![]() | ![]() |
![]() | Ediția tipărită
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Părerea noastră
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Folclor de Mircea Chirilă Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept. ![]() Zic şi eu de Adrian Criş Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb. |
![]() | ![]() |
![]() | Newsletter
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Magazin
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
|
![]() | ![]() |
![]() | Spune ce crezi
| ![]() |
![]() | ![]() |
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect? sau vezi rezultatele
|
![]() | ![]() |
![]() | Premiile lui Bihorel
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
|
![]() | ![]() |
![]() | De știut
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Bihoreanul de Mircea Dumitrescu Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente. ![]() Avocatul Bihoreanului de Mircea Ursuta La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. |

Săptămânile trecute, printre atâtea nenorociri ÅŸi dezamăgiri provocate de politicieni ÅŸi nu numai, a răsărit ÅŸi o rază de speranţă care poate însemna că JustiÅ£ia, cel puÅ£in la două instanÅ£e din Oradea, nu mai e chiar atât de oarbă cum se credea. Că, iată, cei puÅŸi să aplice legea nu ezită s-o facă profesionist, chiar dacă efectele îi pot lovi mai târziu.
Sigur, nu e cazul să desfacă nimeni sticle cu ÅŸampanie în asemenea situaÅ£ii (în fond miza e libertatea unui om), dar cred că prestaÅ£iile magistraÅ£ilor de la Judecătoria Oradea ÅŸi de la Tribunalul Bihor în procesul pentru liberarea condiÅ£ionată din Penitenciar a fostului ÅŸef al SecÅ£iei Penale a Tribunalului, Mihai Viorel, merită salutate cu o sinceritate egală cu vehemenÅ£a cu care condamnăm derapajele magistraÅ£ilor, atunci când le constatăm.
Cazul e cunoscut, fiind expus în detaliu de BIHOREANUL atât în numărul trecut al publicaÅ£iei, cât ÅŸi în cel de săptămâna aceasta. Se împlinise sorocul ca fostul judecător ÅŸpăgar - devenit deÅ£inut de lux ÅŸi beneficiar din partea conducerii Penitenciarului al unor recomandări pe cât de generoase, pe atât de lipsite de temei - să fie pus în libertate pentru bună purtare. Dar un judecător încă tânăr, Cristi DanileÅ£, cunoscut pentru severitatea cu care tratează corupÅ£ia din rândul magistraÅ£ilor, a arătat că justiÅ£ia nu se rezumă la formalităţi. Dovedind că-ÅŸi respectă gulerul de hermină la fel ca ÅŸi confraÅ£ii din instanÅ£ele europene, care îÅŸi expun motivările în detaliu aÅŸa încât să fie clare inclusiv unui profan, DanileÅ£ s-a documentat cu acribie ÅŸi nu s-a mulÅ£umit doar să frunzărească, cum l-a acuzat ex-magistratul-deÅ£inut, actele din dosarul ce-i fusese pus sub nas.
Astfel a descoperit că împricinatul fusese ajutat să iasă de după gratii mai mult decât era cazul. Chiar ÅŸi pentru că, fiind condamnat nu doar la închisoare, ci ÅŸi la returnarea ÅŸpăgii primite, a preferat s-o pitească printr-un divorÅ£ formal, declarându-ÅŸi ca unică avere un frigider, trei rafturi din lemn ÅŸi un cuptor cu microunde. Or, DanileÅ£ a văzut în această obrăznicie nu un afront adus lui personal, ci o miÅŸtocăreală la adresa JustiÅ£iei ce se cerea taxată ca atare. AÅŸa că a decis: o fi fost miza libertatea unui om, dar omul respectiv încă nu ÅŸi-o merită. Să mai mediteze încă 6 luni acolo unde este!
PS: Nu pot trece cu vederea că, la proces, remarcând prezenÅ£a reporterului BIHOREANULUI în sala de judecată, Mihai Viorel l-a acuzat nici mai mult, nici mai puÅ£in că, la fel ca judecătorii, acesta ar fi vinovat că el pierde o jumătate de an din viaţă. Nu mă mir: mulÅ£i politicieni ne reproÅŸează, la rându-le, că ÅŸi-au pierdut sau nu-ÅŸi vor mai recâÅŸtiga funcÅ£iile tot din cauza noastră. Dar noi l-am pus să ceară ÅŸpagă? Noi i-am pus să-ÅŸi piardă obrazul?...

Noul Cod de procedură civilă va intra în vigoare la 1 iunie 2012!
Cocoş de la Justiţie
Super-Boc, titanul cu lopăţică
Trădare cu plată: În premieră, un soţ adulterin plăteşte daune soţiei înşelate
Noul Cod Civil: Noile reguli în materia închirierii locuinţelor II Toate articolele scrise de Adrian Criş
| Ziaristul lui peste [01.09.2010, 17:01] Adrian Cris esti un mizerabil mincinos, un pseudo ziarist. La ce articole scrii ar trebui sa-ti fie rusine! postat de: mihai viorea ![]() |
| nebagare in seama [30.08.2010, 19:44] chiar nu te ingrijoreaza stimabile ca nu te baga nimeni in seama? ce tristete pe zicerile tale. esti valoros tinere, n-am ce spune. tine-o tot asa. la mai mare. despre articol, ma alatur celorlalte opinii....ha, ha, ha. postat de: cititor ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Foto Bihoreanul
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Actual
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Anunțuri gratuite
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Sport
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Bihoreanul TV
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Oradea noastră
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Vremea în Oradea
|
![]() |
![]() | Fenomene meteo: Umiditatea: 91 % Viteza vântului: 14.48 km/h |
![]() | ![]() |
![]() | Curs valutar
|
![]() |







.jpg)



.jpg)





















.jpg)
.jpg)


.jpg)
.jpg)
.jpg)


