Licitaţie contestată

În Dicţionarul Postrevoluţionar Explicativ al Limbii Române, definiţia licitaţiei sună aşa: "Tentativă, de cele mai multe ori reuşită, de a da o notă de legalitate unor acte de tâlhărie menite să servească din punct de vedere financiar mafia politico-economică".

Aşa că nu trebuie să ne mire că, ori de câte ori e vorba de o licitaţie, apar presiuni, tentative de mituire, malversaţiuni sau contestaţii peste contestaţii. Şi noi, bihorenii, suntem din plin victimele acestui sistem. Nu mai departe decât bietul nostru aeroport, pe care nu mai pot ateriza decât aeroplanele Vlaicu I şi Vuia II, se vede din nou abandonat pentru că o firmă tip ciuri-buri a contestat licitaţia pentru elaborarea strategiei de viitor.

La fel se petrec lucrurile şi la deszăpeziri, unde o firmă nehalită, dacă nu câştigă contestă, sperând că cei din Bucureşti, care trebuie să soluţioneze litigiul, poate au chef să-şi trateze reuma prin Băile 1 Mai. Aşa că poa' să ningă, poa' să plouă, în loc de nisip vom avea pe caldarâm hârtii antiderapante.

În proiectele de mediu, tot aşa. Acum, pe final de an, au ajuns nişte fonduri în judeţ, dar cei nemulţumiţi că n-au prins niciun os au blocat licitaţia, astfel că sunt toate şansele ca banii să se piardă.

Tehnica are şi aspecte perfide. Sunt multe firme incapabile să facă lucrări de anvergură, dar care bagă beţe-n roate câştigătorilor. După care urmează târgul murdar: "Îmi retrag contestaţia dacă mă iei şi pe mine în subantrepriză".

Eu nu zic că oamenii n-au voie să se îndoiască de rezultatul unei licitaţii, mai ales într-o ţară ca România. Dar pentru a-i descuraja pe reclamagiii de profesie ar trebui să existe o taxă usturătoare în sarcina celor nemulţumiţi. Dacă au dreptate şi câştigă licitaţia, îşi recuperează şi banii. Dacă nu, poate se dezvaţă de contestaţii.

Căci uite aşa rămânem fără infrastructură pe motiv de lipsă expropriere, nedescărcare de sarcini arheologice, protejarea furnicilor roşii de salcâm şi, nu în ultimul rând, contestarea licitaţiilor.