URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Decembrie 2014, 08:27

Vladimir Putin a mărturisit public că este îndrăgostit

Vladimir Putin a mărturisit public că este îndrăgostit Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele rus, Vladimir Putin, de obicei foarte discret în privinţa vieţii sale private, şi-a surprins auditoriul joi mărturisind că este "îndrăgostit", în cursul conferinţei sale de presă anuale, relatează AFP.

"Un prieten european, un mare lider, m-a întrebat anul trecut", a povestit liderul de la Kremlin, după care a redat dialogul.

"-Eşti îndrăgostit?

-Eu l-am întrebat: -Adică?

El îmi răspunde: -Iubeşti pe cineva?

Şi îi răspund: -Da.

-Eşti iubit în schimb?

-Da

-Atunci e cu atât mai bine", a povestit Putin, provocând amuzamentul jurnaliştilor prezenţi. "Totul este bine, nu vă faceţi griji", a adăugat el, cu referire la viaţa sa privată.

În aprilie 2013, Putin a anunţat public că a divorţat de soţia sa Liudmila, după un mariaj de 30 de ani.

Preşedintele rus dezvăluie rar aspecte ale vieţii sale familiale şi sentimentale, subiectul fiind tabu pentru presa rusă, care susţine totuşi că Putin are o relaţie cu fosta campioană olimpică la gimnastică ritmică şi directoare a unui important grup mediatic pro-Kremlin, Alina Kabaeva.

Singurul ziar - Moskovski Korrespondent - care a încălcat această regulă în 2008, lăsând să se înţeleagă că Vladimir Putin a divorţat în secret pentru a se căsători cu Alina Kabaeva, şi-a anunţat la scurt timp închiderea.

Preşedintele Putin a dezminţit atunci public aceste zvonuri, precizând că "nu există nici un cuvânt adevărat".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Asa se intampla cand moshul se vrea macho
Asta e cauza dereglarilor lui Putin. Tipul vrea sa-i arate fetei asteia ca este un macho.
Postat 21 Decembrie 2014, 16:59 de Control_Room
gorgeous
frumoasa fata, nu puteti afisa poza completa?
Postat 19 Decembrie 2014, 11:49 de nelu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON