URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Decembrie 2009, 12:41

Aventuriera

Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
Aventuriera Aventuriera
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"După ce termin liceul, vreau să călătoresc şi să experimentez", zice hotărâtă tânăra. Odată ce a simţit, graţie modelingului, gustul străinătăţii, Evelyn nu mai vrea să stea pe-acasă.

China şi Japonia sunt doar două dintre destinaţiile incluse în planul ei de a cuceri lumea. Până la plecare, însă, şatena trebuie să treacă peste un mic obstacol: examenul de bacalaureat.

La căţărat

Matematica e de-a dreptul detestabilă. Mai ales dacă eşti clasa a XII-a şi studiezi tocmai la profilul mate-info. Aşa simte Evelyn Bereczki când se gândeşte la examenul de Bac pe care îl are de trecut. Elevă la Liceul Teoretic Ady Endre, fata spune, totuşi, că "problema" se va rezolva odată ce se va pune cu burta pe carte şi îşi va rezerva timp pentru câteva ore suplimentare.

Însă nu în weekend! Acesta e deja rezervat pentru pasiunea ei cea mai mare: traseele muntoase. Din Grecia, de pe Olimp, până în autohtonii Apuseni, urmând pasiunea tatălui ei, Evelyn adoră să se caţere pe traseele accesibile ale munţilor, dar şi să admire peisajele pedalând pe bicicletă.
"Nu e alpinism, sunt doar nişte căţărări pe munte", povesteşte frumoasa. Şi, chiar dacă nu o face la un nivel profesionist, spune că nu ar putea renunţa niciodată la hobby-ul ei aventuros.

O frumoasă în jurul lumii

Din cauza acestei pasiuni, era pe cale să refuze, în vară, un important contract de modeling în Shanghai. Este vorba despre prima ei ofertă din străinătate, obţinută prin agenţia Graziela Models, cu care are un contract de mai bine de un an. Se bucură că n-a făcut-o, căci ar fi ratat trei luni de experienţă inedită printre chinezi, presărată cu shooting-uri foto şi defilări pe catwalk.

Iar acum, că a văzut o parte din cultura şi tradiţiile Chinei, fata mai vrea o dată. După examenul de bacalaureat, împreună cu Renata, prietena ei cea mai mai bună, va pleca la un adevărat road-trip în Asia. "Avem un plan să mergem în China şi apoi în Japonia", spune Evelyn. Impresionată de cultura asiatică, ea speră că va mai obţine şi alte contracte în Orient, iar aşa va putea să îmbine utilul cu plăcutul.

Cele două prietene sunt convinse că vor trăi aventura la care visează, departe de plictiseala din oraşul natal, profitând la maxim de libertate.


BICICLISTA
Evelyn Bereczki
vârstă: 18 ani
ochi: căprui
zodie: Scorpion
înălţime: 1,76 m
măsuri: 80-59-89
greutate: 52 kg
hobby: căţărat, biking

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON