său de club George Iuga, acesta din urmă clasându-se în cele din urmă, astfel, pe poziţia a V-a.

La competiţie a mai participat însă şi George Tărău, care era favorit la o medalie de aur, dar s-a accidentat în primul tur şi a trebuit să abandoneze. De asemenea, un alt luptător orădean participant a fost Flaviu Rus, care s-a situat în afara podiumului.

Competiţia similară şcolară feminină a avut loc în aceeaşi perioadă la Sf. Gheorghe, unde clubul orădean a avut-o ca participantă doar pe Mariana Buzaş, care s-a situat între primele opt, dar nu aproape de podium. De precizat însă că sportiva orădeană practică luptele greco-romane doar de un an.

Pentru sportivii secţiei de lupte de la CSS LPS Bihorul, pregătiţi de profesorul Nelu Pop, urmează pe data de 12 iulie întrecerile Campionatului Naţional de cadeţi, care va avea loc tocmai la Constanţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON