URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
24 Februarie 2011, 15:01

Flori de mucegai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timpul aşa-numitei revoluţii culturale chineze din anii '60 (în fond o luptă sângeroasă pentru putere din Partidul Comunist), copiii erau instigaţi de regimul Mao să-şi denunţe părinţii şi profesorii întocmai precum comsomoliştii din Rusia sovietică în anii '30.

În România, Direcţia Generală Anticorupţie a declanşat săptămâna trecută cruciada împotriva corupţiei din unităţile şcolare, invitând elevii să demaşte flagelul întreţinut de părinţi şi profesori, şi învăţându-i că oferirea unor buchete de flori dascălilor e un "act de corupţie mascat", iar meditaţiile o cerere de mită sadea.

Sigur, s-ar putea face mişto, că ar trebui monitorizaţi de 1 Martie toţi elevii care merg la şcoală cu ghiocei şi mărţişoare, iar profesorii care primesc asemenea "foloase necuvenite" ar merita arestaţi. Ori că şi ministrul Daniel Funeriu, în aceeaşi logică, ar trebui priponit dacă de Ziua Femeii îi va oferi un buchet Oanei Badea, secretara de stat care îi şoptea anul trecut ce să vorbească la microfon.

Prefer, însă, să nu fiu neserios ca DGA şi să-i întreb pe anticorupţii gras plătiţi pentru "munca de prevenire" unde erau ei şi colegii lor din parchete în 2009, când BIHOREANUL dezvăluia cum inspectorul şcolar general al judeţului, Dorel Luca, şantajase un profesor ca să dea note mari copiilor de PDL-işti, ameninţându-l că altfel îşi pierde catedra?

În Noua Românie s-a pornit din nou Festivalul Cântarea Anticorupţiei, statul neprecupeţind niciun efort pentru a demonstra că se curăţă şi se reformează, ba chiar că vrea să stârpească flagelul încă de mic. Ce mai contează că nu e nicio diferenţă faţă de zelul mărunt din vremea lui Ceauşescu, când Miliţia Economică îi căuta cu ilicitul doar pe medici şi pe gestionarii de Alimentara?

Nici atunci, nici acum, autorităţile nu se iau la trântă cu adevăratele tare ale sistemului. La fel cum se preface a nu şti că şpaga din vămi e împărţită cu politicienii, tot aşa ignoră că adevărata corupţie începe tot de sus şi în educaţie, de la numirea pe criterii politice a inspectorilor şi directorilor de şcoli. (Nu m-aş mira ca în curând să se pună şi în şcoli afişe cu "tel-verde pentru semnalarea cazurilor de corupţie", de parcă prin aceste hot-lines, altminteri scump plătite, ar fi fost prins măcar un singur vameş ori poliţist ticăloşit).

Pentru orice om normal la cap, e clar că pentru a scăpa de corupţie trebuie să ataci nu efectele, ci cauzele.

Aşa cum în administraţie poţi micşora corupţia angajând funcţionari oneşti, nu politruci, simplificând fiscalitatea, nu inventând impozite, reducând numărul autorizaţiilor pretinse întreprinzătorilor, nu intensificând controalele în faţa cărora aceştia să "se simtă", la fel şi în şcoli s-ar putea face curăţenie prin debirocratizare şi depolitizare.
Altfel, câtă vreme acceptăm anticorupţia de carnaval, nu ne rămâne decât să vedem cum orice părinte va continua să cumpere notele copilului, iar acesta va continua să nu înveţe. În fond, de ce s-o facă, dacă cei care ne conduc se opun meritocraţiei şi se dovedesc a fi ei înşişi nişte foşti cumpărători şi actuali vânzători de patalamale?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
O scrisoare pierduta
D-le Cris, vreau sa va relatez, ca fapt divers, urmatoarea intamplare: Sunt profesor, am autorizatie de meditator, cu impozitul pe anul trecut achitat la timp si saptamana trecuta mi-a venit de la Finante un plic cum ca am de platit accesorii in valoare de 8 lei. Primul gand a fost ca aceste accesorii ar putea fi butonii de camasa sau obiecte de podoaba. In fine, merg la Fisc si la ghiseu, o domnita amabila imi spune ca .... sunt la zi cu platile , nu mai am nimic de plata, doar ca asa se trimite la toate P.F.A. Si atunci va intreb pe dvs. si pe dl. Mihaiu: cine delapideaza statul? Profesoara care primeste un buchet de flori sau cei de la Finante care va permiteti sa trimiteti sute de astfel de plicuri, pentru a anunta omul ca de fapt nu mai are de platit niciun leu. Presupun ca un astfel de plic care implica tot ce inseamna posta, valoreaza mai mult decat cei 8 lei pe care de fapt n-am inteles niciodata de ce n-a mai trebuit sa-i achit. Dar atunci de ce mi-au mai trimis acasa, doar ca sa ma plimb degeaba la Fisc?? O porcarie, ca in Scrisoarea pierduta a lui Caragiale. Oricum, multumesc pentru rabdarea cu care m-ati ascultat. Numai bine.
Postat 27 Februarie 2011, 21:38 de Marin
Trista realitate!
Ce poate fi mai tragic pentru societatea romaneasca,in general si pentru invatamant,in special, decat sa fie condusa de indivizi care au mers la scoala, nu de cei care au facut scoala!
Postat 26 Februarie 2011, 17:02 de safe
coruptia
bine ca a inceput marele festival. va fi nevoie nu de 10, probabil 20 de ani sa ajungem aproape de normal. dar cineva a avut curajul sa porneasca tavalugul. respect Basescu. iar tu ady ziaristul mai stai o tura pe margine, mai fa cateva ture si poate o sa intelegi regulile unui joc poate prea complicat pentru tine. succes.
Postat 26 Februarie 2011, 08:54 de cristina
Ocupat cu scrisul degeaba
Dar coruptia in presa cind incepe sa intre in colimator??????? Un spagar ca si Cris ar trebui sa se ascunda.
Postat 25 Februarie 2011, 19:53 de BUSY
Scapati de el
Mai Bihorene, mai ai timp dar ar trebui sa te gindesti sa te scapi de CRIS, ca asta e ca dus cu pluta.
Postat 25 Februarie 2011, 19:51 de Dare
@cris
iara o iei pe aratura, daca se face ceva e bai, daca nu se face iara'i bai. bine ca existati voi ziaristii, ca toata lumea sa va dea voua socoteala. si la voi in presa e la fel de multa coruptie ca in sanatate, de egzemplu.....
Postat 25 Februarie 2011, 11:51 de sany
DOAMNE
Eu am terminat liceul anul trecut, vi se pare normal ca din 30 de elevi 25 sa faca meditatii cu acelasi profesor de la clasa???? MI SE RUPE SUFLETUL DE PARINTII !!!!!!! numa copil sa nu faci in ziua de azi ! IMI E SCARBA DE GOJDU, EMINESCU DE CE NU DAM NUME ? DE CEEEE??????????
Postat 24 Februarie 2011, 15:18 de tanti
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON