"Am discutat cu oficialii, nu exista altă soluţie, aşa că mi-a prezentat demisia de comun acord, am decis să mă opresc. Deja devenise prea greu pentru mine să continui, atmosfera era apăsătoare pentru toată lumea şi situaţia era greu de rezolvat. Există lucruri care aş fi putut să le anticipez mai bine şi probleme la care nu am găsit soluţie. Însă au fost multe altele la care nu am găsit soluţie şi despre care nu aş vrea să vorbesc acum. Nu uit că am avut mulţi accidentaţi în acest sezon, cu cel puţin şase accidentări grave şi parcursul nostru a fost complicat de la început. Nu vă puteţi imagina cu ce dificultăţi m-am confruntat. Ştiind că nu mai am contract decât de un an, mi-a fost imposibil să am o viziune pe termen lung. Este mai bine că se termină astfel, deşi nu-mi face plăcere", a declarat Ladislau Boloni pentru Mediafax.
Ladislau Boloni a devenit antrenorul lui Standard la începutul sezonului 2008/2009 şi a câştigat din primul an campionatul Belgiei. În acest an, Standard a jucat în grupele Ligii Campionilor împreună cu Arsenal, AZ Alkmaar şi Olympiakos Pireu şi s-a clasat pe locul al treilea, câştigând un loc în 16imile de finală ale Europa League.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.