URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Februarie 2015, 15:03

Curtea Supremă: Irinel Columbeanu, un colaborator zelos al Securităţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat sentinţa dată în dosarul în care Irinel Columbeanu este acuzat că a fost colaborator al Securităţii.

Potrivit Digi24.ro, omul de afaceri nu a fost un simplu colaborator, ci un turnător zelos, care nu s-a limitat să denunţe anumite persoane, ci a scris în notele informative că au atitudine ostilă regimului comunist sau că nu sunt ataşate politicii partidului, arată instanţa supremă în motivarea deciziei privind colaborarea cu fosta Securitate.

"Informaţiile furnizate de intimatul-pârât prin notele informative, referitoare la aspecte legate de preocupările, opiniile şi anturajul persoanelor vizate, întrunesc condiţia privind denunţarea unor atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. (...) Este relevantă împrejurarea că, în cuprinsul notelor informative, intimatul-pârât nu se limita să reproducă opiniile persoanelor denunţate, ci califica manifestările acestora, trăgând concluzia că au o atitudine ostilă regimului comunist şi orânduirii socialiste ori că nu sunt ataşate politicii partidului", arată în motivarea deciziei definitive, din 15 octombrie 2014, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), redată de Digi24.ro.

Aşa cum se întâmplă de obicei în asemenea cazuri, instanţa supremă a constatat că în urma acţiunilor lui Irinel Columbeanu a fost îngrădit dreptul de exprimare şi libertatea opiniilor, dar şi dreptul la viaţă privată ale persoanelor denunţate de acesta.

Magistraţii care au dat soluţia definitivă au făcut referire în motivare şi la decizia instanţei de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care a reţinut că acesta nu şi-a dorit să încalce drepturile persoanelor despre care a furnizat informaţii, "neavând reprezentarea concretă a consecinţelor faptelor sale".

"Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prevederile art. 2 lit. b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 24/2008 nu impun ca încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale să se fi produs în concret, condiţia pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii fiind aceea ca informaţiile furnizate să fie de natură să aducă atingere acelor drepturi şi libertăţi. Or, aspectele consemnate în notele informative analizate de instanţa de fond aveau aptitudinea de a determina organele de securitate să adopte măsuri specifice, infomaţiile furnizate cu referire la opiniile şi preocupările persoanelor vizate încadrându-se la încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale", au motivat judecătorii.

În 15 octombrie 2014, ICCJ a stabilit definitiv că omul de afaceri Irinel Columbeanu a fost colaborator al Securităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON