URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2015, 12:25

Un român vinde "mir aducător de imunitate, testat de Dan Şova"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce parlamentarii au refuzat să-i ridice imunitatea lui Dan Şova, iar chiar înaintea votului, o colegă de partid de-a acestuia l-a uns cu mir sfinţit, un român a decis să facă haz de necaz, scoţând la vânzare, pe platforma OLX, un "mir aducător de imunitate".

O persoana din Bucuresti a anuntat ca, pentru doar 20 de lei, cumparatorul poate fi norocosul posesor al unei sticlute cu "mir aducator de imunitate", testat de Sova.

"Mir-ul este aducator de imunitate parlamentara in principal, dar poate fi folosit si pentru a te pazi de besteme, boli, nenorociri, lucruri neplacute. Este de ajuns sa te ungi putin pe frunte si poti sa fii sigur ca esti protejat timp de 24 de ore. Procedeul trebuie repetat in fiecare zi insa o sticluta iti ajunge un an. Nu, nu sunt doar vorbe goale, il puteti contacta pe Dan Sova sau pe Florina Jipa sa confirme puterile miraculoase ale acestuia. Va recomand sa va grabiti insa, stocul este limitat. Am doar 600 de sticlute si deja am 588 de cereri de la Parlament", a scris acesta in descrierea produsului.

Senatul a respins saptamana aceasta incuviintarea cererii DNA de arestare preventiva a lui Dan Sova. In cazul acestuia au votat 151 de senatori, dintre care 79 de voturi au fost pentru, 67 contra si cinci anulate.

In urma votului exprimat nu a fost intrunit numarul majoritatii senatorilor (85), in conformitate cu legea privind statutul senatorilor, prin urmare Senatul nu a incuviintat solicitarea DNA de arestare a lui Dan Sova.

Inainte sa inceapa votul privind retinerea si arestarea sa, Sova a fost dat cu mir de o colega de grup parlamentar, Florina Ruxandra Jipa (UNPR), fost avocat si judecator. Intrebat in legatura cu acest gest, Dan Sova a spus ca a fost "un gest prietenos foarte frumos".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON