URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 28 MAI 2018

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
13 Iulie 2010, 17:05

Crişul Repede se schimbă la faţă

Crişul Repede se schimbă la faţă NU SE TAIE! Ecologiştii nu mai au motive să se sperie la auzul veştii că malul Crişului va fi amenajat. Spaţiul verde se păstrează şi niciun copac nu va fi tăiat. Ba chiar betoanele de pe mal vor fi înlăturate, iar în locul lor va răsări iarba
Crişul Repede se schimbă la faţă SĂ NAVIGĂM... ONLINE! Acum, orădenii pot să se plimbe liniştiţi pe malul Crişului, însă din septembrie vor putea să şi navigheze. Nu cu barca, ci cu laptopul, căci RDS&RCS va monta pe întreg malul râului routere de internet wireless
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii îşi pot plimba copiii pe malul Crişului Repede fără să se teamă că ar putea aluneca din greşeală în apă, pentru că Administraţia Bazinală de Ape Crişuri Bihor a finalizat înlocuirea balustradei şi asfaltarea trotualului de pe malul drept al râului, între Podul Decebal şi cel de pontoane.

Iar veştile bune nu se opresc aici, căci ABA Crişuri va reamenaja malul Crişului şi între Podul Dacia şi Podul Intelectualilor, şi va reabilita priza de apă din Rogerius.

Fără pericole

Între Podul Decebal şi cel de pontoane, Administraţia Bazinală de Ape Crişuri a înlocuit balustrada de beton, ruptă şi incompletă, a asfaltat integral trotuarul de pe malul râului şi cel de pe coronament, iar treptele spre mal au fost reparate. Amplasamentul a fost predat către Primărie, care urmează acum să monteze bănci, coşuri de gunoi şi routere de internet wireless, dar şi să extindă reţeaua de iluminat public. Cu excepţia iluminatului public, lucrările vor fi finalizate în luna septembrie. Astfel, zona va deveni una numai bună de promenadă.

În paralel, ABA Crişuri a început, pe acelaşi tronson, înlocuirea balustradei de pe malul stâng al râului, amplasament care va fi ulterior asfaltat. Lucrările au devenit posibile în urma încheierii, la sfârşitul lunii martie, a unui protocol între Primăria Oradea şi ABA Crişuri. Documentul prevede responsabilităţi reciproce şi acţiuni concrete privind asigurarea curăţeniei şi salubrizării digurilor, malurilor şi cursurilor de apă, prevenirea poluării şi transformarea cursurilor de apă în zone de recreere. Încheiat pe un an, protocolul este printre primele de acest gen în ţară şi a fost înlesnit de faptul că noul director al Administraţiei Bazinale Ape Crişuri, Pasztor Sandor, este şi membru în Consiliul Local, deci direct interesat de îmbunătăţirea imaginii oraşului.

Rămâne verde

Separat, în cel mult două luni vor demara lucrările de reamenajare a malului Crişului Repede şi în continuarea de la Podul Dacia spre zona centrală, până la pasarela hobonată, supranumită Podul Intelectualilor. "Vom investi peste 10 milioane de lei în amenajarea malului şi reabilitarea prizei de apă din cartierul Rogerius. Este cea mai mare investiţie făcută din punct de vedere al apelor în municipiul Oradea", a declarat Pasztor.

Lucrările, adjudecate de firma Repcon, au fost demarate în urmă cu doi ani, dar, după cum se ştie, au fost suspendate datorită opoziţiei vehemente a organizaţiilor ecologiste, care au condamnat ideea betonării malului râului. Ca să salveze lunca de la defrişare, ecologiştii s-au pus în faţa buldozerelor, au "înfiat"copacii şi le-au dat nume.

Acum pericolul îndigurii cu beton a fost evitat, iar malul râului va rămâne în continuare o zonă verde, după cum promit autorităţile. Se va construi doar o grindă de beton, acoperită cu structură de lemn, ca pământul să nu alunece spre râu. Pasztor mai susţine că niciun copac nu va fi tăiat, iar zona betonată de pe malul râului va fi redusă la minim. "Vom desface absolut toate betoanele care acoperă acum malul peste drum de clădirea Primăriei şi vom amenaja aici taluz înierbat, astfel încât toată zona să fie verde", a explicat acesta.

Terase pe Criş

Odată cu amenajarea malului râului vor fi consolidate zidurile de sprijin care, în vecinătatea Primărei, au început să se surpe, şi vor fi amenajate terase pe Crişul Repede. "Împreună cu municipalitatea vom alege trei amplasamente, care vor fi scoase la licitaţie pentru amenajarea, pe structură de lemn, de cafenele sau localuri de alimentaţie publică, pe albia râului", a spus Pasztor.

Cele trei amplasamente vor fi situate între Podul Dacia şi pasarela de lângă fostul Centru de Calcul. Pentru a facilita accesul orădenilor la terasele de pe Criş, Administraţia Bazinală va reamenaja treptele care coboară malul râului către cursul apei. În concluzie, sunt toate şansele ca acest dar al naturii - un râu care taie oraşul în două - să fie pus în adevărata sa valoare, deopotrivă pentru plăcerea localnicilor şi a celor care ne vizitează.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • GALERIE DE IMAGINI: Vezi cele mai frumoase momente din timpul triunghiularului 'Uniţi pentru Mihai'
  • LIVE TEXT: Ziua lui Neșu: Un teren plin cu vedete, momente emoționante și aplauze, la evenimentul „Uniți pentru Mihai” (FOTO/VIDEO)
  • Mii de orădeni s-au strâns la Stadionul Municipal ca să primească autografe şi să facă fotografii cu starurile fotbalului românesc (FOTO)
  • Mihai Neşu şi prietenii, o lecţie de viaţă: Zeci de mari sportivi în ajutorul unui fost coleg fotbalist, un om cu 'caracter frumos' (FOTO/VIDEO)
  • Festivalul de Teatru Arcadia, promovat printr-o paradă a păpuşilor şi personajelor de basm (FOTO)
  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON