URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Ianuarie 2015, 08:31

Cristiano Ronaldo a câştigat al treilea Balon de Aur (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Internaţionalul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a câştigat luni seară, pentru a doua oară consecutiv şi pentru a treia oară în carieră, Balonul de Aur.

Ronaldo a obţinut 37,66% din voturi, fiind fost urmat de Lionel Messi, cu 15,76% din voturi, şi Manuel Neuer, cu 15,72%.

"Mi-am vazut fiul, mi-am vazut mama, totul este in regula...Multumesc tuturor celor care au votat pentru mine, antrenorului meu, coechipierilor mei, presedintelui Real Madrid, clubului. Este o recompensa foarte importanta. A fost un an de neuitat si sa castig un astfel de trofeu este ceva unic. Sunt foarte, foarte fericit, acest lucru ma motiveaza sa incerc sa mai castig titluri individuale si cu echipa. Mulţumesc mamei mele, tatalui meu care ma urmareste din cer, familiei mele. Multumesc selecţionatei Portugaliei si tuturor portughezilor. Nu ma gandeam ca voi castiga acest balon de trei ori, dar poate ca-l voi ajunge pe Messi, cine stie... Mi-ar placea sa devin unul dintre cei mai buni jucatori din toate timpurile", a declarat Ronaldo la gala de la Zurich.

Ronaldo, în vârstă de 29 de ani, a mai câştigat Balonul de Aur în 2008 şi 2013. El a marcat în 2014 61 de goluri în 60 de meciuri disputate.

Ronaldo se alătură în clubul select al deţinătorilor a trei astfel de trofee lui Johan Cruyff (1971, 1973, 1974), Michel Platini (1983, 1984, 1985) şi Marco Van Basten (1988, 1989, 1992). El se afla însă în urma lui Messi, care a câştigat Balonul de Aur de patru ori (între 2009 şi 2012).

Vezi în galeria foto imagini cu laureaţii!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON