Cetăţeni-spectatori

S-au supărat pe noi studenţii pentru observaţia că la StudFest au fost mai mulţi organizatori decât spectatori. Ca să îndulcesc amarul junilor sorbonei, am să fac o rectificare. "Într-o atmosferă de înaltă simţire, tineretul studios al patriei, strâns unit cu ţărănimea muncitoare şi cu muncitorimea ţărănistă, au adus un vibrant omagiu patriei şi conducătorului iubit. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes, mii de oameni ai muncii de la oraşe şi sate participând plenar la activităţile culturale".

Trebuie totuşi să recunoaştem că lipsa spectatorilor nu se datorează însă proastei organizări, ci pur şi simplu asta e Oradea. După ce ani de zile cetăţenii au fost îndopaţi de politicieni cu zeci de trupe, de ajunseseră fufele siliconate să-i cunoască pe spectatori pe numele mic, a apărut o suprasaturare. Iar când banii s-au terminat şi au apărut biletele de intrare, prezenţa a scăzut drastic.

Acum, la un spectacol cu bilete vin 100 de spectatori, iar la unul cu intrare liberă maximum 150. La premierele de la Teatru nu se umple Casa Sindicatelor, deşi jumătate primesc invitaţii. Nici la Filarmonică prezenţa nu e mai bună, chiar dacă ambele instituţii îşi fac treaba cum se cuvine. Să fie din cauză că oamenii sunt legaţi fedeleş cu cablul de la TV?

Patronul unui local cu ştaif mi-a povestit că oamenii cu bani îşi trimit şoferii cu sufertaşul să le aducă mâncarea în loc să iasă ei în lume. Orădenii au ceva special, cu greu îi scoţi din casă. Abia în '89 au ieşit dar, cu mici excepţii, după câteva ore de Revoluţie s-au dus cuminţi pe la casele lor.

Ne place sau nu, ăştia suntem. Poate că acum, prin măsurile dure luate de Guvern, orădenii vor ieşi în sfârşit în stradă. Din păcate nu să se culturalizeze!