După cele două Grand Prix-uri ale juniorilor mari, tineretului şi seniorilor, dar şi după concursul juniorilor mici, de la sfârşitul săptămânii trecute, toate desfăşurate în Bucureşti, antrenorii secţiei de sărituri de la CSU - CSM Oradea, soţii Mariana şi Virgil Preda, îşi pregătesc acum sportivii pentru prima competiţie majoră a anului, Campionatele Naţionale de sală, care se vor desfăşura tot în Capitală. Întrecerile vor conta şi pentru Cupa de Cristal sau Campionatele Internaţionale ale României, la start anunţându-şi prezenţa şi atleţi de peste hotare.
Tehnicienii orădeni ţintesc adjudecarea a 3 sau 4 medalii, dintre care una în concursul seniorilor. Vor face deplasarea la Bucureşti cei mai buni săritori orădeni ai momentului, dintre care nu vor lipsi: Cornelia Deiac, Silviu Uivaroşan, Andrei Sasca şi Sergiu Foltuţ, la lungime, Lenard Norbert la triplusalt şi Ligia Grozav, la săritura în înălţime.
În Grand Prix-ul juniorilor mici, la juniori II, cea mai bună clasare a reuşit-o Mădălina Meze (LPS-CSU), locul I în proba de înălţime, cu o săritură de 1,55 metri. În aceeaşi probă, Oana Lupşe a sărit 1,50 m şi s-a clasat pe locul IV. Pe podium a mai urcat şi Sergiu Perţe, pe treapta a III-a la înălţime, cu o performanţă de 1,84 metri.
În întrecerea juniorilor III, atleţii orădeni au urcat de două ori pe podiumul de concurs. Borbely Gerco Alex (LPS) a fost al doilea în proba de înălţime cu 1,50 metri, în timp ce pe treapta a treia a urcat Kiraly Bernadette, de la acelaşi club, în proba de înălţime, cu 1,40 metri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.