URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Ianuarie 2011, 10:44

Marian Cozma, omagiat de iubitorii handbalului din Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sala de sport din Sânmartin a găzduit, la iniţiativa Izabelei Buzaş, conducătorea echipei Frontiera Oradea, cea de-a doua ediţie a Memorialului Marian Cozma la handbal. Dacă anul trecut, la prima ediţie, turneul a fost rezervat doar juniorilor, în acest an competiţia a adunat la start opt echipe, patru de juniori şi patru de seniori. Din nou a fost pus accentul pe caracterul amical şi pe fair play, rezultatul final fiind trecut în planul secund.

Întrecerea a debutat cu turneul juniorilor, cele patru echipe participante duelându-se după sistemul fiecare cu fiecare. A triumfat în cele din urmă formaţia de la CS Crişul Oradea (juniori II; antrenor George Tăutu), în faţa echipelor CS Samuil Vulcan Beiuş (antrenor Ioan Popa-Bota), HCM Oradea (antrenoare Izabela Buzaş) şi Şcoala cu clasele I-VIII Sânmartin (antrenor Viorel Potre).

La premiile speciale, beiuşeanul Andrei Ciuhandu şi-a adjudecat titlul de cel mai tehnic jucător, iar orădeanul Paul Banciu cel de golgheter al turneului.

La festivitatea de premiere a avut loc şi un moment emoţionant, însuşi Petre Cozma, tatăl fostului internaţional român, adresând prin intermediul telefonului un mesaj tinerilor prezenţi la sală: "Vă mulţumesc din suflet pentru faptul că nu l-aţi uitat pe Marian, care a iubit mult Oradea. Vă rămân recunoscător şi acelaşi mereu bun prieten al vostru", a spus Petre Cozma.

În competiţia rezervată seniorilor, locul I a fost adjudecat de formaţia Pro Cherechiu, care a devansat formaţiile Frontiera Oradea, Pro Vila Otomani şi CS Crişul Oradea (jun. I).

"Ne-am fi dorit să organizăm acest turneu în februarie, când se împlinesc doi ani de la tragica dispariţie a lui Marian Cozma, însă în perioada respectivă suntem implicaţi cu HCM Oradea în găzduirea unui turneu naţional de juniori, inclus în calendarul Federaţiei Române de Handbal" a precizat Izabela Buzaş, principalul organizator al turneului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON