URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Mai 2012, 17:34

Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Realizatorul TV Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morţi, produs în octombrie 2011 zona localităţii Timişul de Sus.

"Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, astăzi, 14 mai 2012, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Huidu Şerban Sebastian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a informat, luni, Biroul de presă al Ministerului Public.

În urma accidentului provocat de Huidu şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balogh, cei trei fiind colegi la o firmă din Braşov, iar în duminica respectivă se îndreptau spre Aeroportul Otopeni pentru a aştepta un client din străinătate.

În 16 octombrie 2011, Şerban Huidu circula dinspre Capitală spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în maşină împreună cu soţia sa, cu cei doi copii în vârstă de 2 şi 4 ani şi cu bona acestora.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la momentul accidentului, maşina condusă de realizatorul TV Şerban Huidu rula cu 87 km/h, în condiţiile în care limita de viteză era de 50 km/h, şi a intrat total pe contrasens.

"Huidu putea preveni producerea accidentului dacă şi-ar fi păstrat banda de circulaţie. Starea de pericol s-a declanşat în momentul în care Şerban Huidu a pătruns pe contrasens. Nu s-a putut stabili dacă putea sau nu să evite producerea accidentului", potrivit concluziilor expertizei tehnice ale cărei rezultate au fost transmise, în 23 martie 2012, Parchetului.

Expertiza stabileşte că accidentul a avut loc pe sensul opus celui de pe care venea maşina condusă de Şerban Huidu, el fiind cel care a intrat pe contrasens, în timp ce şoferul Loganului nu a avut nicio vină, circula corect, cu 40 de kilometri la oră, şi n-a taiat curba. Maşina vedetei TV i-a apărut brusc în faţă.

Cu aproximativ un an în urmă, în decembrie 2010, realizatorul emisiunii "Cronica Cârcotaşilor", Şerban Huidu, a avut un accident de schi în Austria, câteva zile aflându-se în comă indusă. El a fost supus unei expertize medico-legale, care a relevat faptul că acesta era apt să conducă în 16 octombrie 2011 când a produs accidentul rutier din Timişul de Sus.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON