Cel mai important eveniment newyorkez dedicat modei, Gala Met a reunit cele mai mari vedete ale lumii. Cele mai multe priviri le-au atras ţinutele metalice futuriste, ce păreau desprinse din filmele SF.
Beyonce, Lady Gaga, Madonna, Taylor Swift, surorile Kardashian s-au numărat printre celebritățile pozate pe covorul roşu la Gala Muzeului Metropolitan din New York.
Cea mai criticată pentru ţinuta ei a fost Madonna. Cântăreaţa de 57 de ani a etalat o combinaţie bizară de piele, dantelă şi lanţuri, cu sânii şi fesele la vedere.
La polul opus, cele mai multe laude le-a primit Taylor Swift, care a îmbrăcat o rochie scurtă futuristă, din colecţia Louis Vuitton.
Lady Gaga a îmbrăcat un corset metalic, un sacou bogat ornamentat, ciorapi de plasă şi o pereche de ghete cu toc ameţitor de înalt.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.