Unde ne sunt aleşii?

Ştiţi cum scăpa Boc când era mic şi taică-său voia să-l altoiască cu cureaua de la ceas? Se ascundea în căsuţa cucului din pendul. Sau: De ce se spânzură Boc? De un bonzai. Sau: De ce l-a muşcat un pechinez pe Boc? De umăr.

Vă râdeţi? Eu, unul, greu mă mai amuz. Râsul nu mai îngraşă, darămite să câştige moravuri ca-n vremurile antice... Admit că reapariţia bancurilor cu personaje politice e un semn că încă putem face haz de necaz, dar ar trebui să ne îngrijoreze regresul cu peste două decenii, în epoca de tristă amintire când numai "şopârlele" pe seama Marelui Cârmaci mai făceau suportabil statul la cozi.

Când "anti-comuniştii" au ajuns să confişte agoniseala pensionarului, când lefegiii statului - funcţionari, profesori şi medici laolaltă - sunt arătaţi cu degetul că ar fi nişte "graşi" chiar de Supremul Obez de la Cotroceni, când pruncii sunt condamnaţi la malnutriţie încă din burţile mamelor şi dijmuiţi de scutece, când întregul popor e învinuit de nerentabilitate, mi-e şi lehamite de poanta cu "ăla mic şi ăla chior şi-au bătut joc de popor".

Am asistat săptămâna trecută la mitingul bugetarilor în Parcul Traian, dar nu asemenea acţiuni, fie ele multiplicate în fiecare oraş şi în fiecare zi, pot schimba cinismul ridicat la rangul de politică de stat. Mi-aş fi dorit ca protestatarii să se adreseze nu unui prefect absent (nici măcar nu sub geamul lui strigau şi ), nu unii altora (cum, de fapt, au făcut-o), ci să ţintească adevărata sursă a Puterii: parlamentarii, cei care pot prelungi existenţa Cabinetului Boc sau, dimpotrivă, îl pot deconecta de la aparate.

Era infinit mai util ca sindicatele şi, la urma urmei, oricare cetăţean, să ia cu asalt birourile parlamentarilor pentru a le cere să nu-i sacrifice. Meritau asta şi cei de la UDMR (Gyuri şi Pisti nu sunt loviţi în stomac, sau râgâie a îndestulare doar la simplul vis autonomist?), dar în primul rând PDL-iştii, principalii artizani ai dezastrului. Or, n-am mai auzit ca, în al 12-lea ceas, deputaţii şi senatorii Puterii să fi fost luaţi la întrebări. E adevărat, nici alde Petru Filip, Ştefan Seremi şi Octavian Bot nu s-ar fi grăbit să iasă din case pentru a "dialoga" cu alegătorii...

Nu ştiu, aşa cum nu au habar nici ceilalţi cetăţeni, dacă cei trei PDL-işti, plus UDMR-iştii Cseke Attila, Lakatos Peter, Dezsi Akos şi Peto Csilla (pe liberali şi PSD-işti nu-i bănuiesc de filobocie), vor vota contra Guvernului la moţiunea de cenzură. Mă îndoiesc.

Ce sper, însă, e ca peste doi ani, când din nou se vor întoarce la popor, aceşti oameni să rămână şi cu şpaga electorală pe stoc, şi nevotaţi. Să se sature de propriii mititei şi propria bere, de găleţi şi pelerine, şi să fredoneze "Verde-nrourat" şi "Az a szep" a multă şi definitivă pagubă...