Abonează-te la RSS
 
Ediția tipărită
 
   
 
Părerea noastră
 
folclor de bihor.jpg

Folclor
de Bihor

de Mircea Chirilă

Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept.
 
 
zic si eu.jpg

Zic şi eu

de Adrian Criş

Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb.
 
 
 
     
 
Newsletter
 
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
   
 
Magazin
 
Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
 
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
 
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
 
   
 
Spune ce crezi
 
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect?



sau vezi rezultatele
 
     
 
Premiile lui Bihorel
 
Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
 
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
 
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
 
   
 
De știut
 
mircea-dumitrescu.jpg

Bihoreanul
la medic

de Mircea Dumitrescu

Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente.
 
 
mircea-ursuta.jpg

Avocatul Bihoreanului

de Mircea Ursuta

La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012.
 
 
 
     
Premiile lui Bihorel
03.02.2012, 09:49
Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
 
02.02.2012, 09:45
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
 
01.02.2012, 09:49
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
 
31.01.2012, 10:59
Ca să vezi! Celebrul Maybach al şi mai celebrului patron al Stelei şi al Partidului Noua Generaţie, Gigi Becali, a fost văzut săptămâna trecută prin Oradea, în zona Parcului Petofi. Inedita imagine ce prezintă limuzina cu numărul de înmatriculare arhicunoscut IF-02-BKL a fost, de altfel, postată de un orădean pe propria pagină de Facebook.
 
30.01.2012, 09:19
Marţea trecută, pe 24 ianuarie, oficialităţile şi politicienii s-au adunat ca de fiecare dată să "marcheze" Mica Unire de la 1859 în jurul statuii lui Mihai Viteazul, dar ca niciodată mai mult partidele mari, PDL, PNL şi PSD, s-au întrecut în numărul de reprezentanţi care să depună coroane pe soclul monumentului. Pe coroana depusă de PDL-işti scria "Hai să dă-m mână cu mână"!
 
29.01.2012, 11:22
Românul s-a născut inventator. Presaţi de iniţiativa municipalităţii de a demola garajele din cartierele de blocuri pentru a amenaja în locul lor cât mai multe locuri de parcare, orădenii apelează la soluţii ingenioase pentru a-şi proteja maşinile de intemperii. Un locuitor din strada Salcâmilor, lângă Grădiniţa 42, şi-a improvizat o "umbrelă" ajutându-se de un copac.
 
28.01.2012, 14:35
Vă mai amintiţi de revoluţionarul Oreste Stamatiu? Fost jurist la Primăria Oradea, Stamatiu a fost prins de Bihorel în 2007 că, în concediu de paternitate fiind, învârtea afaceri de milioane cu păşuni comunale. Fin cunoscător al legilor privind retrocedările, juristul îşi recruta clientela din rândul amărăştenilor de la ţară care aveau de recuperat de la stat fostele păşuni comunale şi cărora le lua 2% din valoarea terenurilor.
 
27.01.2012, 09:59
Judecătorii de la Curtea de Apel au comis-o din nou. Săptămâna trecută, s-a dat verdictul final în cazul primarului din Tărcaia, Dan Ille, trimis în judecată în 2006 împreună cu unul din angajaţii Primăriei, Gheorghe Sas, pentru tăierea abuzivă a 600 de arbori din pădurea comunală. Copacii au fost raşi la comanda primarului şi vânduţi la negru, fapt descoperit de inspectorii Direcţiei Silvice, care i-au şi dat pe cei doi pe mâna procurorilor, pentru furt. Acum, au fost achitaţi...
 
26.01.2012, 08:46
De câteva zile, studenţii Universităţii din Oradea au propriul ziar online, "Studentocraţia". Colectivul de redacţie e format din şapte tineri, care până acum au publicat două interviuri: primul cu preşedintele studenţilor din Senat şi, totodată, "colaborator permanent" al ziarului, Răducu Şerbănescu, iar al doilea cu rectorul Cornel Antal.
 
25.01.2012, 10:14
Povestea construirii crematoriului uman în cimitirul din Oşorhei pare să fi ajuns la final. După ce afaceristul Dorin Gherghev, remarcat în trecut prin contrabandă cu ţigări, aproape că a fost alungat cu pietre de localnici, primarul Ioan Pop, de frică să n-o păţească la fel, a reziliat contractul de închiriere a terenului către Parohia Catolică din sat, act în baza căruia Gherghev a subînchiriat locul pe care anul trecut apucase să şi toarne fundaţia crematoriului.
 
24.01.2012, 09:17
La două săptămâni de la instalarea pe post, viceprimăriţa Florica Cherecheş nu are încă un nume pe uşa biroului. După plecarea fostului viceprimar Gheorghe Carp la şefia Spitalului Judeţean, tăbliţa cu numele său a fost demontată, dar alta nouă, pe care să scrie numele succesorului său, nu a mai apărut.
 
22.01.2012, 14:41
Cine spune că mărimea nu contează greşeşte. Evident, şi atunci când e vorba de maşini. Numai că adesea mărimea e un handicap la parcare, în timp ce micimea dimpotrivă, cum o arată şi proprietarul unui Smart care, pentru că nu a găsit loc să-şi pună maşinuţa regulamentar, adică paralel lângă trotuar, şi-a poziţionat-o perpendicular faţă de bordură.
 
21.01.2012, 14:17
Că tupeul bate buca o mai dovedeşte, încă o dată, tânărul Horea Vuşcan, auto-proclamatul preşedinte al Mişcării Verzilor Democrat-Agrarieni, viitor primar de Ioşia, care a anunţat săptămâna trecută că face chetă de la oameni pentru a strânge banii pe care să-i spargă în campania electorală.
 
20.01.2012, 09:59
Fuziunea unităţilor de învăţământ din Oradea, hotărâtă de Consiliul Local săptămâna trecută, s-a lăsat cu scandal. Conducerea Liceului Ortodox Roman Ciorogariu a adus la Primărie profesorii şi părinţii elevilor pentru a-i presa pe aleşi să voteze contra fuzionării cu Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida şi, implicit, a mutării în imobilul din strada Republicii care, oricum, aparţine Episcopiei Ortodoxe. Vezi care a fost adevăratul motiv al protestului!
 
19.01.2012, 11:40
Amenajată în buricul târgului, pe locul fostei Grădini de Vară din strada Patrioţilor şi recent deschisă, parcarea fraţilor Micula a cam dat chix. Deşi în cursul zilei în zona centrală este o minune să găseşti vreun loc liber în parcările publice, cea a gemenilor continuă să rămână goală-goluţă şi la o lună după inaugurare. Deşi tarifele nu sunt mari (2 lei pe oră, 16 lei pe zi, deci cam cât la parcările Primăriei) şi are spaţiu căcălău, zilele trecute numai vântul a dat prin parkingul Fraţilor.
 
18.01.2012, 11:16
Dacă după trei ani de mandat aleşii orădenilor s-au mai învăţat cu modalitatea de vot prin ridicarea mâinii, în schimb când se aplică metoda cu buletine de vot aceştia se încurcă rău de tot. La alegerea consilierului care să preia postul de viceprimar eliberat prin demisia doctorului Gheorghe Carp, nu mai puţin de trei consilieri din coaliţia PNL-UDMR-PSD şi-au invalidat voturile.
 
17.01.2012, 18:14
Legăturile dintre fostul primar Petru Filip şi fostul rector Teodor Maghiar sunt atât de multe şi strânse încât parcă nu mai trebuie amintite. Pentru că tot orădeanul ştie şi că "Unchiul" l-a făcut pe don Pedro profesor la Sorbonica, dar şi că prin nevestele proprii şi personale, doctoriţa Valeria Filip şi răposata Marioara Maghiar, cei doi mahări şi-au tras terenuri furate din patrimoniul oraşului. Bihorel nu pricepe de ce săptămâna trecută, la înmormântarea Marioarei Maghiar, fostul primar s-a ascuns sub borurile unei pălării mari cât un sombrero...
 
16.01.2012, 12:06
Deşi din 2009 este la conducerea Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, până vara trecută ca director general, iar de atunci ca adjunct, UDMR-istul Szarka Arpad nu s-a obişnuit nici acum cu funcţia. Altfel nu se explică de ce în CV-ul pe care l-a postat pe site-ul Facultăţii de Ştiinţe Economice la rubrica "angajator" se află tot Casa Judeţeană de Pensii. Adică instituţia unde Szarka fusese director până în 2009.
 
15.01.2012, 13:20
După ce a devenit apărătorul nemulţumiţilor oraşului, Horea Vuşcan îşi extinde aria de "protecţie". Este vorba tocmai de religie, deşi el însuşi nu ascunde faptul că e ateu. Într-o conferinţă de presă susţinută săptămâna trecută, afaceristul-politician a anunţat că va depune un memoriu la Prefectură în legătură cu cazul lui Habib Bastam, un iranian refugiat în România fiindcă a trecut de la islamism la cultul penticostal...
 
14.01.2012, 10:33
Umblă vorba prin Beiuş că celebrii soţi Cătălin şi Ancuţa Gavrilă, el tartor peste cel mai mare ocol silvic privat din judeţ, iar ea preşedintă a Judecătoriei locale, au ajuns chiriaşi la Primărie după ce au cerut edilului oraşului să le aprobe completarea proprietăţii pe care o deţin pe strada Niculiţă Papp cu o suprafaţă din terenul oraşului. Chestiune care s-a şi rezolvat. Nu oricum...
 
 
Foto Bihoreanul
 
Crişul Repede a îngheţat, la fel ca toate râurile din judeţ (FOTO)
 
Actual
 
Teo Trandafir şi-a dat demisia din funcţia de deputat, vedeta TV anunţând că nu e un capriciu şi nici o formă de protest, ci o necesitate impusă de starea sa de sănătate.
 
Afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat vineri dimineaţa, de Judecătoria Sectorului 1, la şase luni de închisoare cu executare pentru şantaj asupra lui Sebastian Ghiţă, pe care l-a ameninţat cu moartea şi compromiterea imaginii publice în schimbul sumei de 150.000 de euro.
 
Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil de vineri dimineaţă până duminică seara, avertizând că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate regiunile, începând din sud-vest, local stratul de zăpadă va depăşi 20 de centimetri, iar vântul va avea la rafale viteze de peste 60 de km/h.
 
 
 
 
Anunțuri gratuite
 
 
Sport
 
Datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, cu drumuri greu de parcurs şi viscolul de la Salonta, conducerea clubului FC Bihor a anulat triunghiularul cu jocuri amicale care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă pe terenul sintetic al stadionului Liberty. La triunghiular urmau să mai participe Unirea Valea lui Mihai şi Gloria Arad.
 
Echipa Luceafărul Felix şi-a continuat vineri seria partidelor amicale, cu un joc programat în încheierea cantonamentului de la Băile Felix, în compania bănăţenilor de la ACS Recaş. După ce la pauză au fost conduşi cu 1-0, în final, jucătorii bihoreni au reuşit să se impună clar, cu 4-1.
 
La capătul unui joc de infarct, extrem de echilibrat, formaţia orădeană de baschet masculin CSM a fost învinsă vineri seară pe teren propriu, cu scorul de 67-63, de campioana en-titre a ţării, U Mobitelco Cluj. Jocul a fost decis în ultimul minut, când, după un atac ratat al orădenilor, clujenii care erau conduşi au întors situaţia.
 
 
Bihoreanul TV
 
Se încarcă...
Se încarcă...
 
Oradea noastră
 
Zonă celebră odinioară pentru plimbări, graţie faptului că din vârf se vede o mare parte din oraş, Dealul Ciuperca îşi va recăpăta celebritatea. Asta pentru că Primăria are de gând să-l amenajeze într-un mod inedit: cu o cascadă în trepte, cu un lac cu nuferi la bază, dar şi cu arbori sequoia şi o zonă viticolă.
 
După ce operatorul licenţiat de salubritate a anunţat asociaţiile de proprietari care au ghene în blocuri că vor trebui să-şi scoată singure recipiente în faţa imobilului în zilele de colectare, muncitorii RER Ecologic Service având obligaţia contractuală de a goli containerele aflate la limita proprietăţii, unele asociaţii au cerut firmei de salubritate să le reducă tariful.
 
Se spune, şi pe bună dreptate, că o imagine face cât o mie de cuvinte. Acest lucru a fost înţeles şi de RER Ecologic Service, care foloseşte un nou "instrument" pentru educarea orădenilor în chestiunea colectării selective a deşeurilor. De mai bine de o săptămână, orădenii pot vedea prin oraş două utilaje ale RER "utilate" cu autocolante 3D.
 
 
Vremea în Oradea
 
Acum în Oradea sunt -12° C

   Fenomene meteo:
   Umiditatea: 91 %
    Viteza vântului: 19.31 km/h

 
Prognoza:
 
Duminică    - Fulguialã, Temperatura -9° C
 
Curs valutar
 
   Curs BNR, sâmbătă, februarie 04,2012
      1 USD = 3,3663 RON   
      1 EUR = 4,3473 RON   
      1 HUF = 0,0143 RON   
convertor valutar
 
Horoscop