![]() | ![]() |
![]() | Ediția tipărită
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Părerea noastră
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Folclor de Mircea Chirilă Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept. ![]() Zic şi eu de Adrian Criş Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb. |
![]() | ![]() |
![]() | Newsletter
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Magazin
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
|
![]() | ![]() |
![]() | Spune ce crezi
| ![]() |
![]() | ![]() |
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect? sau vezi rezultatele
|
![]() | ![]() |
![]() | Premiile lui Bihorel
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
|
![]() | ![]() |
![]() | De știut
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Bihoreanul de Mircea Dumitrescu Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente. ![]() Avocatul Bihoreanului de Mircea Ursuta La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. |

Soarele coboară alene în spatele dealurilor, potolind dogoarea de peste zi. Înserarea se strecoară tiptil printre casele ţăranilor, învăluind satul. Tricolorul, rămas de la alegeri, abia mai fâlfâie pe turla bisericii. E pace şi linişte în satul românesc...
După ce ies dîn ogreadă, bat oleacă sapa dă pământ ÅŸi-o reazăm dă peretie, că ie vremea să vină animalele di pă câmp ÅŸi iaÅŸtie uarece dă lucru ÅŸi cu iele. DiÅŸchid poarta-n larg, să-ncapă Jodi. Mă rog, Joiana, până la aderare. De nu l-ar avea pă Turefel, tăuraÅŸu ista di trebe-ngrăşat, i-aÅŸ arde vreo două zbice pă spinare, că pre umblă-n ton cu naÅ£ia ii. Am dus-o di ceva vreme, cu nu-ÅŸ ce Program Eoropean, tocmai dîn Normandie, pă darjon grei... Amu cică o să le zică Oiro. „No, bine-o fi mă, Floare", îi zic nevestii, „Hai să ne-alinăm, că-ncepe meciu...".
ÃŽn timpul imnului, după ce scapă un admirativ „tulai Doamne, mândru-i Chivu ista", Floare leÅŸină. Două păreti dă palme ÅŸ-on deÅ£ dă pălincă o readuc pă femeie pă linia dă plutire. „Merdî, sclabă-i dă înjer muierea asta, di când avem cablu..."
Nu ştiu cât am dormit, că aşe m-o lovit în molile capului pălinca asta, drac s-o aibe, că pă când m-am trezît eria deja reclame. Aşe că am ieşit şi io ca uomu, în uliţă, să aflu noutăţîle...
La uliţă, vecinii-s ca dă obicei, pă laviţă... Orice vrei să afli pă lumea asta aci trebe să vii. Ori io habar n-aveam cât s-o gătat meciu. Să vezi variante: MăriÅŸca Porcului, un fel de clarvăzătoarea satului, care face dă dioti la tătă lume, o avansat o teorie foartie-nteresantă: „Că d-aia nu ne-or bătut, ca ii or avut mai mulÅ£ negri pă teren, ÅŸ-apoi or tras tătă căldura soarelui pă ii di tăt s-or clocit în hanile celea ÅŸi n-or mai putut fujii...".
Mă rog... Åžefu dă post însă, om ÅŸcolit, ne-o lămurit pă tăţ: „Mă, fraierilor, ăsta o fost aranjament politic, vă spun io... nu l-aÅ£ văzut voi pă Băsescu acolo? Păi voi credeÅ£ că n-o avut iel treabă la BucureÅŸti, să conducă Å£ara? Ba o avut, mă, da o fost acolo ca să-i oprească p-a noÅŸti, să nu-i bată pă franceji, ca i-o zîs Åžarcozi, când s-or întâlnit pă Åžomp Elize, că dacă-i bătiem, scoate Renouu dîn Românie ÅŸi nu ne mai face Logane, mă!".
No, până la urmă m-am lămurit şi io c-o fost 0-0, diuarece n-am vrut să-i bătiem ca s-avem Logane, ori dindie nu şedeau budigăii pă ii de la căldură. Cum eria d-ajuns păntru o zi, am zîs că plec la culcare.
„Liberte, mă!" strîgă dă păstă drum Petrea lu Uătiu. „Fraternite, mă!", zice Oanea BroaÅŸtii. „Egalite, mă!" zic io ÅŸi plec cântând: „Oo-pre de ma blondîî, il fe bon, fe bon, fe bon..."

Candidat la funcţia de rector al Universităţii, Ionescu a fost primit cu aplauze de alegătorii de la Medicină
Război pe colegii
UDMR Bihor înclină pentru alegeri anticipate
UDMR se gândeşte la alegeri anticipate
Băsescu face glume pe seama protestatarilorToate articolele scrise de Dan Stan
| :-)))))) [03.03.2011, 22:03] :-)) poate ar fi bine sa atasezi si-o varianta audio. mi-as adormi copiii seara cu dulcele grai aradean. postat de: Larisa ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Foto Bihoreanul
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Actual
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Anunțuri gratuite
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Sport
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Bihoreanul TV
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Oradea noastră
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Vremea în Oradea
|
![]() |
![]() | Fenomene meteo: Umiditatea: 91 % Viteza vântului: 19.31 km/h |
![]() | ![]() |
![]() | Curs valutar
|
![]() |







.jpg)



.jpg)





















.jpg)
.jpg)


.jpg)
.jpg)
.jpg)


